CliniCloud – kitul medical format dintr-un stetoscop digital şi un termometru

©

Autor:

CliniCloud – kitul medical format dintr-un stetoscop digital şi un termometru
Mulţumită dezvoltării tehnologiei şi apariţiei gadgeturilor şi a aplicaţiilor medicale, numeroase sarcini medicale de bază pot fi realizate de orice individ, de acasă. Astfel de produse ajută pacienţii să-şi cunoască mai bine organismul. În această categorie intră şi CliniCloud, un kit compus dintr-un stetoscop digital şi un termometru ce nu necesită contactul cu pielea.

Termometrul are o formă dreptunghiulară şi trebuie îndreptat spre fruntea pacientului, poziţia optimă pentru măsurarea temperaturii corpului fiind indicată de un fascicul de lumină. Prin intermediul bluetooth-ului, valoarea măsurată a temperaturii este transmisă aplicaţiei instalate pe telefonul mobil.

Stetoscopul este alcătuit dintr-un disc conectat la telefonul mobil prin intermediul unui cablu de date. Sunetele înregistrate la nivelul toracelui vor fi salvate într-un fişier specific. Pacienţii pot fi învăţaţi de medici sau pot învăţa singuri să facă distincţia între zgomotele normale ale plămânului şi ale cordului şi sunetele patologice care necesită atenţia unui specialist.

Andrew Lin, medic şi cofondator CliniCloud, afirmă că, anterior dezvoltării acestui dispozitiv, pacientul care comunica cu medicul prin intermediul chat-urilor ori a convorbirilor telefonice transmitea informaţii de cele mai multe ori neclare. Cu ajutorul kitului, specialistului i se pot trimite fişierele audio şi valorile temperaturii corporale pentru a-şi face o părere despre existenţa unei posibile boli.

Mai mult decât atât, Andrew Lin ţine să precizeze că stetoscopul şi termometrul se doresc a fi doar începutul creării unor astfel de dispozitive care să-i ajute pe pacienţi şi deopotrivă pe medici, iar, pe viitor, se urmăreşte conceperea unor teste de sânge sau de urină, care să funcţioneze după aceleaşi principii de exploatare a tehnologiilor moderne. În momentul de faţă, preţul kitului este de 109 dolari americani.

Sursa: Fast Company & Inc

Data actualizare: 20-03-2015 | creare: 20-03-2015 | Vizite: 1223
Bibliografie
With This Smartphone-Linked Stethoscope And Thermometer, You Can Play Doctor, link: http://www.fastcoexist.com/3042661/with-this-smartphone-linked-stethoscope-and-thermometer-you-can-play-doctor?partner=rss#2
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.