Dopplerul cardiac - Ecografia Cardiaca Doppler

Adevărată “vedetă” a cardiologiei, ecografia a cunoscut o dezvoltare continuă în ultimele zeci de ani, ajungând astăzi la performanţe inimaginabile la începuturile sale, performanţe reflectate în calitatea excepţională a imaginilor, rapiditatea şi comoditatea examinării, larga disponibilitate şi lipsa efectelor nocive – ultrasunetele pe care se bazează ecografia fiind practic inofensive pentru corpul uman.

Principiul ecografiei, acelaşi cu al aparatelor radar, a fost descoperit în urmă cu mai mult de un secol şi jumătate de fizicianul Christian Doppler: ecografele emit ultrasunete către organele interne, pe care apoi le captează şi le procesează pentru a oferi imagini fidele ale acestora. Producătorii de echipamente nu contenesc să se întreacă în perfecţionarea imaginile obţinute, punând astfel la dispoziţia medicilor ecografe din ce în ce mai performante.

Ecografia cardiacă uzuală oferă o secţiune planimetrică dinamică a principalelor structuri cardiace: valve, muşchi cardiac (miocard), pericard, vene şi artere mari etc. Particularitatea ecografiei cardiace este că inima se află într-o permanentă mişcare, de unde necesitatea ca echipamentele folosite să aibă caracteristici speciale (în primul rând o foarte bună rezoluţie temporară a imaginilor obţinute) în comparaţie cu acelea folosite de exemplu pentru examinarea organelor abdominale.

Tehnica Doppler color poate vizualiza prezenţa şi direcţia fluxurilor de sânge intracardiace (atât cele normale, cât şi cele patologice), pe care le afişează pe ecran în nuanţe de roşu (pentru fluxurile de sânge care se îndreaptă spre sonda ecografică) şi albastru (în cazul fluxurilor de sânge care se depărtează de sonda de examinare).

Pentru a putea măsura viteza sângelui (estimând astfel presiunile intracardiace), ecografele şi sondele dedicate cordului trebuie să lucreze şi în tehnicile Doppler pulsat şi Doppler continuu. Dopplerul pulsat măsoară viteza şi sensul de curgere a sângelui dintr-un punct din interiorul inimii ales de medicul examinator, dar se limitează la fluxurile sanguine ce nu depăşesc viteza de 1,5 metri pe secundă. Ecografele cardiace mai performante dispun şi de Doppler continuu, care le conferă posibilitatea măsurării vitezelor fluxurilor sanguine chiar de peste 5-6 metri pe secundă, făcâdu-le astfel utile în luarea deciziilor dacă o boală cardiacă (mai ales valvulară) trebuie sau nu operată.

Generaţiile mai noi de ecografe dedicate examinării cordului pot funcţiona şi în modul Doppler tisular cardiac. Aceasta este o tehnică bazată pe principiul Doppler, cu ajutorul căreia se poate măsura cu exactitate viteza de contracţie a pereţilor inimii, realizând astfel o evaluare de fineţe a funcţionării cordului. Atunci când medicul examinator nu poate sesiza cu uşurinţă anomalii minime ale contractilităţii în anumite zone ale pereţilor cardiaci (anomalii datorate cel mai adesea cardiopatiei ischemice), Dopplerul tisular cardiac aduce informaţii elocvente în acest sens. Mai mult, prin măsurarea vitezei de relaxare a pereţilor cardiaci, această modalitate de examinare detectează încă din stadiile precoce orice tulburare apărută în funcţionarea normală a inimii – aceasta întrucât funcţia cardiacă afectată prima în ordine cronologică de orice proces patologic este funţia de relaxare.

Integrând informaţiile obţinute prin folosirea combinată a tehnicilor enumerate, în primul rând cele Doppler, ecografia cardiacă este de neînlocuit în algoritmul de diagnosticare a foarte multor afecţiuni ale inimii: insuficienţa cardiacă, stenoze (îngustări) sau insuficienţe ale valvelor (lipsa închiderii), boli cardiace congenitale, infarctul miocardic, angina pectorală şi alte forme de cardiopatie ischemică, miocardite, pericardite, endocardite, traumatisme cardiace etc.

Articol oferit de CABINET CARDIOLOGIE DOCTOR VILCEANU.
Pentru mai multe informatii sau programari urmati linkul de mai sus.