Forma feței și a creierului, influențate de genetică
©
Autor: Teodorescu Mihai

O echipă interdisciplinară condusă de cercetători de la Universitatea Catolică din Leuven și Universitatea Stanford a identificat 76 de locații genetice suprapuse care ne modelează atât fața, cât și creierul. „Indicații ale unei legături genetice între forma feței noastre și cea a creierului nostru existau încă dinaintea studiului actual, însă cunoștințele noastre despre această legătură s-au bazat pe cercetarea organismului model și pe cunoștințele clinice despre condiții extrem de rare”, spune autorul principal al studiului, profesorul Peter Claes de la de la KU Leuven.
Pentru a studia bazele genetice ale formei creierului, echipa a aplicat o metodologie pe care Peter Claes și colegii săi o folosiseră deja în trecut pentru a identifica gene care determină forma feței noastre. Claes: „În aceste studii anterioare, am analizat imagini 3D ale fețelor și am legat mai multe puncte de date de pe aceste fețe cu informații genetice pentru a găsi corelații”. În acest fel, cercetătorii au reușit să identifice diferite gene care ne modelează față. Pentru studiul actual, echipa s-a bazat pe cunoștințele dobândite anterior, precum și pe datele disponibile în baza de date UK Biobank.
Echipa de cercetători a identificat 472 de locații genomice care au un impact asupra formei creierului, 351 dintre aceste locații nefiind raportate anterior. Dintre acestea, până la 76 de locații genomice predictive pentru forma creierului erau deja legate de forma feței. Echipa a găsit, de asemenea, dovezi că semnalele genetice care influențează atât forma creierului, cât și forma feței, sunt îmbogățite în regiunile genomului care reglează activitatea genelor în timpul embriogenezei, fie în celulele progenitoare faciale, fie în creierul în curs de dezvoltare.
sursa: Science Daily
Data actualizare: 09-04-2021 | creare: 09-04-2021 | Vizite: 985
Bibliografie
Genetic link between face and brain shape, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/04/210405113630.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Abilitățile de modificare a genomului uman, îmbunătățite de cercetători
- O parte trecută cu vederea din ADN-ul uman poate explica de ce creierul uman funcționează diferit de cel al maimuței
- O nouă descoperire a mutației KRAS deschide calea către terapii țintite pentru cancerul de colon
- Utilizarea CRISPR pentru a elimina cromozomii suplimentari din sindromul Down
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni