Durere picioare
După o perioadă unde am stat foarte multe zile în pat fără să depun mult efort, au apărut dureri de spate in zona omoplatului stâng, și umăr.
Durerea de umăr a dispărut, durerea de omoplat erau groaznice ca niște cârcei mereu incercam să stau puțin lăsat în față și să mă întind, de multe ori mă mai lăsa durerea de multe ori nu prea, asta se întâmplă de vreo 2 săptămâni.In omoplat mai există dureri dar nu ca la început.Dupã Intro seară mă apucat dureri în ambele picioare jos de-a lungul tibiei după care în gambe după care fisieri sau toate odată.In următoarele zile mă dureau picioarele extrem când mă trezeam și când mergeam și degetele erau reci sau calde și transiprate Parca era o răceală.La mers nu mă doare, nu am băgat de seamă am zis că trece, aveam și încă am degetele de la picioare reci până ce adorm după ce adorm și până ce mă trezesc dimineață degetele sunt calde, după ce mă trezesc iar încep și se răcesc degetele.
In seara asta nu m-au durut picioarele toată ziua până a venit seara și nici nu am depus vreun efort mare astăzi.
Mă luat piciorul stâng la tibie de-a lungul și după la ambele picioare și sa dus durerea în gambe. Durere o simt in interiorul piciorului cumva. A durat vreo 1 jumate 2 tot m-am foit tot m-am întins nu mi-a trecut până acum unde sunt în pat și durerea mă mai lăsat puțin și degetele de la picioare acum parcă ard.
In perioada asta parcă sunt răcit non stop, cum îmi Este un pic frig, seara incepe să-mi ardă capul, urechi puțin înfundate, nas puțin înfundat, urechi care ard de obicei seara, un ochii care se zbate, am mai luat Nurofene, paracetamol, am băut ceiuri dar nu știu ce să mai fac.
Durerile de picioare pot fi de la statul mult în pat?
Sunt bărbat 28 de ani.

4 comentarii
Buna ziua,
Poate fi vorba despre o afectiune virala.
Ar fi util un consult la specialistul in boli infectioase.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului

Bună seara! De câteva zile când mă pun in pat seara la culcare, incep să mă ardă tălpile picioarelor. Le simt foarte fierbinți și nu pot dormi.de la ce poate fi... mulțumesc
Buna ziua
Exista mii de cauze: mecanice (solicitare excesiva), conformationale (deformatii ale piciorului), vasculare (insuficienta arteriala sau/si venoasa), reumatologice (picior reumatoid), arteriopatie+neuropatie diabetica, sindroame compresive lombare etc etc.
O examinare clinica atenta si competenta poate decela cauza.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Exista mii de cauze: mecanice (solicitare excesiva), conformationale (deformatii ale piciorului), vasculare (insuficienta arteriala sau/si venoasa), reumatologice (picior reumatoid), arteriopatie+neuropatie diabetica, sindroame compresive lombare etc etc.
O examinare clinica atenta si competenta poate decela cauza.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3de cateva zile ma dor picioarele ingrozitor de tare
- 3dureri la ambele picioare
- 1durere picioare (talpi)
- 3ce sa fac sa nu-l mai doara?
- 0dureri de coloana si picioare
- 2dureri picioare
- 0Durere maini si picioare inclestare degete - rog recomandare specialist
- 1durere de picior
- 1Dureri de picioare de la genunchi in jos.
- 3Probleme picior
- 3dureri de picioare si carcei excesivi
- 3Dureri picioare
- 1Dureri picioare
- 0Dureri de membre
- 1Vă rog ajutați-mă!!!! dureri de maini si picioare
- 4Dureri de bazin si picioare
- 4Ma dor foarte tare mușchi picioarelor!
- 1Dureri picioare
- 10Amorțeli și dureri de brațe și picioare
Mai multe informații despre: durerea de picioare dureri de picioare
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: