Comunicat de presă - IGPR

Data publicării: 02-09-2017

LITORAL, ÎN SIGURANŢĂ

Pe parcursul acestei veri, poliţiştii au fost prezenţi pe Litoral pentru a le oferi celor aflaţi la malul mării informaţii şi recomandări utile astfel încât vacanţa să fie una plăcută şi în siguranţă.

În aceste sezon estival, poliţiştii au fost prezenţi pe Litoral atât pentru a acţiona direct pentru siguranţa turiştilor, cât şi pentru desfăşurarea de activităţi de informare şi prevenire. Astfel, turiştii care s-au aflat în staţiunile de la malul mării au putut discuta cu poliţiştii despre cele mai bune metode de prevenire a furturilor de pe plajă, din camerele de hotel, din autoturisme, prevenirea dispariţiilor de copii şi a implicării în jocuri ilegale de noroc.

Pe lângă activităţile desfăşurate cu turişti, poliţiştii au instruit administratorii şi personalului hotelurilor pentru adoptarea unor măsuri de siguranţă necesare prevenirii furturilor din camerele de hotel şi din autoturisme.

Pe pacursul evenimentelor artistice care au avut loc pe Litoral, poliţiştii au fost prezenţi în mijlocul oamenilor pentru a le oferi informaţii utile cu privire la adoptarea unor măsuri minime de siguranţă pentru prevenirea violenţelor, a furturilor din buzunare, din autoturisme şi a accidentelor rutiere ce au drept cauză conducerea sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii, împreună cu voluntari de la Crucea Roşie şi reprezentanţi Radio Vacanţa, au distribuit peste 10.000 de brăţări pe plaja familiilor cu copii aflaţi în vacanţă la mare, în cadrul campaniei 'Brăţara de vacanţă'.

Brăţara a fost destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral şi grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatori. Beneficiari direcţi au fost copiii cu vârsta până în 7 ani, iar brăţările de vacanţă i-au ajutat să ajungă mai repede înapoi la părinţi, în cazul în care s-au rătăcit.

În această perioadă, poliţiştii împreună cu reprezentanţii altor organizaţii cu atribuţii în domeniu, au desfăşurat activităţi informativ-preventive în cadrul Proiectelor 'Vara în siguranţă - Tu contezi cel mai mult!' şi 'Vacanţă în siguranţă - fără droguri!' în centre de plasament din Constanţa.

Activităţile au avut drept scop creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a preadolescenţilor, adolescenţilor şi tinerilor cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool şi alte droguri, precum şi prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor, dispariţiilor acestora şi a accidentelor în rândul pietonilor.

De asemenea, în cadrul campaniei ,,Siguranţa ta, prioritatea noastră!', poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Locale, studenţi ai Universităţii Ovidius şi voluntari de la Crucea Roşie, au distribuit peste 30.000 de afişe şi pliante şi au oferit recomandări cu privire la cele mai bune metode de prevenire a faptelor ilicite.
Sursa: Agerpres, 02-09-2017, Vizualizari 94
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.