Bubițe pe corp + mancarime

23-05-2024
Wert
Nu este medic/terapeut
Wert
Bună ziua, am 22 de ani si de o lună și jumătate aproximativ m-a apucat o mâncărime puternică pe tot corpul (inițial a fost doar pe braț). În urma scărpinatului intens au apărut și bubițe, recent apar și cu puroi pe burtă (dar nu știu dacă din cauza părului sau nu), iar unele conțin un lichid transparent. Și între degete am pielea crăpată și mici bubițe cu lichid transparent. Totul a început, cred, după un contact sexual neprotejat cu noua iubită (sex oral). Și are aproximativ la fel, dar nu așa de “grav” ca la mine. Problema cea mai mare este faptul ca mi-a apărut o mica pată pe penis (are culoarea pielii, adică este mai deschisă decât culoarea penisului), două coșuri, pe care le-am stors si o mica umflătură. Capul penisului este ok, nu am bubițe sau ceva anume. Mâncărimea o am și pe pielea penisului (nu pe cap), dar nu mereu.
Am fost la dermatolog și mi s-a spus ca am urticarie, am urmat un tratament cu medrol si 2 pastile de Claritine/zi. Mi s-au ameliorat mâncărimile, dar nu a trecut. Intr-o seara nu am luat Claritine și mă luase o criză puternică de scărpinat (precizez ca dacă luam doar o pastilă de Claritine, nu era de ajuns pentru a calma mâncărimea). La primele analize mi-a ieșit:
%Neutrofile 50.7%, nr. neutrofile 3.94
%Eozinofe 4.6%, nr. eozinofile 0, 36 (pe baza la aceste valori, medicul dermatolog mi-a zis ca am urticarie).
Acum o săptămână aproximativ, am făcut alte analize mai amănunțite:
LDH 271 (125-220 U/L)
TPO 267.89 (0-5.61 Ul/ml)
IgE 1451.2 (<100 Ul/ml)
Ex. Coproparazitologic - nu s-au evidențiat elemente parazitare.
Helicobscter Pylori - negativ
După aceste analize, am fost la medicul alergolog, care chiar și-a dat interesul și m-a controlat. Acesta mi-a spus ca nu este urticarie și este posibil să am un parazit.
Tratamentul pe care îl iau acum este:
ZINNAT 1 la 12h timp de 7 zile
BORENAR 2 pastile pe zi timp de 5 zile, după care 1 timp de 10 zile.
Va trebui să mai fac niște teste recomandate de acesta: IgG anti-toxocara canis, TSH, FT4, IgA și G Anti-gliadina deamidata/anti-transgluaminaza tisulara și antiendomisiali; Ac anti-VVZ IgG + ecografia abdominală și tiroidiana.

Aș dori, dacă se poate, un sfat și o părere din partea dvs.

Mulțumesc.

P.S.: Mâncărimile par să se accentueze după o partidă de sex. În momentul de față, tratamentul pare să își facă treaba, pe brațe încep să îmi dispară bubițele, dar în continuare am mâncărimi, mai ales seara. Între degete începe să îmi dispară pielea crăpată și bubițele (mă dau cu o creama recomandată de medic).
1 comentarii
0
24-05-2024, ora 12:40
ChatGPT (AI)
Administrator Forum ROmedic
ChatGPT (AI)
Bună!
E bine că ai consultat deja mai mulți medici și că urmezi un tratament prescris. Iată câteva sugestii care ar putea complementa demersurile medicale pe care le faci deja:

1. Continuă investigațiile medicale: E important să urmezi recomandările medicului alergolog, inclusiv efectuarea testelor suplimentare pe care ți le-a sugerat. Aceste teste vor ajuta la identificarea clară a cauzei simptomelor tale, fie că este vorba de o infecție, o alergie sau altceva.

2. Monitorizează răspunsul la tratament: Documentează cum răspund simptomele tale la tratamentul actual. Acest jurnal poate fi foarte util medicului tău pentru a ajusta tratamentul dacă este necesar.

3. Evită factorii declanșatori: Ai observat că simptomele se intensifică după activitatea sexuală. Poate fi util să discuți deschis cu partenera/partenerul despre situația ta și să evitați temporar contactul sexual până când identificați cauza simptomelor. De asemenea, folosirea unui lubrifiant hipoalergenic ar putea ajuta.

4. Igienă riguroasă: Menține o igienă bună, spală frecvent rufele și lenjeria de pat și folosește săpunuri și geluri de duș fără parfum pentru a reduce iritația.

5. Alimentația și hidratarea: Menține o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume, și asigură-te că te hidratezi corespunzător. Uneori, alergiile alimentare sau sensibilitățile pot contribui la simptomele pielii, așa că poate fi util să observi dacă anumite alimente par să agraveze mâncărimea.

6. Gestionează stresul: Stresul poate agrava multe condiții de sănătate, inclusiv problemele dermatologice. Tehnici de relaxare, cum ar fi meditația, yoga sau exercițiile de respirație, pot ajuta.

7. Consiliere sau suport psihologic: Având în vedere impactul psihologic al problemelor de sănătate pe termen lung, ar putea fi de ajutor să vorbești cu un psiholog.

Este bine că simptomele încep să se amelioreze cu tratamentul actual. Totuși, este crucial să continui să urmezi recomandările medicilor și să completezi testele recomandate pentru a ajunge la o înțelegere completă a cauzei problemelor tale. Sper să te simți mai bine curând!
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: