Edem pulmonar de altitudine

©

Autor:

Edemul de altitudine este o formă severă de manifestare clinică a răului de altitudine, care apare, de regulă, în primele zile de la urcarea rapidă la altitudini foarte mari, de peste 2.500 metri, fără efectuarea unor pauze de acomodare cu clima și temperatura de la acel nivel.

La peste 2.000 metri altitudine, presiunea parțială a oxigenului începe să scadă, în timp de saturația în oxigen a sângelui periferic rămâne neschimbată. Aceste două aspecte pot duce la hipoxie, cu instalarea răului de altitudine. La altitudini de peste 3500 metri saturația în oxigen a sângelui periferic se modifică și ea, cu instalarea hipoxiei severe în timpul somnului (în repaus) sau în timpul efectuării de efort fizic, cu instalarea edemului cerebral și pulmonar.

În prezent, au fost înregistrate cazuri de edem pulmonar de altitudine chiar și la peste 200 de zile de la urcarea la altitudine.

Edemul pulmonar de altitudine poate apărea la orice vârstă, inclusiv la persoanele tinere antrenamente fizic pentru urcarea pe munte. În numeroase cazuri, au fost înregistrate episoade de edem pulmonar acut în rândul persoanelor care au mai atins, în antecedente, altitudini similare. [1], [2]

Cauze ale edemului pulmonar de altitudine

Pe lângă urcarea rapidă la altitudini mai mari 2.500 metri fără pauze de aclimatizare progresivă, pot fi descriși anumiți factori care prin prezență pot facilita apariția edemului de altitudine:

  • Urcarea rapidă cu mașina sau cu telefericul pe munte
  • Efortul fizic intens depus la urcarea pe munte
  • Lipsa de antrenament fizic, performanță fizică redusă
  • Temperatura scăzută din regiunile montane respective
  • Viteza prea mare de ascensiune
  • Deshidratarea
  • Susceptibilitateaindividuală la hipoxie, determinată genetic
  • Infecțiile căilor respiratorii superioare. [3], [4], [5]


Mecanismul patogenic implicat în apariția edemului pulmonar de altitudine

Deși concentrația de oxigen din aer rămâne nemodificată, presiunea atmosferică scade pe măsură ce altitudinea crește. În consecință, cantitatea de oxigen ajunsă la nivel sangvin este mult mai redus decât în mod normal. Astfel, în urma acestor modificări, apare vasodilatația compensatorie la nivel cerebral, urmată de instalarea edemului cerebral, prin creșterea permeabilității capilare șa nivel cerebral. În consecință, va apărea hipoxia însoțită de vasoconstricția arteriolelor pulmonare.

Mecanismele fiziopatogenice implicate în apariția edemului pulmonar de altitudine sunt:

  • Creșterea presiunii sangvine la nivelul arterei pulmonare, cu instalarea, iar mai apoi agravarea hipoxiei celulare
  • Tulburările de permeabilitate și retenția hidrică
  • Ruptura capilarelor alveolare
  • Vasoconstricția pulmonară hipoxică.


În cadrul retenției hidrice globale are loc creșterea secreției de hormon antidiuretic și/sau aldosteron. Retenția hidrică globală se caracterizează prin scăderea diurezei însoțită de creșterea volumului plasmatic. Aceasta duce la creșterea volumului ciculator sangvin intrapulmonar, cu lezarea membranei alveolo-capilare, secundară hipoxiei sau datorată mediatorilor inflamației apăruți local. [1], [2], [3], [4], [5]

Semne și simptome clinice specifice edemului pulmonar de altitudine

Cel mai frecvent, edemul pulmonar de altitudine apare în primele două-patru zile de la urcarea la altitudini mari și prezintă anumite manifestări clinice care se agravează în decursul nopții.

Persoanele diagnosticate cu edem pulmonar de altitudine pot acuza următoarele simptome:

  • Astenie fizică
  • Dificultăți la respirație (dispnee, tahipnee, ortopnee)
  • Senzația de lipsă de aer
  • Inițial tuse seacă, care se transformă ulterior în tuse productivă (cu secreție expectorată de culoare albicioasă, uneori hemoptizie)
  • Dispnee nocturnă
  • Dureri de cap foarte puternice
  • Tulburări de mers și de echilibru, cu risc crescut de cdere și accidentare
  • Tulburări de coordonare
  • Amețeli
  • Slăbiciune musculară
  • Greață
  • Vărsături
  • Oboseală
  • Inapetență (scăderea apetitului alimentar)
  • Insomnie sau somnolență
  • Scăderea performanței fizice.


La examinarea clinică a bolnavului cu edem pulmonar de altitudine, medicul poate decela prezența crepitațiilor bazale la auscultația plămânilor, prezența cianozei, creșterea frecvenței cardiace (la peste 120 bătăi/minut), creșterea frecvenței respiratorii (la peste 30 respirații/minut), apariția edemelor periferice la nivelul feței și a membrelor superioare și inferioare și apariția semnelor clinice specifice insuficienței ventriculare drepte (precum oboseală, edeme ale membrelor inferioarealbe, bilaterale simetrice, nedureroase, hepatomegalie dureroasă, hepatalgii, palpitații, grețuri, tăierea respirației, turgescența venelor jugulare, cianoza extremităților, oligurie, creșterea presiunii venoase cerebrale). [1], [2], [4], [5]

Diagnosticarea edemului pulmonar acut

Diagnosticul de edem pulmonar acut se pune pe baza anamnezei, examinării clinice a bolnavului și a investigațiilor paraclinice.

Anamneza

Trebuie să cuprindă informații referitoare la simptomele clinice acuzate de către pacient, momentul lor de apariție și modul lor de evoluție până în momentul prezentării la medic, alte afecțiuni ale bolnavului sau prezente în familia acestuia, condiții de viață și de muncă ale bolnavului, dacă fumează sau consumă alcool, medicamente administrate de către acesta.

Examinarea clinică

Medicul poate decela apariția semnelor clinice sugestive edemului pulmonar de altitudine, amintite anterior.

Diagnostic paraclinic

Investigațiile paraclinice recomandate pentru diagnosticarea edemului pulmonar de altitudine sunt reprezentate de examenul radiologic, cateterismul cardiac, determinarea saturației în oxigen al sângelui periferic și determinarea presiunii arteriale a oxigenului.

Examenul radiologic la bolnavii cu edem pulmonar de altitudine evidențiază opacități difuze în ambii plămâni, cu prezența stazei la nivelul vaselor pulmonare.
Cateterismul cardiac, în cazul edemului pulmonar de altitudine, indică creșterea presiunii sangvine la nivelul arterei pulmonare.
Presiunea arteială de oxigen (PaO2) și saturația în oxigen a sângelui periferic (SaO2) sunt scăzute în cazul bolnavilor cu edem pulmonar de altitudine.

Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial al edemului pulmonar de altitudine trebuie realizat cu următoarele afecțiuni:

  • Edemul cardiogen
  • Insuficiența cardiacă stângă
  • Pneumoniile de etiologie virală sau bacteriană
  • Trombozele pulmonare
  • Embolismul pulmonar. [1], [2], [5]


Tratamentul edemului pulmonar de altitudine

Edemul pulmonar de altitudine este o afecțiune gravă, potențial fatală în lipsa administrării precoce a tratamentului corespunzător. Din acest motiv, edemul pulmonar de altitudine este considerat o urgență medicală.

Principala măsură de combatere a edemului pulmonar de altitudine este reprezentată de coborârea la altitudini mai scăzute. Acest lucru nu poate fi întotdeauna realizat, datorită condițiilor meteorologice, localizării în care se află persoana bolnavă sau resurselor reduce de călătorie.

Oxigenoterapia trebuie instituită de urgență, dar nu trebuie să întârzie sau să oprească coborârea la altitudini mai mici. În primele ore de la producerea edemului pulmonar de altitudine, se administrează 6-9 litri oxigen/minut. Ulterior, în urma îmbunătățiriifuncției respiratorii, se poate reduce cantitatea de oxigen la 2-4 litri/minut.

În caz de imposibilitate a administrării oxigenoterapiei, se recomandă utilizarea sacului portabil hiperbaric. Efectele sacului portabil hiperbaric asupra saturației în oxigen al sângelui periferic sunt similare administrării oxigenoterapiei. Acesta facilitează mobilizarea lichidelor extravasculare, cu scăderea concentrației de hemoglobină.

Pe tot parcursul administrării oxigenoterapiei sau utilizării sacului portabil hiperbaric, bolnavul trebuie plasat în poziție declivă, cu capul așezat mai sus față de planul corpului, pentru a facilita respirația.

Dintre medicamentele administrate precoce în cazul bolnavilor cu edem pulmonar de altitudine amintim:

  • corticosteroizii (precum Dexametazona; aceștia inhibă sinteza de acid arahidonic, componentă importantă în declanșarea reacțiilor inflamatorii)
  • blocanții canalelor de calciu (precum Nifedinpina; aceștia scad tensiunea la nivelul arterei pulmonare și crește saturația în oxigen al sângelui periferic)
  • diureticele (precum Furosemidul, utilizate în cazul edemului pulmonar de altitudine instalat brusc sau în condițiile în care bolnavul nu poate fi coborât la altitudini mai scăzute; pot produce deshidratare, cu înrăutățirea stării bolnavului)
  • inhibitori de 5-fosfodiesterază (precum Sildenafilul; aceștia sunt utili în combaterea hipertensiunii pulmonare și îmbunătățesc saturația în oxigen a sângelui periferic)
  • inhibitorii de anhidrază carbonică (precum Acetazolamida; aceștia scad tensiunea arterială, presiunea intraoculară și presiunea intracerebrală, facilitează hiperventilarea compensatorie a plămânilor, cresc nivelul de oxigen și scad nivelul de dioxid de carbon în sânge)
  • Salmeterolul, un medicamente beta-agonist utilizat sub formă de aerosol în cadrul tratamentului de combatere a bronhopnaumopatiei cronice obstructive și al astmului bronșic, și-a dovedit eficiența în cadrul proceselor de prevenire a apariției edemului pulmonar de altitudine în rândul persoanelor aflate la risc. Prin intermediul canalelor de sodiu prezente la nivelul plămânilor, acest medicament stimulează clearance-ul de lichid alveolar. [1], [2], [3], [4], [5]


Pevenirea apariției edemului pulmonar de altitudine

Administrarea precoce a tratamentului corespunzător poate salva viața bolnavului în cauză. În acest context, recuperarea completă poate fi realizată rapid, în una sau două zile de la producere a edemului pulmonar de altitudine. Cu toate acestea, în ciuda administrării precoce a tratamentului corect, decesul prin edem pulmonar de altitudine este înregistrat într-un număr redus de cazuri.

Prevenirea apariției edemului pulmonar de altitudine, în cazul persoanelor care urcă la altitudini mari, se poate realiza prin următoarele măsuri:

  • Respectarea recomandărilor cu privire la aclimatizare
  • Evitarea ascensiunii rapide într-un timp relativ scurt (ascensionare progresivă)
  • Evitarea suprasolicitării fizice
  • Aportul alimentar crescut de carbohidrați
  • Aportul crescut de lichide, pentru evitarea deshidratării (în cazul persoanelor care urcă la altitudini mari, se recomandă consumarea unei cantități duble de lichide față de cantitatea obișnuită consumată, datorită efortului fizic depus și pierderilor unor cantități mai crescute de lichide prin respirație)
  • Evitarea consumării de băuturi alcoolice
  • Întreruperea urcării pe munte în caz de apariție a simptomelor clinice specifice edemului pulmonar de altitudine și coborârea în caz de agravarea a acestora. [1], [2], [5]

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.