Comunicat de presă - Ministerul Sănătăţii

Data publicării: 29-07-2015

Având în vedere percheziţiile organelor de anchetă la companii farmaceutice, distribuitori de medicamente, la spitale şi clinici de oncologie, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, Direcţia de presă a Ministerului Sănătăţii precizează următoarele:

Ministerul Sănătăţii condamnă practicile prin care medicii pot fi influenţaţi la prescripţie de către companiile farmaceutice.

Ministerul Sănătăţii consideră că, stoparea acestui tip de comportament a unei părţi a corpului medical este benefică pentru sistemul sanitar, pentru personalul medical şi pacienţi deopotrivă.

'Am făcut o prioritate din implementarea de instrumente care să eficientizeze sistemul şi care să reducă pierderile financiare, ca de exemplu introducerea cardului naţional de sănătate şi actualizarea preţurilor la medicamente.

Mai mult, anul trecut, Ministerul Sănătăţii a înăsprit condiţiile de acces în cadrul comisiilor de specialitate şi, printr-un ordin, au fost clarificate situaţiile de incompatibilitate prin extinderea ariei de conflict de interese pentru medicii din comisiile de specialitate.

De asemenea, anul acesta conform prevederilor contractului cadru, furnizorilor de servicii le este interzis să încheie contracte de prestări servicii în urma cărora să obţină comision pentru îndrumarea pacienţilor către un furnizor sau altul.

Astfel de anchete ca cea de astăzi sperăm să descurajeze faptele de corupţie', a declarat Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii.
 

Sursa: Agerpres, 29-07-2015, Vizualizari 3665
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.