De ce fac des pipi noaptea?

De ce fac des pipi noaptea?

Nicturia este o tulburare de micțiune caracterizată prin urinarea frecventă în timpul nopții.

În mod normal, volumul de urină emis pe parcursul zilei este mai mare decât cantitatea de urină emisă pe perioada nocturnă. În condiții patologice, urina emisă în timpul nopții depăşeşte jumătate din cantitatea de urină eliminată pe parcursul a 24 de ore, cu apariția nicturiei. [2], [3], [5]

Cauze şi factori de risc

În condiții fiziologice, urinarea frecventă în timpul nopții poate fi întâlnită în rândul persoanelor vârstnice, fiind datorată disfuncției aparatului urinar apărută pe fondul îmbătrânirii organismului.

În condiții patologice, faci des pipi noaptea în cadrul următoarelor afecțiuni:

  • Boala cronică de rinichi
  • Diabetul zaharat
  • Hiperparatiroidismul
  • Insuficiența cardiacă
  • Sindromul apneei în somn
  • Infecții urinare (cistita, pielonefrita)
  • Incontinența urinară
  • Adenomul de prostată
  • Neoplasmul de prostată. [2], [4], [5], [6]


Semne şi simptome clinice

Boala cronică de rinichi este o afectiune renală severă caracterizată prin apariția unor anomalii structurale şi funcționale ale rinichilor, care persistă de mai bine de trei luni şi determină alterarea stării generale a bolnavului. Din punct de vedere clinic boala se caracterizează prin durere lombară, fatigabilitate, nicturie, apariția edemelor, inapetență, scădere ponderală, cefalee, grețuri, vărsături, scăderea capacității de concentrare, insomnie/somnolență, oligurie.

Diabetul zaharat este o afectiune metabolică cronică, aparută pe fondul unui deficit de insulina în organism, care presupune creşterea valorilor glicemiei normale. Manifestările clinice apărute în cadrul diabetului zaharat sunt reprezentate de poliurie, nicturie, polifagie, polidipsie, glicozurie, hiperglicemie, scădere ponderală, sete excesivă, foame intensă, oboseală, vedere încețoşată, amorțeli şi oarestezii la nivelul membrelor superioare şi inferioare, vindecare dificilă a rănilor.

Hiperparatiroidismul este o afecțiune endocrinologică, caracterizată prin hupersecreție de hormoni paratiroidieni în organism. Din punct de vedere clinic, boala se caracterizează prin poliurie, nicturie, apatie, slăbiciune musculară, inapetență, osteoporoză, artralgii, dureri osoase, dureri abdominale, grețuri, vărsături, apariția litiazei renale.

Insuficiența cardiacă se caracterizează prin alterarea structurii şi funcționalității cordului. Boala presupune apariția unor manifestări clinice precum: oboseală, intoleranță la efort, dispnee, tuse nocturnă, disconfort epigastric sau in hipocondrul drept, nicturie, meteorism, hemoptizie, sincopă, turgescență jugulară, edeme, hepatomegalie.

Sindromul de apnee în somn este o afectiune respiratorie care presupune apariția unor pauze în respirație repetate în timpul somnului. Boala apare mai frecvent în rândul persoanelor obeze şi se caracterizează clinic prin sforăit, somnolență diurnă, tulburări de somb, somn neodihnitor, agitat; nicturie, oboseală, gâfâială, senzația de sufocare, dureri toracice, transpirații, cefalee la trezire, iritabilitate, edeme, pirozis, perceperea unui gust acru în gură noaptea.

Cistita este o infecție urinară joasă caracterizată prin inflamația mucoasei vezicale determinată de agenți infecțioşi, fizici sau chimici. Din punct de vedere clinic, boala prezintă durere suprapubiană, polachiurie, urina tulburăre, mictiune frecventă şi imperioasă, nicturie, hematurie.

