Dotarea SMURD va creste cu trei ambulante noi

Data publicării: 05-03-2007

 Deva /Rompres/ - Autoritatile din judetul Hunedoara vor achizitiona in acest an inca trei ambulante noi pentru Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD), potrivit unei decizii adoptate luni in sedinta de bilant a Asociatiei Salvital, care se ocupa de dotarile SMURD, transmite corespondentul ROMPRES.

Una dintre ambulante are asigurata finantarea din cota de 2 la suta sponsorizata de hunedorenii care au depus anul trecut declaratii de impozit pe venitul global, a declarat presedintele Asociatiei Salvital, Petru Marginean.

Masina, in valoare de 160.000 lei va fi echipata cu sistem de tractiune 4x4 si va fi destinata interventiilor in zonele de munte ale judetului Hunedoara. Alte doua ambulante, in valoare totala de 260.000 euro vor fi cumparate din fonduri alocate de Consiliul Judetean Hunedoara, care este membru al Asociatiei Salvital. Masinile vor fi distribuite in zonele Ilia, pentru interventii la accidentele de pe Drumul National 7, si Hateg, pentru evenimentele rutiere produse pe Drumul National 66.

"Sistemul SMURD functioneaza foarte bine in Hunedoara. Trebuie gasite insa solutii pentru cresterea veniturilor paramedicilor pana la un nivel motivant, care sa pastreze in sistem", a afirmat coordonatorul SMURD Romania, dr. Raed Arafat, prezent la dezbateri.

Serviciul SMURD Hunedoara a avut peste 650 de interventii de la infiintarea sa, in luna iulie 2006. In prezent, SMURD dispune de cinci ambulante repartizate in Hunedoara, Deva si Valea Jiului.

Asociatia Salvital, care se ocupa de activitatea SMURD Hunedoara, este formata din 32 de membri, intre care se numara Consiliul Judetean Hunedoara, mai multe primarii locale din mediul urban si rural, serviciul de salvare miniera Salvamin si Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului.

 

Sursa : ROMPRES

05-03-2007, Vizualizari 983
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.