Călătoria în timpul sarcinii (contraindicații și recomandări)

©

Autor:

Călătoria în timpul sarcinii (contraindicații și recomandări)

Pe parcursul perioadei de gestație, femeilor gravide le este recomandat să evite deplasările în țările exotice sau în regiunile aflate în curs de dezvoltare, în principal din cauza riscurilor crescute de contractare a unei boli contagioase. De asemenea, există contraindicații referitoare la vaccinurile ce pot fi administrate premergător deplasării, zborul cu avionul sau în ceea ce privește activitățile ce pot fi desfășurate. Cu toate acestea, călătoria în timpul sarcinii nu este contraindicată. (1) (2)

Călătoria în timpul sarcinii - care este perioada ideală în care se poate călătorii în timpul unei sarcini?

Viitoarelor mămici le este recomandat să evite călătoriile în primul sau în ultimul trimestru de sarcină, deoarece în aceste perioade există anumite riscuri ce nu pot fi prevăzute. În mod ideal, cea mai bună perioadă pentru deplasări în străinătate pentru femeile gravide este în cel de al doilea trimestru de sarcină, cu condiția să nu existe complicații ale sarcinii. În primul trimestru de sarcină, din cauza modificărilor hormonale ce au loc în organism, nivelul de energie nu este unul optim, oboseala fiind resimțită mult mai ușor. Activitățile considerate relaxante în restul timpului, în această perioadă o pot obosi pe gravidă. În plus, primul trimestru de sarcină este asociat cu vărsăturile și grețurile apărute dimineața, aproximativ jumătate dintre gravide confruntându-se cu aceste simptome pe parcursul sarcinii. De regulă, grețurile și vărsăturile dispar în cel de al doilea trimestru de sarcină, perioadă în care energia revine totodată la normal. În ceea ce privește ultimul trimestru de sarcină, este indicat să se evite deplasările lungi sau vacanțele prelungite, din cauza riscului de naștere prematură. (1) (2) (3)

Există restricții de care gravida trebuie să țină cont, înainte de planificarea călătoriei în timpul sarcinii?

Anumite companii aeriene descurajează călătoriile după săptămâna a 36-a de gestație, astfel că este posibil ca în ultimele săptămâni ale trimestrului al treilea să fie imposibil zborul cu avionul. De asemenea, după săptămâna a 28-a de sarcină, companiile aeriene pot solicita o scrisoare de la medic, care să confirme data scadenței și faptul că nu există riscuri de complicații. În timpul călătoriilor cu avionul care durează mai mult de patru ore, este important să se țină cont de recomandările specialiștilor:

  • la fiecare 30 de minute de zbor, atunci când este posibil, gravida trebuie să se ridice de pe scaun și să se deplaseze pe culoar, pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge la nivelul membrelor inferioare;
  • dacă zborul are turbulențe și nu este posibilă părăsirea locului, este indicat ca gravida să realizeze exerciții de flexare și întindere a gleznelor;
  • gravida poate folosi ciorapi de compresie, care reduc umflarea membrelor. (1) (4) (5)


Călătoria cu mașina personală este recomandată până în săptămâna a 24-a de sarcină. Atunci când este preferată mașina, în detrimentul avionului, este necesar să se respecte recomandările specialiștilor:

  • la fiecare două ore petrecute în mașină este recomandată efectuarea unei plimbări de câteva minute, pentru a nu exista riscul de formare a cheagurilor de sânge la nivelul membrelor inferioare;
  • centura de siguranță trebuie purtată în permanență (centura se reglează peste oasele pelvisului);
  • este recomandat să se evite călătoriile lungi, fără un șofer de rezervă;
  • gravida trebuie să se hidrateze corespunzător și să consume alimente naturale (consumul de lichide previne formarea cheagurilor de sânge și ajută totodată la prevenirea umflări mâinilor sau a picioarelor. În același timp, pentru obținerea energiei, este necesar să se consume regulat suficiente lichide și alimente solide);
  • dacă mașina în care se află persoana gravidă este implicată într-un accident rutier, este necesară prezența la medic, în regim de urgență, chiar dacă nu există vătămări evidente. (1) (2) (4) (5)


Femeile gravide care își doresc să călătorească într-o altă țară trebuie să cunoască faptul că anumite activități sunt interzise pe parcursul sarcinii. Sunt strict interzise expedițiile la altitudini mari, cât și sporturile care implică scufundări. Activități de evitat sunt și călăria, sauna sau schiul nautic. De asemenea, este strict interzisă expunerea în mod direct la soarele puternic, pentru o perioadă lungă de timp. Dacă călătoria are loc într-un anotimp cald, iar temperatura de afară este una crescută, gravida trebuie să evite expunerea la soare și să se asigure că are la dispoziție în mod constant lichide, pentru a se putea hidrata. Dacă scopul călătoriei îl reprezintă vacanța, medicii recomandă gravidelor să nu aleagă să călătorească într-o țără cu o climă caldă și umedă, sau să se asigure că în unitatea hotelieră în care urmează să fie cazate există aer condiționat. (1) (5)

Când nu este recomandată călătoria pentru femeile gravide?

Femeilor care se confruntă cu complicații pe parcursul sarcinii le este recomandat să nu călătorească, deoarece sănătatea copilului, cât și propria sănătate, pot fi puse în pericol. Cele mai frecvente complicații întâlnite în sarcină sunt hipertensiunea arterială, diabetul gestațional, sângerarea vaginală, preeclampsia sau anomaliile placentei. De asemenea, nu este recomandată deplasarea pentru femeile cu sarcină multiplă, sau pentru cele care în trecut au avut sarcină ectopică. În cazul femeilor cu vârsta de peste 35 de ani și care se află la prima sarcină, medicul curant poate recomanda evitarea călătoriei pe parcursul celor nouă luni de gestație. (1) (2)

Imunizarea gravidelor înaintea unei deplasări

Majoritatea vaccinurilor sunt considerate periculoase pentru făt, astfel că imunizarea înainte de a rămâne gravidă reprezintă singura opțiune de prevenire a anumitor maladii. Există, însă, câteva vaccinuri care pot fi administrate și pe parcursul unei sarcini, fără a dăuna fătului. Vaccinul împotriva febrei galbene poate să fie administrat după primul trimestru de sarcină, în timp ce vaccinul antigripal poate fi administrat fără restricție, oricând pe parcursul sarcinii.

Din cauza riscurilor crescute de contractare a unui agent patogen periculos, femeilor gravide, cât și celorlalte categorii de persoane, le este recomandat să evite călătoriile în regiunile în care există focare epidemice cu virusul Zika, febra Dengue sau malarie. (1) (2) (5)


Data actualizare: 06-08-2019 | creare: 06-08-2019 | Vizite: 18432
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum