Comunicat de presă - IPJ Argeş
Data publicării: 02-09-2017
Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 143 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 45.205 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 6 permise de conducere şi au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.
Conducea sub influenţa băuturilor alcoolice
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni, l-au depistat, pe raza oraşului Mioveni, pe D.A., de 33 de ani, cetăţean francez, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Sf. Spiridon Mioveni, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat cercetările într-un dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în anul 2012, S.C., de 63 de ani, din comuna Bascov, ar fi înstrăinat un teren aflat sub incidenţa măsurii sechestrului asigurator.
Prejudiciul creat prin activitatea infracţională este estimat la 300.000 de euro.
În data de 31 august a.c., bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pentru audieri.
În urma administrării probatoriului, cel în cauză a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Persoane bănuite de furt calificat identificate de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, i-au identificat, pe bulevardul I.C.Brătianu, pe N.G., de 19 ani, din municipiul Piteşti şi P.S.F., de 24 de ani, din comuna Poiana Lacului, care deţineau asupra lor două laptop-uri, 16 telefoane mobile şi accesorii pentru acestea.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în cursul nopţii de 31 august spre 1 septembrie a.c., tinerii ar fi pătruns în curtea interioară a Bazarului Gheorghe Lazăr, de unde ar fi sustras bunurile.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Sursa: Agerpres,
02-09-2017, Vizualizari 151
