Fenomenul mondial al migratiei medicilor devine ingrijorator

Data publicării: 03-05-2007

Aproximativ 1.900 de medici, medici dentisti si farmacisti si 1.100 de asistenti medicali si moase au depus la Ministerul Sanatatii, in primele patru luni ale anului, cereri pentru a pleca sa lucreze in strainatate.

Potrivit Centrului de Statistica Medicala, in Romania erau, in 2005, 47.383 de medici - dintre care 11.487 medici de familie -, 10.249 de stomatologi, 123.455 de cadre medii si 9.283 de farmacisti.
    Dintre cei care au depus cereri pentru a pleca in strainatate la Ministerul Sanatatii, 1.200 au primit deja certificatul de conformitate pentru a lucra in afara tarii.
    Presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), prof. dr. Mircea Cinteza, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca diploma de medic obtinuta in Romania este recunoscuta oriunde in lume, dar pentru a fi angajati, trebuie sa fie medici specialisti. El a precizat ca sunt doar cateva exceptii, in tari precum Danemarca, tarile nordice, unde anumite specialitati care sunt recunoscute in Romania nu se regasesc in cele din aceste tari, dar se pot echivala cu specialitati din tara respectiva.
    Presedintele CMR a adus in discutie situatia din ce in ce mai complicata din Uniunea Europeana, cu implicatii directe asupra Romaniei, mai mult decat pentru alte tari. El s-a referit la recenta declaratie asupra migratiei medicilor, a Forumului European al Asociatiilor Medicale si Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care s-au reunit la Lisabona in perioada 20-21 aprilie 2007 si care, luand nota de fenomenul mondial al migratiei si recunoscand ca migratia medicilor este gestionata de multi factori, a atras atentia asupra acestui fenomen si a facut apel la toate guvernele sa incerce sa obtina independenta in ceea ce priveste forta de munca medicala, pentru a furniza conditii adecvate de munca, oportunitati legate de cariera si compensatii corespunzatoare.
    in Comunitatea Europeana nu s-au impus standarde pentru sistemele de sanatate intrucat acestea sunt diferite, a subliniat prof. dr. Mircea Cinteza. El a adaugat ca in prezent, Uniunea Europeana se confrunta cu doua mari probleme: migratia bolnavilor, intrucat orice bolnav se poate trata oriunde in Uniunea Europeana si plateste tara de origine, lucru care devine dezastruos pentru tarile mai sarace si acest fenomen ia amploare, iari a doua problema este si mai grava - lipsa de medici.
    Prof. dr. Mircea Cinteza a spus ca aceasta este mai acuta acum in Europa de Vest, in tari precum Marea Britanie, Franta, Germania, in zonele din nord ale acestor tari, unde exista o lipsa mare de medici de familie. Specialitati precum anestezie-terapie intensiva, psihiatrie incep sa se confrunte cu lipsa medicilor in toate orasele acestor tari, a mai spus presedintele CMR.
    Pornind de la aceste realitati, agentiile de recrutare incep sa caute medici in Europa Rasariteana. inca din 2003-2004, Romania avea cel mai mic numar de medici comparativ cu Europa Centrala, iar in aceasta perioada situatia se agraveaza, a spus Mircea Cinteza.
    Comitetul Privat de Medicina Europeana (CPME) a atras atentia comunitatii europene ca trebuie gandita o alta politica, menita sa statueze reguli privitoare la migratia medicilor pe teritoriul Europei, pentru ca altfel va exista o criza de personal in anumite tari ale Uniunii Europene.
    Presedintele Colegiului Medicilor din Romania apreciaza ca medicii romani pleaca in strainatate pentru ca sunt mai bine platiti, el exemplificand cu Marea Britanie, care a venit sa recruteze medici in Romania si care ofera 7.000 de euro lunar, pe langa prima de instalare, fata de salariul mediu din Romania pe care il au cei mai multi medici, de 150-300 de euro. Ei mai pleaca si din lipsa unor conditii de munca mai bune, precum si pentru oportunitati privind cariera, straduindu-se sa dobandeasca anumite libertati civile.
    in declaratia asupra migratiei medicilor adoptata de forumul european al asociatiei medicale si Organizatiei Mondiale a Sanatatii, se considera ca exista multi factori decizionali ale caror conflicte de interese trebuie sa fie echilibrate si rezolvate. Aceasta indeamna toate asociatiile medicale nationale sa joace un rol activ in aceasta problema, sa fie un jucator cheie in managementul migratiei doctorilor, formuland politici bazate pe principii solide si etice.
    Totodata, se recomanda asociatiilor medicale nationale sa furnizeze date, sa identifice diferitele tendinte privind problema migratiei medicilor, sa ia in considerare diferitele modele de rezolvare a diverselor provocari pentru a stabili politici etice de recrutare.
    Declaratia mai face apel la asociatiile medicale nationale, de a colabora cu Forumul in identificarea si monitorizarea migratiilor medicilor pe teritoriul Europei si decide ca forumul va revizui problema intr-un an de zile.

 

Sursa: Rompres, 03-05-2007, Vizualizari 3364
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.