Calitatea mediului familial modelează comportamentul preșcolarilor cu tulburări de dezvoltare

Tulburările de dezvoltare reprezintă un grup heterogen de afecțiuni care afectează funcționarea fizică, cognitivă sau comportamentală a copiilor. Printre acestea se numără tulburarea de spectru autist (TSA), deficitul de atenție cu hiperactivitate, paralizia cerebrală, întârzierea mintală și alte forme de dizabilitate intelectuală. În Statele Unite, aproximativ 17,3 % dintre copiii și adolescenții cu vârste între 3 și 17 ani sunt afectați de cel puțin o tulburare de dezvoltare, iar în China numărul acestora depășește 4 milioane.
Comportamentele problematice, cum ar fi iritabilitatea, retragerea socială, hiperactivitatea și vorbirea inadecvată, sunt frecvente la copiii cu tulburări de dezvoltare, afectând până la 50 % dintre aceștia. Aceste comportamente cresc stresul parental și reduc calitatea vieții familiilor. Studiile teoretice și empirice subliniază rolul major al mediului familial – care include atmosfera emoțională, stilurile parentale și condițiile fizice de trai – în modelarea dezvoltării copilului.

Bazându-se pe teoria ecologică a lui Bronfenbrenner și pe teoria sistemelor familiale a lui Minuchin, cercetătorii au examinat în acest studiu modul în care diferitele domenii ale mediului familial contribuie la problemele comportamentale ale copiilor cu tulburări de dezvoltare. Scopul a fost de a identifica care componente ale mediului familial sunt cel mai strâns asociate cu tipuri specifice de probleme comportamentale.

Despre studiu

Studiul a fost realizat între august 2021 și august 2022 în patru centre de reabilitare pentru copii cu nevoi speciale din Jinan și Hangzhou. Au fost incluși 191 de îngrijitori principali (91,1 % femei) ai copiilor cu vârste între 3 și 6 ani, diagnosticați conform criteriilor DSM-V. Dintre copii, 56 % aveau tulburare de spectru autist, 39 % întârziere de dezvoltare, iar restul prezentau alte afecțiuni (paralizie cerebrală, sindrom Down, ADHD).

Calitatea mediului familial a fost evaluată folosind Child Home Nurture Environment Scale – un instrument cu 53 de itemi, grupat în șase domenii:

• Stimulare lingvistică și cognitivă
• Căldură emoțională
• Adaptare socială și autonomie
• Nepăsare, interferență și pedeapsă
• Diversitatea activităților și jocurilor
• Mediul fizic al locuinței

Problemele comportamentale au fost raportate de părinți prin Aberrant Behavior Checklist, care evaluează cinci dimensiuni: iritabilitate, retragere socială, comportament stereotip, hiperactivitate și vorbire inadecvată. Toate scalele au prezentat o fiabilitate ridicată (α = 0,75–0,97).

Analize statistice

Asocierile dintre mediul familial și comportamentele problematice au fost evaluate prin regresii liniare multiple și analize ale ponderii relative pentru a determina contribuția fiecărui domeniu la variația comportamentală totală. S-a utilizat corecția pentru testări multiple, iar semnificația statistică a fost stabilită la p < 0,05.

Rezultate

Caracteristicile eșantionului

Părinții participanți aveau o vârstă medie de 34,4 ani, majoritatea provenind din familii nucleare (65 %) și cu venituri sub 10.000 yuani lunar. Copiii aveau o vârstă medie de 54,7 luni, iar vârsta medie la diagnostic a fost de 32,5 luni.

Asocierile generale

Toate cele șase domenii ale mediului familial s-au asociat negativ cu severitatea problemelor comportamentale. Cu cât mediul familial era mai favorabil, cu atât comportamentele problematice erau mai reduse. Coeficienții de regresie au variat între B = −0,109 și B = −0,346 (p < 0,05).

Importanța relativă a domeniilor

Analiza ponderilor relative a arătat că domeniul nepăsare/interferență/pedeapsă a avut cea mai mare contribuție la explicarea variației pentru majoritatea problemelor comportamentale:

• 28,8 % din variația totală a problemelor generale
• 36,9 % din variația iritabilității
• 34,8 % din variația hiperactivității
• 49,2 % din variația vorbirii inadecvate

În schimb, stimularea lingvistică și cognitivă a avut cea mai mare contribuție la retragera socială (44,1 %), iar căldura emoțională la comportamentele stereotipe (31,9 %). Domeniile legate de mediul fizic, activități/jocuri și autoîngrijire au avut contribuții minore (sub 10–15 %).

Interpretare

Rezultatele indică faptul că un mediu familial defavorabil – caracterizat prin pedeapsă excesivă, lipsă de atenție sau interferență constantă – este strâns asociat cu o creștere a problemelor comportamentale. Acest efect se explică prin activarea cronică a sistemului de stres al copilului și prin deteriorarea relației părinte–copil, ceea ce reduce sentimentul de siguranță și afectează reglarea emoțională.

În contrast, un climat familial bazat pe stimulare cognitivă și suport emoțional reduce semnificativ retragerea socială și comportamentele stereotipe, sprijinind dezvoltarea funcțiilor executive și a competențelor sociale. Aceste efecte sunt coerente cu teoria ecologică a lui Bronfenbrenner și teoria sistemelor familiale a lui Minuchin, care explică modul în care interacțiunile cotidiene din cadrul familiei modelează dezvoltarea emoțională și comportamentală.

Dimensiunile legate de mediul material (condițiile locuinței, numărul de jocuri, activități) au avut o influență mai mică, ceea ce confirmă faptul că procesele psihosociale – precum modul de comunicare și disciplină – au un impact mai mare asupra comportamentului copilului decât resursele materiale în sine.

În consecință, intervențiile preventive ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea practicilor parentale și pe reducerea comportamentelor coercitive, promovând în același timp stimularea cognitivă și interacțiunile calde. Aceste strategii pot fi deosebit de eficiente în cazul copiilor cu TSA, la care comportamentele problematice sunt frecvente și greu de gestionat.

Limitări și direcții viitoare

Studiul are o serie de limitări. Designul transversal nu permite stabilirea cauzalității, iar datele raportate preponderent de mame pot introduce un bias de informare. De asemenea, eșantionul a fost recrutat prin conveniență, ceea ce poate limita generalizarea rezultatelor. Viitoarele cercetări ar trebui să includă studii longitudinale și o participare echilibrată a ambilor părinți pentru o înțelegere mai completă a dinamicilor familiale.

Concluzie

Studiul evidențiază faptul că mediul familial are o influență decisivă asupra problemelor de comportament ale copiilor cu tulburări de dezvoltare. Dintre toate domeniile analizate, neglijarea și practicile parentale coercitive au avut cel mai mare impact asupra majorității comportamentelor problematice. Intervențiile timpurii care vizează îmbunătățirea relației părinte–copil, promovarea unui climat emoțional pozitiv și stimularea cognitivă pot constitui o strategie eficientă și accesibilă pentru reducerea comportamentelor disfuncționale, în special în cazul copiilor cu tulburare de spectru autist.