Copilul exagerat de timid

Timiditatea reprezintă sentimentul de anxietate asociat cu inhibiție comportamentală într-un mediu social. Apare în general în situații noi, în situații în care copilul este supus unei evaluări sau i se aduc critici din partea celorlalți sau în situații în care copilul are senzația că persoanele din jurul său îl analizează atent. Cu toate că toți copiii pot fi timizi în anumite situații, anumiți copii sunt timizi în orice situație ce impune contactul social, timiditatea devenind deranjantă și debilitantă pentru aceștia.

Copiii mici timizi sunt în general dornici să cunoască și să observe persoanele din jurul lor dar în același timp sunt foarte reticenți în ceea ce privește interacțiunea cu acestea. Le place să stea la distanță și să analizeze fie persoanele adulte, fie ceilalți copiii însă le este teamă de interacțiunea directă. De exemplu, copiii timizi vor rămâne tăcuți în momentul în care le sunt adresate întrebări de către persoane necunoscute, chiar dacă acestea sunt deschise și vorbesc pe un ton prietenos. Copiii timizi sunt foarte temători și pot refuza să intre într-o cameră unde sunt mai multe persoane necunoscute (de exemplu în sala de clasă) neînsoțiți de un părinte. Aceștia refuză în general să participe la activitățile de grup obișnuite la grădiniță sau la școală precum serbări, evenimente sportive sau cercuri școlare. Copilul timid evită privirea necunoscuților și nu dorește niciodată să atragă atenția asupra sa.

Cu toate că sunt foarte reticenți în a interacționa cu persoanele străine, copiii timizi nu refuză să interacționeze din cauză că nu vor sau din cauză că nu le plac persoanele străine, ci pentru că le este frică. Aici trebuie făcut diagnosticul diferențial cu copiii cu personalitate antisocială, care nu doresc deloc să interacționeze cu persoanele străine și preferă să fie singuri aproape tot timpul, interacționând foarte puțin și cu părinții și prietenii. Copilul cu personalitate antisocială, spre deosebire de copilul timid, nu este deloc interesat să observe oamenii și nu îi este frică să interacționeze cu necunoscuții atunci când este nevoit să o facă. Comportamentul antisocial, spre deosebire de cel timid este mai greu de tratat fără ajutorul unui psiholog și, în general, copiii antisociali vor deveni adulți antisociali în cazurile în care nu au fost susținuți de către familie și nu s-a încercat integrarea lor în societate. [1], [2]

Cauzele timidității

Cauza timidității nu a fost încă determinată în mod cert. Se consideră că această problemă de ordin psihologic are o origine multifactorială, principalii determinanți ai timidității fiind:

predispoziția genetică
lipsa unei legături afective strânse între părinte și copil
achiziția tardivă sau problematică a aptitudinilor sociale
criticarea frecventă și neîntemeiată a copilului de către părinți, frați sau alte rude.

Mult mai predipsuși spre timiditate sunt:

copiii tratați cu violență
copiii supuși unui regim dur și stresant de viață
copiii ignorați de părinți.

Aceasta nu înseamnă că timiditatea nu apare și la copiii care provin din familii afective, cu o legătură părinte-copil strânsă. De aceea cauza exactă a timidității nu a putut fi decelată. [2]

Timiditatea nu este o afecțiune psihiatrică și nu trebuie tratată cu îngrijorare decât în momentul în care nici după o perioadă mai lungă de timp copilul nu poate avea interacțiuni sociale satisfăcătoare cu persoanele apropiate și cu educatorii. Un copil timid nu va ajunge neapărat un adult timid. Timiditatea dispare în general cu timpul la copiii care provin din familii iubitoare și care au părinți care îi susțin. Copiii timizi sunt în general foarte cuminți și nu provoacă probleme acasă sau la școală. Sunt ascultători tocmai deoarece nu doresc să atragă atenția și se gândesc mereu care este părerea celorlalți despre ei.

Copiii care sunt foarte frecvent criticați de către persoanele importante din viața lor precum părinții și ceilalți membri ai familiei își vor pierde încrederea în sine și vor deveni timizi. De asemenea, copiii care nu provin din familii sociabile și care sunt izolați de alte persoane în afara familiei în primii ani de viață vor dezvolta mai greu aptitudinile sociale necesare pentru interacțiunea cu străinii.

Frica de eșec este o cauză importantă a timidității deoarece copiii care au fost forțați de nenumărate ori să facă lucruri ce au depășit capacitățile lor și au fost criticați apoi pentru că nu au reușit pot dezvolta frica de eșec, alături de timiditate. [1]

Efectele timidității

Experții în psihologie nu au ajuns încă la un consens în ceea ce privește efectele pe care timiditatea în copilărie le are asupra vieții adulte. Este însă clar faptul că acești copii timizi au mai puțini prieteni și își dezvoltă mult mai puțin abilitățile de interacțiune socială. Acești copii au tendința de a evita activitățile de grup recum sporturile, cercurile școlare și zilele de naștere prin urmare au mai puțină experiență în ceea ce privește interacțiunile sociale. Copiii timizi sunt de foarte multe ori percepuți de către ceilalți ca fiind neprietenoși și lipsiți de talent și sunt de multe ori criticați, cu toate că acești copii, în afară de faptul că sunt timizi și interacționează mai greu, nu sunt cu nimic deosebiți de ceilalți cu privire la capacitățile și performanțele lor. Criticile exterioare pot duce la scăderea stimei de sine și la percepția unui sentiment acut de singurătate. S-a dovedit științific că acești copii au mai frecvent probleme de natură gastro-intestinală și de alimentație comparativ cu ceilalți copii. Copiii timizi se pot transforma în adolescenți anxioși. Adulții timizi tind să aibă foarte puțini prieteni și interacțiuni sociale reduse, ceea ce îi face să se simtă mai puțin satisfăcuți decât ceilalți cu privire la viața lor socială și cu privire la suportul pe care îl au din partea apropiaților.

Foarte mulți indivizi își percep timiditatea ca pe o mare problemă, care îi stânjenește și nu îi lasă să acționeze așa cum își doresc. Din fericire, foarte mulți indivizi nu mai experimentează timiditatea pe măsură ce înaintează în vârstă. [3]

Cum se manifestă timiditatea la copii?

Timiditatea este o trăsătură de personalitate, nu un defect. Foarte multe persoane sunt timide. Persoanele timide tind să fie ascultători foarte buni și oameni extrem de prietenoși odată ce ajung să interacționeze mai mult cu alte persoane. Niciodată nu trebuie să i se spună direct copilului că este timid. Nu este nimic greșit în a fi timid trebuie să i se spună copilului, majoritatea persoanelor nu înțeleg timiditatea și de aceea o consideră o problemă. Se crede că un copil timid are în general o imagine proastă despre sine cu toate că foarte mulți copii timizi au o imagine bună despre ei înșiși și își cunosc foarte bine calitățile și defectele.

Desigur, este un motiv de îngrijorare faptul că micuțului îi este frică de mulțimi și nu dorește să interacționeze cu grupuri de oameni. Părintele trebuie să fie atent și să-și dea seama dacă este doar o frică de moment sau o problemă serioasă. Un copil timid care are o concepție bună despre propria persoană privește persoanele străine în ochi, este politicos și pare în general să fie un copil normal și fericit cu excepția momentelor de frică în fața persoanelor străine. Copilul trebuie astfel să înțeleagă că a fi timid nu este un motiv de rușine. [4]

Ce facem când timiditatea devine o problemă? Timiditatea devine o problemă în momentul în care copilul refuză cu orice preț să interacționeze cu străinii, plânge și este trist aproape tot timpul. Acesta are o stimă scăzută de sine și se retrage în camera lui sau într-un colțișor nedorind să interacționeze. Copilul pentru care timiditatea a devenit o problemă evită contactul ocular cu persoanele și nu se simte deloc bine în momentul în care ceilalți încearcă să interacționeze cu el. Acest copil este în general nemulțumit și furios din cauza anumitor lucruri, de aceea, părintele trebuie să aibă o discuție calmă și deschisă și să incerce să afle ce îl deranjează pe copil. În aceste cazuri este recomandat să se solicite ajutorul unui psiholog, deoarece, spre deosebire de prima situație când copilul este foarte deschis la cooperare și timiditatea nu este o problemă, în acest caz, stima scăzută de sine și refuzul de a socializa cu orice preț pot duce la probleme psihologice în adolescență și în viața de adult.

Unii copii se retrag în timiditate. Aceștia sunt reticenți să interacționeze din cauză că le este frică de ce părere ar putea ceilalți să-și facă despre ei și consideră că este mai bine să nu se exteriorizeze. Timiditatea este pentru acești copii o cochilie de protecție în care se retrag. Timiditatea devine astfel o scuză pentru a nu interacționa social și un motiv pentru a nu învăța cum să se comporte în public. Acești copii sunt în general lipsiți de motivație și folosesc timiditatea ca un scut de apărare pentru a nu învăța mai multe lucruri și pentru a rămâne la același stadiu de dezvoltare. Pentru acești copii timiditatea este un handicap, ei având o stimă de sine foarte scăzută îți cresc această stimă de sine automat gândindu-se că nu pot face mai multe lucruri din cauză că sunt timizi. La acești copii ajutorul trebuie centrat pe creșterea încrederii în sine și în forțele proprii. Părinții trebuie să-i dovedească acestuia că poate avea încredere totală în ei, să discute deschis cu copilul și, cu ajutorul unui psiholog să creeze un program de activități care să includă și interacțiunea cu persoanele noi. Psihologul școlar este de mare ajutor în aceste cazuri deoarece poate vorbi cu copilul și stabili ce îl deranjează pe acesta în interacțiunile cu ceilalți copii de la grădiniță sau de la școală. Acest copil trebuie să fie învățat că este la fel de bun și capabil ca toți ceilalți copii și că nu trebuie să îi fie frică de părerile celorlalți ci, din contră, el trebuie să se dezvolte pe cont propriu și să-și construiască o imagine de sine bună, care să nu fie dependentă și nici influențată de interacțiunile cu cei din jur. [2], [1], [5]

Timiditatea care apare la un copil anterior extrovertit este extrem de frecventă. Până la vârsta de 2 ani copiii sunt în general spontani și nu sunt foarte conștienți de ceea ce spun sau gândesc cei din jur. Până la vârsta de 2 ani copilul în general acționează înainte de a se gândi la ceea ce face și la consecințele pe care le pot avea acțiunile sale. Foarte mulți copii devin timizi după această vârstă, iar părinții se îngrijorează și își fac probleme cu privire la ce ar fi putut cauza această modificare de personalitate a copilului. Ce putem face pentru a-i ajuta pe acești copii? Răspunsul este: nimic. Aceștia nu trebuie ajutați pentru că în acest caz nu ne confruntăm cu o problemă sau cu o modificare de personalitate ci, în acest moment copilul își construiește personalitatea învățând cum să se comporte și care sunt consecințele interacțiunilor lui cu cei din jur. Între 2 și 4 ani copilul traversează o perioadă de transformare și este în general anxios, devenind retras în prezența persoanelor pe care nu le cunoaște. În general este doar o fază prin care trece copilul și nu durează mai mult de câteva luni. Copilul nu trebuie asaltat cu întrebări și trebuie să simtă că are intimitate și spațiu pentru a-și desfășura singur activitățile, departe de ochii celorlalți. Nu trebuie urmărit și nici obligat să interacționeze atunci când nu își dorește acest lucru. Într-o familie iubitoare, cu părinți comunicativi și înțelegători, această „fază” prin care trece copilul nu va dura foarte mult. Acesta se va transforma fie într-un copil extrovertit și dornic de interacțiune socială, fie va rămâne un copil timid dar nu cu o timiditate exagerată, putând interacționa politicos chiar și cu străinii. Foarte rar copilul rămâne retras, moment în care trebuie ca părinții să ia legătura cu un psiholog sau să acorde mai multă atenție copilului, pentru a-l ajuta să-și restabilească încrederea în sine. [4]

Părintele trebuie să conștientizeze că timiditatea nu este o problemă și că de cele mai multe ori copiii timizi sunt foarte sensibili și le pasă mult mai mult de ceea ce se întâmplă în jurul lor comparativ cu copiii extrovertiți. Unui copil timid îi este mai greu să interacționeze cu străinii, este precaut în situațiile sociale dar este capabil să interacționeze cu străinii distant-politicos și capabil să se apropie de străini după o perioadă mai lungă de studiere a persoanei respective și de interacțiune cu aceasta. Acest copil are nevoie de multă afecțiune și susținere.

Un copil forțat să interacționeze, se va retrage și mai mult. Majoritatea părinților încearcă să-și ajute copilul timid prin forțarea acestuia să interacționeze direct cu persoanele din jur și prin etichetarea acestuia ca timid. Astfel copilul începe să creadă că are o problemă și că timiditatea este ceva grav și îi va fi și mai frică să socializeze. Niciodată un copil nu trebuie forțat să rămână într-un anumit mediu fără să i se explice ce se întâmplă și motivul pentru care a fost adus în mediul respectiv. Personalitatea socială trebuie lăsată să se dezvolte natural. Părinții pot exersa acasă cu copilul diferite modalități de interacțiune socială și pot încerca să-l învețe folosind păpuși și jucându-se cum să acționeze în diverse situații. Copilul trebuie încurajat când reușește și nu trebuie mustrat când greșește, ci trebuie să i se explice unde a greșit și cum să se comporte data viitoare pentru a nu greși din nou.

Foarte mulți copii sunt forțați să interacționeze cu persoanele care vin în vizită sau cu rudele deoarece părinții doresc să arate că au un copil care știe să facă foarte multe lucruri, de exemplu să spună o poezie, să cânte din voce sau la un instrument. Sunt copii care fac aceste lucruri fără nicio problemă dar foarte mulți copii talentați sunt rezervați în a-și manifesta talentul în fața străinilor. Unui astfel de copil i se cere permisiunea înainte, mai ales dacă părintele știe că este mai timid și retras din fire, iar dacă acesta refuză, refuzul trebuie acceptat. Unii copii nu se vor exterioriza în fața celorlalți decât atunci când sunt sută la sută siguri că reprezentația lor va ieși perfect și acesta nu este deloc un lucru rău. Părintele trebuie să-și cunoască copilul și să-și dea seama cînd este momentul să-i propună să facă un anumit lucru în public. [1], [2]

Cum ajutăm un copil timid?

Există multe strategii pe care părinții și educatorii le pot folosi pentru a-i ajuta pe copii să-și învingă timiditatea. Anumite strategii pot fi mai eficiente la anumiți copii și mai puțin eficiente la alții, prin urmare ajutorul unui psiholog care să ofere sfaturi în funcție de personalitatea copilului și în funcție de mediul din care provine este de multe ori necesar.

Anumiți copii răspund foarte repede, prin aplicarea unei singure metode, în timp ce la alți copiii trebuie aplicate mai multe strategii în mod combinat pentru ca acesta să devină mai încrezător în relațiile sociale. Psihologii sugerează încercarea a cât mai multe metode posibile în prima lună și apoi continuarea susținerii cu metodele care s-au dovedit a fi bune pentru copilul respectiv. Metodele care pot fi aplicate de către părinți și educatori penru a ajuta un copil timid sunt următoarele:

1. Povestiți-i copilului despre momentele în care și dumneavoastră ați fost timid. Odată ce copilul își conștientizează timiditatea poate intra într-un cerc vicios de pierdere a stimei de sine și a încrederii în forțele proprii. Părinții pot ajuta acest copil prin a-i povesti că timiditatea nu este o problemă atât de mare și că și ei, la rândul lor au fost timizi în anumite situații. Copilul se va simți mai bine când va vedea că și părintele a fost sau poate fi vulnerabil deoarece majoritatea copiilor își privesc părinții ca pe niște persoane superioare și care nu greșesc niciodată. Apoi, părintele trebuie să stabilească împreună cu copilul o strategie prin care acesta își poate învinge timiditatea în anumite situații, de exemplu să-l învețe cum să interacționeze cu vînzătoarea la magazin. Copiii sunt în general foarte receptivi în momentul în care părintele le oferă exemple din propria viață deoarece aceștia își consideră în general părintele ca fiind un exemplu bun de urmat și vor asculta sfaturile acestuia. [5]

2. Explicați-i copilului care sunt beneficiile socializării. Copiii înțeleg foarte bine sistemul recompensă-pedeapsă, de aceea, în momentul în care sunt conștienți că o anumită activitate le poate aduce beneficii, vor fi mult mai dornici să întreprindă această activitate. Părintele îi poate explica acestuia cât de bine este să ai prieteni și colegi de clasă cu care să te înțelegi deoarece atunci viața devine mai amuzantă și activitățile școlare se desfășoară mai ușor. Această strategie este foarte folositoare în cazul copiilor care doresc să interacționeze dar le lipsește încrederea în sine. În momentul în care copilului i se va explica ce beneficii poate avea pe urma socializării dându-i-se exemple concrete din viața reală, acesta va fi mult mai dornic să interacționeze.

3. Fiți empatici în momentul în care copilul vă mărturisește frica de a interacționa social. O metodă de a ajuta copiii să-și controleze frica de anumite situații sociale este empatia cu sentimentele acestuia. De exemplu, un copil reticent în a merge la un antrenament de fotbal împreună cu colegii săi, poate fi motivat să facă acest lucru dacă părintele îi spune „Știu că ești îngrijorat și că îți este frică să mergi acolo împreună cu colegii tăi. Și mie îmi este frică uneori, mai ales atunci când trebuie să fac ceva și ceilalți mă privesc.” Prin empatie copilul înțelege că frica de a socializa este ceva normal și că nu este deloc greșit să îi mărturisească părintelui care sunt fricile și emoțiile sale. Astfel, părintele îl poate asigura că aceste frici sunt trecătoare și că va avea un beneficiu mult mai mare dacă își va învinge frica și va merge să interacționeze cu ceilalți. [3], [5]

4. Nu etichetați niciodată copilul ca fiind timid. Într-o conversație cu alte persoane, de foarte multe ori părinții vorbesc despre timiditatea copilului lor cu acesta de față. Este o greșeală foarte mare. Copilul care își aude părinții criticându-i timiditatea de față cu alte persoane va începe să se gândească din ce în ce mai mult la această problemă și va deveni și mai timid deoarece va considera că este inutil să încerce să schimbe ceva. „Oricum mama crede că sunt timid, ce sens are să mă comport altfel?” va gândi acesta. Cel mai bine este ca, în momentul în care persoana/persoanele cu care aveți o conversație observă reticența copilului de a interacționa și aduc în discuție faptul că este timid, părintele să răspundă „Nu, nu este timid, din contră, interacționează foarte bine cu persoanele pe care le cunoaște bine.” Astfel, copilul va simți că părintele îi este alături și va căpăta încredere în sine.

5. Provocați copilul să socializeze. Împreună cu copilul stabiliți un scop de urmat precum acela de a vorbi cu o persoană nouă în fiecare zi sau a pune zilnic câte o întrebare unui profesor la școală. Atingerea acestui scop trebuie cuantificată prin notarea zilelor în care copilul a reușit să facă acest lucru, acesta fiind lăudat de către părinte când și-a atins scopul. [1], [5]

6. Stabiliți un model de comportament în situații sociale. Copiii învață foarte mult prin observarea comportamentului părinților și al celorlaltor persoane din jurul lor. Prin urmare, cel mai bun exemplu de comportament este cel al părintelui. Părinții care nu au niciodată musafiri, care nu vorbesc deloc la telefon și care nu vorbesc niciodată cu străinii au în general copii cu un comportament asemănător. Părinții care doresc ca copiii lor să fie mai sociabili trebuie să fie sociabili la rândul lor, oferind astfel un exemplu copiilor. Invitați prieteni și membri ai familiei la dumneavoastră acasă, vizitați-vă vecinii sau interacționați mai mult cu cei din jurul dumneavoastră de față cu copilul. Cel mai important este să vorbiți cu copii de vârsta copilului dumneavoastră la școală sau la grădiniță și să vă implicați în joaca lor. Văzându-vă că faceți acest lucru, copilul se va implica și el. În cazul în care copilul nu se implică imediat, nu vă îngrijorați ci continuați să întăriți acest model comportamental. Arătați-i copilului dumneavoastră că ceilalți copii răspund foarte bine la interacțiunea cu dumneavoastră și că nu trebuie să îi fie frică. În cazul în care copilul devine rușinat sau dă semne că nu îi place ca dumneavoastră să interacționați cu colegii lui de aceeași vârstă, fiți empatic și încetați politicos interacțiunea respectivă, apoi discutați cu copilul făcându-l să înțeleagă că nu este nimic greșit în ceea ce tocmai ați făcut. Repetați interacțiunea cu colegii copilului ori de câte ori aveți ocazia pentru a-i demonstra acestuia că are colegi binevoitori și drăguți, de care nu trebuie să îi fie frică. [2]

7. Expuneți copilul la medii și persoane străine. Acest lucru trebuie făcut cât mai devreme deoarece timiditatea se va ameliora cu atât mai repede cu cât copilul este expus interacțiunii cu persoane străine. Expunerea trebuie făcută gradat. De fiecare dată când este posibil, copilul trebuie lăsat întâi să analizeze de la distanță mediul în care se află și persoanele cu care urmează să interacționeze. Copilul trebuie ajutat să își dezvolte încrederea în sine pas cu pas. De exemplu, copilul poate fi rugat să își comande singur la magazin dulciurile preferate. Sau, în momentul în care vă întâlniți cu un prieten care are un copil pe care copilul dumneavoastră nu îl cunoaște, să îi sugerați copilului dumneavoastră să îl întrebe pe celălalt micuț care este numele lui și să încerce să interacționeze cu el. Dacă nu obțineți un rezultat pozitiv de la prima încercare, continuați încurajarea copilului cu alte ocazii. S-a dovedit că, în prezența copiilor mai mici decât ei, copiii timizi vor avea mai mult curaj. De aceea, încurajați aceste acțiuni. De asemenea, în momentul în care cineva vine în vizită, aduceți și copilul să ia parte la interacțiune. Dacă musafirii dumneavoastră au copii încercați să îi faceți să se joace împreună. Copilul va fi reticent la început prin urmare lăsați-l să studieze mai mult persoanele cu care va interacționa, interacționați dumneavoastră primul oferindu-i un exemplu, apoi lăsați-l să interacționeze singur. Copilul nu trebuie forțat să interacționeze. Dacă nu dorește, încercați data viitoare în același mediu. Este de preferat să invitați persoane noi la dumneavoastră acasă decât să mergeți dumneavoastră împreună cu copilul în vizită la alte persoane, deoarece copilul se simte mult mai în siguranță în propria casă decât în medii străine. La prima interacțiune, după ce s-a obișnuit cu persoanele respective studiindu-le de la distanță, nu forțați niciodată copilul să interacționeze cu mai mult de două persoane odată. [3], [4]

9. Recompensați copilul în momentul în care a reușit să interacționeze social cu succes. Recompensa motivează foarte mult. Lăudați copilul de fiecare dată când reușește să socializeze. În cazul în care copilul a reușit să îndeplinească mai multe activități sociale fără probleme (de pildă exemplul ilustrat mai sus: interacțiunea cu o persoană nouă in fiecare zi sau adresarea unei întrebări profesorului la școală) sărbătoriți printr-o activitate plăcută copilului. Mergeți într-un parc de distracții sau cumpărați-i ceva ce îi place. Nu exagerați însă cu recompensa. Trebuie să fie ceva mic care să motiveze copilul dar acesta trebuie să înțeleagă că nu socializează strict pentru a primi recompensa respectivă, ci socializează pentru binele lui și pentru a-și îmbunătăți abilitățile sociale.

10. Lăudați alți copii sociabili în prezența copilului dumneavoastră. În momentul în care copilul va realiza că vedeți comportamentul sociabil al altor copii ca fiind plăcut, va dori să facă același lucru. De exemplu, un părinte îi poate spune copilului său: „Îmi place de acel băiat. A venit la noi și ne-a întrebat cum ne cheamă” sau poate complimenta celălalt copil în prezența copilului timid. Niciodată însă nu îi spuneți copilului dumneavoastră „Ar trebui să faci și tu la fel”. Copilul se va simți astfel obligat să interacționeze cu alte persoane deși nu este încă pregătit. Puterea exemplului este foarte mare și nu mai este necesar să i se spună copilului că trebuie să facă același lucru. Simplul fapt că părintele îi spune „Uite ce copil prietenos. Îmi plac copiii care vin și ne salută” îl va face să înțeleagă că ace copil a făcut ceva bun și că poate avea beneficii din socializare. În niciun caz nu faceți să se înțeleagă că acel copil care socializează este mai bun decât copilul dumneavoastră. Subliniați doar faptul că vă place acel comportament și încercați să-l oferiți ca exemplu copilului timid fără a-l face să se timoreze sau să-și piardă încrederea în sine. Părinții trebuie în permanență să își aprecieze propriul copil în momentul în care acesta face ceva bine, deoarece, mai ales copilul timid va avea nevoie de confirmări și de laudă pentru un comportament pozitiv o perioadă mai lungă de timp comparativ cu ceilalți copii. [2]

11. Ajutați copilul să exerseze interacțiunile cu alte persoane. Anumiți copii timizi nu știu ce să spună sau ce să facă în anumite situații, de exemplu în momentul când cunosc un alt copil. Părinții îl pot ajuta prin exemplificarea acestor situații acasă și prin repetarea lor în joacă. De exemplu părintele și copilul pot juca roluri folosind păpuși și construind o poveste similară cu situația respectivă.

12. Ajutați copilul să își facă un prieten. Este foarte important ca, la școală sau la grădiniță, copilul timid să aibă un prieten. Astfel, va fi mai puțin reticent să participe la activitățile de grup. Găsiți un alt copil care are interese similare cu copilul dumneavoastră și rugați-i pe amândoi să facă ceva împreună, de exemplu să construiască un puzzle. Încercați să stabiliți o relație între cei doi copii. Acest lucru îl va face pe copilul timid să dorească să ia parte la toate activitățile la care celălalt copil va merge, prin urmare, va interacționa mai ușor într-un grup în momentul în care se află alături de prietenul său.

În cazul în care timiditatea copilului este debilitantă, iar acesta nu poate stabili deloc relații cu cei din jur, un consilier sau un psiholog vă pot ajuta în recuperarea copilului prin diferite tehnici și opțiuni de tratament ca: managementul stresului
tehnici de relaxare
antrenarea de către psiholog a abilităților sociale pe care copilul le posedă dar de care nu este conștient. [3], [5]

Sfaturi pentru părinți

Nu vă îngrijorați peste măsură în momentul în care aveți un copil timid. Timiditatea nu este o problemă gravă și de cele mai multe ori se rezolvă de la sine. Fiți înțelegător cu copilul și lăsați-l să studieze cu atenție și de la distanță persoanele și mediile cu care și în care urmează să interacționeze social. Nu forțați copilul să interacționeze și niciodată nu spuneți de față cu acesta că este timid. Ajutați copilul timid să își facă un prieten la școală sau la grădiniță și exersați acasă prin jocul cu păpușile diferite situații sociale în care copilul va putea fi solicitat să interacționeze, de exemplu interacțiunea cu copii noi, adresarea unei întrebări educatorului, interacțiunea cu părinții altor copii sau interacțiunea cu personalul unui magazin în momentul în care dorește ceva. Lăudați copilul de fiecare dată când reușește să ducă la bun sfârșit o activitate de socializare și susțineți-l în momentul în care nu reușește explicându-i că veți mai încerca data următoare și că nu este nicio problemă că nu a reușit.

În momentul în care metodele de ajutor pentru copilul timid descrise mai sus nu duc la niciun rezultat pe o perioadă de câteva luni, iar copilul este la fel de speriat și neîncrezător în forțele proprii, apelați fie la un consilier școlar, fie la un psiholog care să ghideze copilul în depășirea acestei probleme.

De cele mai multe ori copiii timizi nu ajung adulți timizi, timiditatea fiind o trăsătură de personalitate care se atenuează odată cu înaintarea în vârstă. [1]

Data actualizare: 30-01-2014 | creare: 28-01-2014 | Vizite: 24560

Bibliografie

1. Shyness and children- Better Health Channel, Link: https://www.betterhealth.vic.gov.au/bhcv2/bhcarticles.nsf/pages/Shyness_and_children
2. 8 ways to help the shy child- Ask Dr. Sears, Link: https://www.askdrsears.com/topics/parenting/child-rearing-and-development/8-ways-help-shy-child
3. 12 tips to help your child overcome shyness- Aha! Parenting, Link: https://www.ahaparenting.com/parenting-tools/raise-great-kids/socially-intelligent-child/Help-shy-child
4. Helping your young children overcome shyness- University of New England, Link:https://www.une.edu.au/about-une/academic-schools/school-of-behavioural-cognitive-and-social-sciences/news-and-events/community-activity/psychology-community-activities/helping-young-children-overcome-shyness
5. Shyness in children- Healthy Children Organization, Link:https://www.healthychildren.org/english/ages-stages/gradeschool/Pages/Shyness-in-Children.aspx

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Cum identifici și dezvolți talentul copilului tău?

Dacă inițial se considera că talentul este exclusiv un dar cu care te naști, cercetările din psihologie pun ac...

Cresterea sugarului

Cresterea copilului este mult mai rapida in primul an de viata. Corpul si comportamentul sau vor evolua cu rapidita...

Ce putem face pentru a stimula creativitatea și inteligența copiilor în primii ani de viață?

Mintea copiilor este un adevărat burete pentru informații, indiferent că vorbim despre sugari sau pre-adolescen�...

Masturbarea la copii
Creştere şi dezvoltare întârziată
Teama de separare la bebeluș
Teama de întuneric la copii - nictofobia

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:

Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.

intră pe forum