Fragmentarea îngrijirii materne în condiții de deprivare de resurse modelează un atașament evitant la puii de șoarece

Un studiu realizat la Universitatea Yale și publicat în 2025 de Ahmed și colaboratorii a investigat modul în care condițiile de creștere precară – modelate prin paradigma „așternut și cuibărit limitat” (limited bedding and nesting - LB) – afectează comportamentele materne și dezvoltarea atașamentului la șoareci. Studiul a avut ca obiectiv stabilirea unui sistem automat de cuantificare a comportamentului matern și evaluarea longitudinală a comportamentelor de atașament la pui expuși la îngrijire fragmentată, oferind o bază experimentală pentru înțelegerea mecanismelor biologice care guvernează formarea atașamentului.
Conform teoriei atașamentului, interacțiunile reciproce dintre îngrijitor și nou-născut, desfășurate într-o perioadă critică a dezvoltării, stabilesc o legătură emoțională profundă, esențială pentru supraviețuire și dezvoltare normală. Această relație de atașament asigură un „bază sigură” din care copilul poate explora mediul înconjurător. În mod clasic, Ainsworth a identificat patru stiluri de atașament: sigur, anxios, evitant și dezorganizat – ultimele trei fiind asociate cu insecuritatea relațională. În mod particular, atașamentul evitant apare frecvent în contexte de neglijare severă și este asociat cu un risc crescut pentru tulburări psihiatrice și somatizare în viața adultă.

În ciuda impactului major al atașamentului timpuriu asupra sănătății mintale și fizice, mecanismele biologice care îl susțin sunt puțin înțelese. Studiile pe rozătoare au demonstrat că mamele supuse condițiilor de resurse limitate dezvoltă comportamente materne haotice, iar puii lor prezintă nivele crescute de cortizol, disfuncții ale amigdalei și perturbări ale comportamentelor de apropiere. Totuși, majoritatea acestor cercetări au fost efectuate la șobolani; efectele la șoareci, specie cu un potențial genetic superior pentru studii neurobiologice, nu erau cunoscute până acum.

Despre studiu

Autorii au folosit un model experimental extins de deprivare de resurse (LB), aplicat de la naștere (P0) până la ziua postnatală 25 (P25), pentru a reproduce condițiile de neglijare maternă. În total, au fost analizate trei cohorte independente (21 pui control și 20 pui LB), utilizând un sistem automatizat de monitorizare (Noldus PhenoTyper) pentru cuantificarea comportamentului matern 24/7, fără intervenția cercetătorului.

Protocol experimental

• Șoarecii femelă din tulpina C57BL/6J au fost menținuți la o temperatură constantă de 20 ± 1°C și un ciclu lumină–întuneric de 12 ore.
• Grupul control a primit 500 cm3 de așternut moale și material de cuib, iar grupul LB doar 125 cm3 de așternut și fără material de cuib.
• Comportamentul matern a fost înregistrat continuu între zilele P0–P7, analizând parametri precum distanța totală parcursă, frecvența intrărilor și ieșirilor din cuib (fragmentarea) și timpul petrecut pe cuib.
• Puii au fost ulterior evaluați pentru: niveluri de corticosteron (P7), vocalizări ultrasonice (P8), comportament de afiliere maternă (P13), preferință maternă și anxietate (P18) și interacțiune socială (P33–P34).

Rezultate

Modificări comportamentale materne

Femelele din grupul LB au prezentat o creștere cu 50% a distanței parcurse și o creștere de trei ori a fragmentării îngrijirii materne comparativ cu grupul control. Aceste comportamente erau mai accentuate în faza de activitate nocturnă, indicând un model consistent de hiperactivitate și instabilitate maternă. În multe cazuri, puii erau trași în afara cuibului în timpul alăptării, sugerând o îngrijire dezorganizată.

Validarea manuală a datelor automate a confirmat o corelație excelentă între scorurile manuale și cele obținute de software (R² = 0,69; p = 0,0008), demonstrând robusteză metodologică.

Impactul asupra dezvoltării puilor

• Puii LB au avut o greutate corporală semnificativ mai mică decât cei control de la P8 până la P33.
• A fost observată o corelație negativă puternică între mișcarea totală a mamei și greutatea puilor (R² = 0,76 la P8), efect mai persistent la masculi.
• Nivelurile de corticosteron la P7 au fost mai mari și mai variabile la puii LB, dar nu și la mame, confirmând o reacție de stres endogenă indusă de fragmentarea maternă.

Comportamente de atașament

• La P8, puii LB au emis mai puține vocalizări ultrasonice în timpul separării de mamă, un echivalent comportamental al „plânsului” la bebeluși. Cu toate acestea, efectul de „maternal buffering” – reducerea stresului în prezența unei femele adulte – a fost păstrat, indicând o capacitate intactă de reglare emoțională la contact matern.
• La P13, doar 48% dintre puii LB s-au apropiat de mama lor anesteziată (față de 90% în grupul control), demonstrând deficite clare de comportament de apropiere și un profil de atașament evitant.
• La P18, puii LB au petrecut mai puțin timp în centrul arenei în testul câmpului deschis, semn al unui comportament anxios crescut, dar au menținut o preferință normală pentru mamă față de un obiect inert.
• La P33–P34, nu s-au observat diferențe între grupuri în interacțiunile sociale juvenile, sugerând o reziliență parțială a comportamentelor sociale la vârste mai mari.

Interpretări

Rezultatele confirmă că condițiile de sărăcie materială și îngrijirea fragmentată conduc la alterarea relației mamă–pui, reproducând la rozătoare trăsături asemănătoare atașamentului evitant observat la copiii neglijați. Corelația negativă dintre activitatea maternă excesivă și creșterea puilor sugerează o disfuncție a comportamentului matern optim. Creșterea cortizolului și reducerea vocalizărilor de separare confirmă prezența unui stres precoce și a unei reactivități emoționale diminuate față de mamă.

Totuși, comportamentele de preferință maternă și interacțiune socială s-au menținut normale, sugerând o limită adaptativă – posibil în concordanță cu ipoteza „părintelui suficient de bun” formulată de Winnicott – conform căreia există un prag minim de îngrijire necesar pentru o dezvoltare socială sănătoasă.

Concluzii

Studiul oferă un model robust pentru investigarea mecanismelor neurobiologice ale atașamentului la șoareci. Paradigma „așternut și cuibărit limitat” a produs un tipar comportamental caracterizat prin:

• fragmentare maternă accentuată;
• hiperactivitate maternă și stres crescut la pui;
• scădere ponderală persistentă;
• reducerea vocalizărilor de separare și a comportamentului de apropiere;
• dezvoltarea unui profil comportamental asemănător atașamentului evitant.

Prin cuantificarea automată a comportamentului matern și corelarea acestuia cu dezvoltarea comportamentală a puilor, acest studiu deschide perspective pentru explorarea genetică și neurofiziologică a circuitelor de atașament și a efectelor deprivării timpurii asupra creierului în dezvoltare.