Despre soțul meu

23-08-2019
Andreea Balan
Nu este medic/terapeut
Andreea Balan
Suntem căsătoriți de 3 ani, am avut o relație de 2 ani înainte de căsătorie. Diferența de vârstă e de 10 ani între noi, eu având 27 de ani iar el 37.

Soțul meu a mai avut doua relații serioase, casnicii, în timpul cărora a fost înșelat și în timpul cărora s-a certat cu respectivele femei. Cu mine se simte liniștit, fericit și și-a dorit sa avem o familie. Ne iubim extrem de mult, totul a mers bine pana sa nasc.

Avem o fetita de 7 luni, înainte de a rămâne gravidă aveam o viata sexuala minunata, o relație de comunicare mai deschisa, dacă avea probleme de orice fel mi le spunea.

Acum simt ca s-a închis în el, el spune ca e stresat, obosit, ca nu mai e relația dinainte. Ca are și alte lucruri de făcut pentru noi și de aceea prefera sa stea singur cu orele pe balcon sau în oraș sa rezolve una sau alta. Nici relația noastră sexuala nu mai e la fel, spune ca a face sex mai rar e mai ok.

Deși înainte făceam și zilnic aproape, acum ma evita uneori când ii propun sa facem sex. L-am auzit de mai multe ori satisfăcând-se însă în baie. Sta pana târziu și ma trimite pe mine la culcare și el mai sta. Sau se trezește mai dimineața, închide ușă camerei se duce la baie și face laba.

Greșesc eu cu ceva? Arat foarte bine în continuare, îl ascult, sunt lângă el dar el doar tipa la mine, e mereu deranjat dacă îl întreb ceva legat de relația noastră, îmi spune ca dacă ar fi vrut putea sa aiba și o relație paralela dar ca nu ii trebuie.

Și spune ca nu se autosatiaface deși eu nu cred ca nu face asta, l-am auzit, altfel dacă nu ma înșela și simte nevoia sau se excita și cu mine face sex rar altfel cum s-ar liniști? Presupun ca se autosatisface.

Ce ar trebui sa fac? El nu recunoaste...sa fie de vina stresul, oboseala cum zice el?
6 comentarii
0
23-08-2019, ora 09:05
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
S-ar putea ca având un copil mic, stresul și oboseala să-și spună cuvântul. Ideal ar fi dacă aveți pe cineva să vă ajute să încercați să ieșiți amândoi într-un loc unde vă simțiți relaxați, să-ncercați să petreceți timp împreună, să vă amintiți momentele frumoase care vă leagă. Încercați să nu-l acuzați, să nu-i reproșați nimic, doar să trăiți momentul și să-i spuneți cât de bine vă simțiți împreună. Dacă nu dă rezultate, apelați la terapia de cuplu care vă poate ajuta să ieșiți din impas.
0
23-08-2019, ora 10:29
Andreea Balan
Nu este medic/terapeut
Andreea Balan
Mulțumesc frumos pentru sfaturi. Este posibil sa îl streseze faptul ca este și soț și tata și e stresat și la munca și are alte sarcini. Nu îl acuz! Îl înțeleg e o forma mai ușoară sa se elibereze. Înțeleg și ca se autosatisfacea în relația anterioara căci fosta iubita nu ii oferea sex. Decât foarte rar. Și bărbații simt nevoia mai mult ca noi și mai des. Sper sa își revină, eu nu i-am zis ca l-am auzit în repetate rânduri doar l-am întrebat dacă face asta și dacă o face sa o facă, nu ma deranjează i-am zis. Poate ca o data cu creșterea copilului lucrurile vor reveni la normal. Ce e drept nici eu nu mai am timp mult sa ma aranjez.
1
23-08-2019, ora 14:53
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Nu uita că ești și femeie, soție, pe lângă faptul că ești mamă.
Aici fac femeile o greșeală, își canalizează atenția numai asupra copiilor, iar bărbații se simt abandonați.
Bărbații conștientizează că sunt tați mult mai târziu decât femeile, uneori atunci când își iau copilul de mână și merg să se joace împreună.
Faptul că a mai avut două căsnicii, fii sigură că a rămas cu amintiri dureroase și se poate să-i fie teamă ca și în relația voastră să nu apară conflicte și-atunci când ți-e teamă de ceva pot apărea probleme pe emoțional, stres, anxietate ce pot bloca și dorința sexuală.
Încearcă să fii calmă când vine de la serviciu, să simtă plăcere că vine acasă, vorbește-i despre evoluția copilului, făceți-vă planuri de viitor, cere-i argumente atunci când nu înțelegi ceva.
Poate te ajuta următoarele sfaturi:

Cum formulam o critica
(ETAPE )
1.Cerem permisiunea : ex. Pot sa-ti vorbesc un minut?

2. Formulam o critica cu privire la un subiect bine definit : ex. Nu vreau sa mi-o iei in nume de rau, sau “imi pare rau sa-ti spun asta, dar eu nu m-am simtit bine cand am vazut ca tu ai facut acest lucru (denumesti ce s-a intamplat)

3. Formulare directa si precisa cu privire la momentul respectiv (m-a deranjat acest lucru) nu generalizare ( totdeauna faci asa, , lasa ca stiu eu ca faci lucrurile numai aiurea, etc.).

4.Utilizam daca e nevoie, repetarea informatiei intr-un mod calduros, dar ferm.

5. Daca este posibil, propunem o solutie.( Cred ca ar fi bine daca ai face lucrul asta. sau poate gasesti tu o solutie mai buna )

6.Incheiem pe un ton cordial : daca se va rezolva aceasta situatie vom avea numai de castigat...


Cum acceptam sau refuzam

1. Ascultam cererea celuilalt

2.Cerem lamuriri daca este nevoie

3.Acceptam sau refuzam in mod clar si precis : daca e da, ramane da, daca am spus nu, ramane nu.

4. Utilizam daca e nevoie repetarea informatiei

5. Daca refuzam propunem o alternativa.

6.Incheiem pe un ton cordial
0
23-08-2019, ora 18:06
Andreea Balan
Nu este medic/terapeut
Andreea Balan
Mulțumesc frumos pentru sfaturi. Eu am ales de aseară de când am avut acea discuție în care aparent eu nu făceam nimic și el se simțea stresat strict din cauza ca are multe responsabilități sa preiau din sarcinile de acasa: curățenie, copil, spălat, aranjat, pus masa, strâns masa, spălat vase, ordine.
Azi nu l-am deranjat la munca cu nici un apel telefonic, neavând nevoie de nimic, va dimpotrivă el m-a cautat vroia sa știe dacă suntem bine.
Eu știu ca este rănit din ambele relații, știu și care ii sunt rănile, încerc sa îl determin sa facem aceleași lucruri care îl relaxau.
Niciodata nu ii vorbesc răspicat, autoritar, las de la mine chiar dacă el e mai vulcanic. Ba chiar îmi cer iertare dacă mai ridic vocea, specificând motivul (trebuie sa mergem la colegul meu la nunta ca el a fost la nunta mea cu Emilia-și ma simt aiurea eu, dar nu am de ales).
Sunt conștientă ca sunt oameni pe care i-a avut în viata lui dintotdeauna și care au participat activ la viata lui de cuplu. Doar ca uneori ma simt. În plus.
Se pare ca momentan totul e ok. Sper sa revină la ce a fost.
0
23-08-2019, ora 18:07
Andreea Balan
Nu este medic/terapeut
Andreea Balan
Ba chiar i-am bătut apropo ca azi m-am dichisit și ca vreau sa mergem sa luam semințe pentru film. Și ca după ceea îmi e dor sa îl dragalesc. Și a părut foarte receptiv și dornic și el de asta. Poate ca e bine ca am luat eu inițiativa.
0
23-08-2019, ora 18:10
Andreea Balan
Nu este medic/terapeut
Andreea Balan
Sunt constienta ca sunt femeia lui. Și ca se simte atras de mine dacă ma aranjez, dacă dau semne ca îl doresc, ca îl ascult, ca îl înțeleg, ca îl menajez. Probabil ca avea nevoie sa preiau eu inițiativele pentru ca se afla într un impas emoțional, moral, fizic, psihic. Eu sunt o buna confidenta și îl înțeleg, mai ales ca am studiat sociologia, și sunt specializata pe asa ceva.
Adaugă un comentariu / răspuns

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Durerea sexuală după naștere - ce spun studiile
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.