Evaluare medicală forțată/Încredere

29-04-2026
Elayna
Nu este medic/terapeut
Elayna
Bună ziua!

Mă confrunt, ca și fiică, cu următoarea situație.

De câțiva ani de zile, mama în vârstă de 75 de ani, suferă de o tulburare emoțională/psihică și refuză orice consultație medicală, inclusiv orice mică aluzie că ar avea o problemă de sănătate.
De la sfârșitul lui decembrie 2025 s-a izolat aproape complet (copii, nepoți, surori). Nu răspunde la telefon, mesaje, ușă. Din surse externe știu că își face piața, merge la biserică, este foarte bine îmbrăcată, socializează.
Am vorbit cu medicul ei de familie, unde nu a fost în evidență vreodată cu vreo afecțiune psihico-emițională sau de altă natură, și mi-a recomandat să vorbesc cu un psihiatru. Ca urmare a discuțiilor, părerea lor este că mama are nevoie de o evaluare medicală, iar cea psihiatrică necesită timp, nu se poate face de azi pe mâine și să facem demersurile legale pentru intrarea forțată în casă și internare involuntară. Ca urmare, vom putea avea un diagnostic și un tratament.
Mie îmi sună foarte traumatizant această soluție și marea mea întrebare este dacă pe termen lung acest fel de intervenție îi va face mai mult rău decât bine.Mi s-a spus că va fi ținută în spital până se va simți mai bine și tratamentul administrat o va ajuta la starea ei interioară și apoi își va lua singură eventualul tratament prescris (mama locuiește singură, noi, copiii, locuim în alt oraș).
Noi ca și copii îi respectăm solitudinea și dorința ei de a-și duce singură neplăcerea și suferința dar nu știm sigur dacă este vorba despre asta sau altceva. A fost mereu o fire foarte închisă și rezervată. Este sociabilă și prietenoasă dar să nu fie vorba despre nimic ce are legătură cu ea.

Nu știu ce poate fi mai grav: evaluarea medicală cu forța sau amânarea evaluării ?

Am nevoie de părerile celor care s-au confruntat cu probleme asemănătoare și din partea tuturor specialiștilor ce au legătură cu natura acestei situații.

Mulțumesc frumos.
7 comentarii
1
29-04-2026, ora 21:44
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Buna ziua.
S-ar putea ca tratamentul psihiatric sa o faca leguma: nici sa nu mai iasa la piata, nici la biserica, nici sa se imbrace frumos, nici sa socializeze.
Daca se descurca singura si e independenta eu as lasa-o asa.
Au si tratamentele psihiatrice efectele lor secundare.
1
30-04-2026, ora 02:42
oOoOoO
Nu este medic/terapeut
oOoOoO
solutia: te intorci in tara si stai alaturi de mama ta. fie tu, fie familia in general. cel mai bun tratament
din ce ai scris nu reiese ca are avea probleme de sanatate mintala. poate nu poti scrie aici detaliil. tu stii mai bine
dar preventiv, ca sa stii opinia mea personala, psihiatria si tratamentul psihiatric sunt o solutie pt situatii aparte, nu pt tulburare emoțională. (cum ai descris)
1
03-05-2026, ora 21:46
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Si mai sunt doua aspecte.
1.. Nu face nimeni internare fortata (cu ambulanta si politia) daca pacientul nu e violent.
2. Politia nu sparge proprietati private.

Multumesc!...
1
04-05-2026, ora 19:34
Elayna
Nu este medic/terapeut
Elayna
Sunt convinsă că medicul de familie și cel psihiatru vorbesc dintr-o anumită experiență și o cunoaștere legală. Mi s-a spus ca înainte să merg la parchet și să vorbesc cu procurorul de serviciu și în calitate de copii ai ei am fi îndreptățiți să acționăm astfel având în vedere că mama s-ar confrunta cu o depresie severă dar neagă că ar avea vreo problemă. Parchetul va face ce trebuie să facă și apoi se va ajunge împreună cu un medic la o internare involuntară pentru evaluarea medicală. Este un cerc vicios. Mama iși neagă afecțiunea, nu merge la medic, nu se poate ști exact diagnosticul și nici nu poate lua vreun tratament, starea de sănătate se va agrava. Nu văd ca fiind o soluție bună nici să așteptăm să i se agraveze starea până când nu va mai șți de ea sau va deveni agresivă ca să intre în evidență și să poată primi un tratament.
1
04-05-2026, ora 22:06
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Incercati. Dar trebuie sa va asumati riscul ca daca ia tratament psihiatric sa nu se mai poata descurca singura.
Nu pare depresie.
Oamenii depresivi stau in casa, nu se spala, nu se aranjeaza, plamg, nu au energie etc.
1
05-05-2026, ora 01:31
oOoOoO
Nu este medic/terapeut
oOoOoO
daca aleg sa nu vorbesc cu familia inseamna ca am depresie majora ? sincer, mai gandeste-te...sau daca ai alte detalii poate ar fi bine sa le dai.

diagnosticul nu il da instanta sau alt legiuitor fara evaluarea directa a pacientului de catre un dr
asa ca subscriu la ce a scris @clara. sunt de aceeasi parere
2
05-05-2026, ora 09:27
pasager97
Nu este medic/terapeut
pasager97
Ar mai fi o solutie din cate stiu eu daca nu va intelegeti cu mama dvs. Psihoterapie de familie daca este de acord persoana. Cautati sa vorbiti cu un psihoterapeut care va poate ajuta, eu nu stiu ca nu am fost.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul