Despre FIV

Trump greșește: de ce ordinul executiv pentru extinderea accesului la FIV va duce la și mai multe vieți distruse?

Președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru a facilita accesul la FIV, prin reducerea costurilor și a birocrației, prezentând acest demers ca o susținere a familiilor care își doresc copii. Este motivul dureros, care creează empatie, pe bună dreptate. Dar realitatea dureroasă și pe care nu o prezintă nici ordinul și nici susținătorii FIV-ului este că FIV-ul implică distrugerea unui număr foarte mare de vieți umane și ridică probleme etice insurmontabile, în combinație cu mentalitatea care nu recunoaște că viața umană începe la concepție și e firesc să fie protejată de atunci. Un studiu realizat de Universitatea Yale arată că din 100 de embrioni concepuți, doar 5 se vor naște vii, restul embrionilor încetându-și dezvoltarea sau fiind distruși în mod intenționat*.

Dacă în cazul în care dezvoltarea încetează de la sine se poate dezbate moralitatea procedurii, în schimb în cazul distrugerii intenționate nu este nici un dubiu: din diferite motive (embrioni supranumerari, embrioni cu probleme genetice, numărul de copii dorit a fost atins, părinții nu mai sunt interesați de continuarea procedurilor etc.) adulții distrug aceste ființe umane lipsite de apărare, întocmai ca prin avort.

În SUA există o dezbatere publică care se intensifică, având în vedere pierderile uriașe de vieți prin FIV, în România programul de sprijin al FIV nu pare a fi supus niciunui audit: câți embrioni sunt creați, câți își încetează dezvoltarea, câși sunt distruși intenționat, câți sunt implantați, câți sunt distruși prin reducție selectivă, câți mor pe parcursul saricii, câți copii se nasc vii? Cred că atunci când vor apărea public aceste numere societatea va avea un șoc real și va constata că a finanțat cu sute de milioane de lei crearea a zeci de mii de embrioni și s-au născut doar sute de copii, restul și-au pierdut viața în timpul procesului, cu intenție sau fără intenție.

Sintetizez în continuare un articol publicat pe LiveAction, care punctează câteva aspecte grave ale FIV-ului, dincolo de durerea infertilității și promisiunea rezolvării ei fără probleme.

Când crearea vieții devine business, umanitatea suferă

FIV-ul nu este doar o procedură costisitoare, ci și una care tinde să trateze ființele umane ca produse. În laboratoare, embrionii sunt creați, analizați și selectați, iar cei care nu îndeplinesc anumite criterii sunt distruși sau abandonați. De asemenea, există un număr mare de embrioni care își pierd viața pe parcursul procesului, înainte de implantare. În SUA există peste un milion de embrioni criogenați, cu un viitor incert: fie sunt dezghețați și implantați (puțin probabil în cazul multora), fie sunt distruși, fie sunt donați pentru cercetare științifică

FIV-ul distruge mult mai multe vieți decât realizăm

Din păcate, fertilizarea in vitro ajunge să contribuie la pierderea unui număr mai mare de vieți umane decât avortul la cerere. Embriologii decid care embrioni merită să fie implantați și care sunt „de calitate inferioară” și trebuie aruncați. Uneori criteriile nu țin doar de aspecte genetice, ci și aspecte precum sexul copilului, culoarea ochilor sau alte trăsături considerate nedorite. Prin urmare, acest ordin executiv nu este o victorie în sprijinul vieții, ci o politică ce normalizează distrugerea vieții umane pe scară largă.

Un ordin executiv anti-viață

Katy Faust, fondatoarea organizației „Them Before Us”, subliniază că „îngrijirea fertilității” este un eufemism pentru „crearea la comandă a multor copii care sunt distruși sau donați pentru cercetare”. Din păcate, ținând cont de numărul mic de copii care ajung să se nască, FIV nu este despre a susține viața, ci despre o industrie care vinde speranțe părinților și face profit din distrugerea ființelor umane vulnerabile.

Studiile despre consecințele FIV sunt la început, dar Dr. Lauren Rubal, un medic specializat în infertilitate, a explicat într-un video pentru LiveAction că, în cazul copiilor concepuți prin FIV, există un risc dublu de complicații în perioada sarcinii, iar copiii sunt expuși unor riscuri mai mari de a dezvolta malformații congenitale, probleme cardiovasculare sau de a se naște prematur.

Adopția – sprijinul real pentru familii și alternativa etică la FIV

Cine dorește să sprijine cu adevărat familiile care nu pot avea copii pe cale naturală, poate să promoveze și să faciliteze adopția, nu să susțină o industrie care distruge vieți.
Orice măsură pro-viață trebuie să respecte demnitatea fiecărei vieți umane de la concepție, iar acest ordin executiv eșuează în această privință. A fi pro-viață înseamnă a proteja fiecare copil, fie că este născut pe cale naturală, conceput în laborator sau aflat într-un stadiu embrionar. O politică autentic pro-familie nu poate încuraja distrugerea mai multor vieți cu pretextul că ajută la nașterea unui copil.

Cred că suntem chemați să protejăm fiecare viață de la concepție, iar accesul la tratamente de fertilitate nu trebuie să vină la pachet cu prețul pierderii vieții unui mare număr de copii nenăscuți.

Adaptare după: https://www.liveaction.org/news/trump-executive-order-expanding-access-ivf/
* From oocyte to baby: a clinical evaluation of the biological efficiency of in vitro fertilization: https://www.fertstert.org/article/S0015-0282(08)00025-3/fulltext#relatedArticles

FIV în Marea Britanie: un copil dintr-o clasă de elevi, o clasă întreagă de copii pierduți

Un raport recent al Autorității pentru Fertilizare Umană și Embriologie (HFEA) din Marea Britanie a atras atenția asupra unei statistici care pare, la prima vedere, o reușită medicală: în 2023, peste 3% din copiii născuți în Regatul Unit au venit pe lume prin fertilizare in vitro (FIV). Asta înseamnă, după cum remarcă și BBC, un copil născut prin FIV în fiecare clasă de școală tipică.

Dar ceea ce nu se spune în niciun rând al raportului este prețul real, uman, al acestei statistici. O meta-analiză din 2019 arată că doar circa 4% dintre embrionii creați prin FIV ajung să se nască vii. Restul, circa 96%, mor pe parcursul procesului, fie neintenționat – nu se dezvoltă până în zilele 4-5, eșuează să se implanteze, avort spontan, mor în timpul congelării -, fie intenționat – sunt distruși în urma selecției genetice sau ca embrioni supranumerari, sau prin avort la cerere.

Așadar, dacă un copil născut prin FIV stă într-o clasă de 30 de elevi, o altă clasă de frați ai săi, concepuți în cadrul procedurilor FIV care au dus la nașterea lui, nu au mai ajuns să se nască.

Medicină pentru cine?

Raportul subliniază că cererea de FIV crește din partea persoanelor mai în vârstă, a cuplurilor de același sex și a persoanelor singure. Dar nu se întreabă dacă dorința de a deveni părinte poate să calce peste orice, inclusiv peste viețile celorlalți embrioni „comandați”? Statistica ignoră complet embrionii care nu ajung la naștere. Embrionii sunt oameni — ființe umane aflate în primele lor etape de viață. Nu sunt „material biologic”, nu sunt „posibilități”, ci membri mici, dar reali, ai rasei umane.

Este etic ca medicina, în numele progresului și al dorinței, să creeze deliberat un număr uriaș de embrioni, știind că doar o mică parte vor trăi, iar restul vor muri sau vor fi distruși intenționat? Se poate vorbi despre o „victorie medicală” când, pentru fiecare viață salvată, sunt sacrificate în liniște alte 19?

O societate care ignoră viața celor slabi devine insensibilă

Faptul că niciun oficial, niciun medic, niciun jurnalist care scrie despre acest raport nu menționează soarta acestor embrioni, arată o indiferență profundă față de viața celor mai lipsiți de apărare. Medicina, când își selectează pacienții în funcție de utilitate sau dorință, nu mai este medicină pentru toți.

Iar societățile care ignoră viața celor slabi –embrioni, bătrâni sau bolnavi terminal – nu poate evita, pe termen lung, degradarea propriei umanități. Într-un astfel de climat, nevoile celor puternici vor prevala, iar existența celor neputincioși va depinde de dorința celor puternici.

Concluzie

Da, există un copil născut prin FIV în fiecare clasă. Acest copil trebuie tratat cu dragoste, cu respect, pentru că viața sa este prețioasă ca a fiecăruia dintre colegii săi. Dar asta nu se face ignorând că mai există o clasă invizibilă, tăcută, de frați ai săi care nu au apucat să se nască – o clasă de copii concepuți, dar niciodată născuți.

Este firesc să ne întrebăm: ce fel de umanitate construim, dacă tratăm pierderea vieții celor mai mici dintre noi ca pe o pierdere colaterală acceptabilă și nedemnă de a fi menționată în raportul împlinirii dorinței celor puternici?