Coronavirus: Taiwanul va dona alte 6 milioane de măşti ţărilor puternic afectate

Data publicării: 09-04-2020

După o donaţie de 10 milioane de măşti chirurgicale către ţările cel mai puternic afectate de noua pandemie de coronavirus, Taiwanul a anunţat joi că va dona alte şase milioane de măşti unor ţări din Europa şi America Latină, relatează dpa.

Ţările care vor beneficia de cea de-a doua donaţie taiwaneză de măşti sunt din Europa de Nord, Europa Centrală şi de Est şi America Latină, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe taiwanez, Joanne Ou.

Măştile vor fi de asemenea donate unor ţări acoperite de aşa-numita "politică spre sud", ce vizează 16 state din sudul şi sud-estul Asiei, precum şi Australia şi Noua Zeelandă, a precizat ea.

"O donaţie specială de măşti chirurgicale în Japonia este încă în discuţie", a declarat Ou într-o conferinţă de presă.

Taiwanul este al doilea cel mai mare producător de măşti din lume, cu o capacitate zilnică de producţie de 15 milioane de măşti chirurgicale.

Săptămâna trecută, Taiwanul a anunţat că va dona 10 milioane de măşti unui număr de 11 ţări europene, Statelor Unite şi celor 15 aliaţi diplomatici ai săi.

Taiwanul, o democraţie autoguvernată de 23,8 milioane de locuitori, a primit interdicţie de a se alătura majorităţii organizaţiilor internaţionale, inclusiv OMS, din cauza obiecţiilor Chinei. Beijingul consideră democraţia autoguvernată parte a teritoriului său, aminteşte dpa.
Sursa: Agerpres, 09-04-2020, Vizualizari 19
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.