Pielonefrita este o infecție urinară înaltă caracterizată prin apariția unei inflamații asociate unui proces de fibrozare a rinichilor. Manifestările clinice reno-urinare specifice pielonefritei sunt reprezentate de: dureri lombare, disurie, polachiurie, poliurie, nicturie, senzația de sete, urina tulbure şi urât mirositoare. De asemenea, bolnavii cu pielonefrită mai pot prezenta: inapetență, febră, cefalee, astenie, scadere ponderală, grețuri, vărsături, hipertensiune arterială moderată (vaori diastolice crescute).

Incontinența urinară este o tulburare micțională care reprezintă incapacitatea vezicii urinarede a reține urina, cu pierdeea continuă de urină. În termeni medicale, incontinența urinară se defineşte prin pierderea controlului voluntar şi conştient de a retine urina. Bolnavii cu incontinență urinară pot prezenta pierdere de urină la efoctuarea unui efort fizic sau la tuse, pierderea de urină inconştient, enurezis, nicturie, polachiurie, micțiuni imperioase, disurie.

Adenomul de prostată este o tumoră benignă localizată la nivelul prostatei, care determină apariția unor tulburări micționale, precum polachurie, nicturie, disurie, micțiuni imperioase, pierdere involuntară de urină, dureri lombare, necesitatea depunerii unui efort abdominal pentru golirea vezicii urinare, retenție completă de urină.

Neoplasmul de prostată reprezintă apariția unei tumori maligne la nivelul prostatei, care se caracterizează din punct de vedere clinic prin disurie, senzația golirii incomplete a vezicii urinare, retenție acută de urină, hematurie, hemospermie, durere în etajul abdominal inferior, nicturie, polachiurie, priapism, micțiuni frecvente şi imperioase, scadere ponderală, necesitatea bolnavului de a urina din nou imediat după fiecare micțiune. [1], [2], [3], [4], [5], [6]

Tratament

Nu există un tratament simptomatic de combatere a urinărilor nocturne frecvente. Ameliorarea nicturiei se poate realiza prin corectarea boli cauzatoare. Prin tratarea factorului declanşator (boala de fond), simptomul va dispărea implicit (nicturia).

Tratamentul bolii cronice de rinichi presupune respectarea unor măsuri igieno-dietetice (scăderea în greutate, menținerea unei greutăți cororale în limite normale, scăderea aportului de sare şi de proteine, activitate fizică regulată, întreruperea fumatului şi a consumului de alcool), tratament medicamentos (cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei-Enalapril, Captopril; antagonişti ai aldosteronului-Eplerenonă, Spironolactonă; antagoniştii reninei-Aliskiren; diuretice-Furosemid, Hidroclorotiazidă; blocante a canalelor de calciu-Amlodipină, Nifedipină) şi tratament substitutiv renal (hemodializă, dializă peritoneală, în formele severe-transplant renal).

Tratamentul diabetului zaharat presupune administrarea de insulină sau a medicației antihiperglicemiante non-insulinice (cu sulfonilureicel, incretinmimetice, biguanide, tiazolidindione, inhibitorii alfa-glucozidazei, etc.).

Tratamentul insuficienței cardiace se realizează prin administrarea de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (Enalapril, Ramipril, etc.), beta-blocante (Metoprolol, Bisoprolol, etc.), antialdosteronice (Spironolactonă), antagonişti ai angiotensinei II (Losartan, Valsartan), diuretice (Furosemid) şi tratament intervențional în cazul formelor severe (defibrilator cardiac implantabil, terapie de resincronizare cardiacă, înlocuirea valvelor afectate, revascularizare miocardică).

Tratamentul administrat în cazul hiperparatiroidismului presupune intervenție chirurgicală de îndepartare a glandelor paratiroide afectate (în caz de tumoră benignă sau malignă), tratament de substituție hormonală (combinație de estrogen şi progesteron), derivați ai calciului şi bifosfonați.

Tratamentul sindromului de apnee în somn presupune schimbarea stilului de viață (scăderea în greutate, evitarea consumului de alcool, întreruperea fumatului, tratamentul afecțiunilor respiratorii alergice şi inflamatorii), administrarea de oxigen cu presiune pozitivă pentru a împiedica apariția colabării căilor respiratorii pe perioada somnului, tratament chirurgical de îndepărtare a amigdalelor (tonsilectomie) şi a polipilor nazali (adenoidectomie).

Tratamentul cistitei presupune administrarea antibioterapiei cu Amoxicilină, Cotrimoxazol, Amoksiklav, Levofloxacin, Ofloxacin, Nitrofurantoin, în funcție de agentul infecțios implicat.

Tratamentul pielonefritei se realizează prin administrarea antibioterapieui (cu Ampicilină, Ciprofloxacin, Ofloxacin, Levofloxacin, etc.) pentru combaterea agentului infecțios, antitermice (Paracetamol, Ibuprofen) pentru reducerea febrei, antialgice (Algocalmin) pentru ameliorarea durerilor lombare, antiemetice (Metoclopramid, Emetiral) şi prokinetice pentru îmbunătățirea toleranței digestive.

Tratamentul incontinenței urinare se realizează prin administrarea medicamentelor cu rol în relaxarea şi creşterea tonusului musculaturii vezicii urinare, intervenții chirurgicale de refacere a perineului, fizioterapie, kinetoterapie (exerciții de creştere a tonicității musculaturii pelvine-exerciții kegel).

Tratamentul adenomului de prostată poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea de alfa-blocante (Doxazosin, Prazosin), inhibitori de 5-alfa-reductază şi fitoterapie (cu vitamina E). Tratamentul chirurgical presupune îndepărtarea formațiunii tumorale localizate la nivelul prostatei (adenomectomie). În caz de apariție a retenției de urină se recomandă drenaj vezical.

Tratamentul administrat in cazul neoplasmului de prostată presupune administrarea tratamentului medicamentos şi chirurgical în etape secvențiale sau combinat, în funcție de stadiul de evoluție a tumorii. Tratamentul medicamentos se realizează prin administrarea de hormoni estrogeni (Dietilstilbestrol), analogi LH-RH (Leuprolid, Buserelin, Goserelin acetat), anti-androgenice non-estrogenice (Androcur, Flutamidă) şi alte tratamente hormonale (Extramustin, etc.). Tratamentul chirurgical poate fi radical sau paleativ: tratamentul chirurgical radical presupune îndepărtarea prostatei în totalitate (prostatectomie); tratamentul paleativ presupune efectuarea unei rezecții endoscopice a unei porțiuni din formațiunea tumorală prostatică. Radioterapia şi chimioterapia (cu Ciclofosfamidă, Docetaxel, Estracyt) sunt utile atât în cadrul tratamentului neoadjuvant (de reducere a dimensiunilor tumorale şi convertire la operabilitate), cât şi în cadrul tratamentului adjuvant (de asigurare a controlului local şi prevenire a recidivelor tumorale) şi paleativ (de ameliorare a supraviețuirii şi îmbunătățire a calității vieții). [1], [2], [3], [4], [5], [6]


Data actualizare: 09-07-2019 | creare: 24-09-2018 | Vizite: 943
Bibliografie
1. Victor Stoica, Viorel Scripcariu, COMPENDIU DE SPECIALITĂȚI MEDICO-CHIRURGICALE vol.I, Editura Medicală, București, 2018
2. Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014
3. Excessive Urination at Night (Nocturia), link: https://www.healthline.com/health/urination-excessive-at-night
4. What Causes Night Time Urination?, link: https://www.healthline.com/symptom/night-time-urination
5. Urinating more at night, link: https://medlineplus.gov/ency/article/003141.htm
6. NOCTURIA OR FREQUENT URINATION AT NIGHT, link: https://www.sleepfoundation.org/sleep-disorders-problems/nocturia
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.