Ce este electromiografia?

Electromiografia reprezinta un studiu electrofiziologic al sistemului nervos periferic, care este alcatuit din nervi si muschi. In mod corect aceasta investigatie poarta numele de electroneuromiografie, dar se foloseste frecvent prescurtarea de electromiografie sau EMG.

Desi istoria medicala ofera date despre folosirea principiilor electromiografice inca inainte de 1700, aceasta tehnica a inceput sa fie utilizata ca metoda curenta de diagnostic dupa 1980. Datorita posibilitatii de a stimula electric neuronii, studiul electrodiagnostic apreciaza functionalitatea sistemului nervos periferic. Electromiografia este foarte importanta in neurologie si alte specialitati medicale (neurochirurgie, ortopedie, reumatologie, recuperare medicala, diabetologie) intrucat confirma afectarea sistemului nervos periferic atunci cand exista suspiciunea clinica, detecteaza leziunea sistemului nervos periferic atunci cand aceasta nu este evidenta, ofera informatii valoroase despre distributia anatomica a leziunilor si ajuta in decizia terapeutica.

Electromiografia are doua parti:

• studiul de conducere nervoasa (senzitiva si motorie) sau electroneurografia
• studiul intramuscular cu electrodul-ac sau electromiografia propriu-zisa.

Studiul de conducere nervoasa de obicei se practica cu electrozi de suprafata (uneori se poate realiza si cu electrozi sub forma de ac, cu tehnica „near-nerve”, tehnica mai putin folosita). In studiul de conducere motorie, exista doi electrozi, unul activ care este aplicat pe muschi si unul de referinta, care este asezat intr-un loc neutru. Cu ajutorul unui stimulator electric de suprafata (bipolar) se aplica impulsuri electrice (de intensitate variabila, intre 1-100 mA) pe traiectul nervului care inerveaza muschiul studiat si astfel se obtin informatii atat despre nerv (fibrele motorii) cat si despre muschi. In studiul de conducere senzitiva, se aplica electrozii pe traiectul nervului, se stimuleaza electric nervul si se obtin astfel informatii despre fibrele senzitive din nerv.

Studiul intramuscular cu electrodul-ac presupune insertia acului in unul sau mai multi muschi si culegerea de informatii despre fibrele musculare si unitatile motorii. Cel mai folosit este acul concentric cu lungimea de 37 mm.

Aceasta investigatie se practica intr-un cabinet/laborator ce trebuie sa aiba cateva particularitati. Trebuie sa fie o incapere linistita, cu o temperatura confortabila, bine izolata electric, care sa nu aiba imprejur alta aparatura medicala ce poate perturba inregistrarea electrica (aparate radiologice, ecografe etc) si sa aiba o canapea comoda pentru pacient.

Pacientul trebuie sa aiba pielea curata, degresata, sa nu aplice anterior pe piele crème sau geluri, sa nu aiba infectii cutanate importante in zonele in care urmeaza a se realiza investigatia. Daca pacientul se afla din diverse cauze sub un tratament anticoagulant oral, este de preferat sa aiba o determinare recenta a INR-ului. Electromiografia, inclusiv studiul cu ac, se poate practica la pacientii anticoagulati oral cu conditia ca ei sa se afle in intervalul terapeutic de anticoagulare (2-3). Pentru pacientii trimisi de medicul ortoped, care din diferite cauze au un membru imobilizat in aparat gipsat, acesta trebuie indepartat inainte de inceperea investigatiei.

Studiul de conducere electrica practic nu are riscuri, singurul disconfort fiind durerea de intensitate mica determinata de impulsurile electric aplicate cu ajutorul stimulatorului. Studiul cu electrod-ac presupune o durere in momentul intepaturii, complicatiile fiind insa foarte rare (formarea de hematoame, penetrarea unui vas, a unui nerv sau a unui organ).

Inainte de a incepe efectuarea electromiografiei, trebuie facuta anamneza pacientului si examinarea lui clinica, aspecte foarte importante in directionarea investigatiei catre diagnosticul final. I se explica pacientului, in ce consta aceasta tehnica, cum se realizeaza, care este durata aproximativa si care sunt beneficiile si eventual rarele complicatii ce pot sa apara. Este bine ca inainte de fiecare manevra, pacientul sa fie avertizat de ceea ce se va intampla. In ceea ce priveste partea cu electrod-ac, este destul de greu de apreciat de la inceput de catre medicul examinator de cate intepaturi va fi nevoie. Lucrurile depind mult de suspiciunea clinica si de datele culese in timpul investiagatiei propriu-zise. La sfarsitul investigatiei se elibereaza rezultatul si interpretarea datelor (inclusiv in context clinic).

Pacientii pe care ii vad in laboratorul de EMG au diferite patologii, de nervi, de muschi sau de jonctiune neuromusculara. Cei mai multi dintre ei se prezinta pentru radiculopatii, sindrom de canal carpian, polineuropatii, crampe, boala de neuron motor, miopatii, miastenie gravis.

Investigatia se poate practica si la copii, dar exista diferente considerabile fata de adult datorita fiziologiei copilului care nu este aceeasi cu cea a adultului.

Alte studii care se pt realiza cu ajutorul electromiografului sunt: potentialele evocate (vizuale, auditive, senzitive), reflexul de clipire, electromiografia de fibra unica (single-fiber EMG), teste pentru sistemul nervos vegetativ, masurarea frecventei tremorului.

Aflati mai multe aici: www.electromiografie.info