Galari: Intoxicati cu cas de oaie

Data publicării: 27-07-2010

Un număr de 16 gălăţeni au ajuns în acest weekend la spital după ce s-au intoxicat cu caş de oaie contaminat, a declarat luni, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.
Potrivit acestuia, caşul a fost cumpărat de la o unitate de alimentaţie publică şi a fost consumat la un picnic, însă doar 16 persoane dintre cele 42 care au participat la petrecerea în aer liber au fost nevoite să solicite ajutor medical şi doar trei au rămas internate din cauza stării de sănătate.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea, a solicitat instituţiilor din subordine să înceapă o anchetă epidemiologică pentru a stabili cauza îmbolnăvirii colective.
O echipă a Direcţiei Sanitar Veterinare Galaţi a prelevat probe din brânza suspectă şi, în funcţie de rezultatele de laborator, va decide dacă unitatea alimentară va fi sau nu închisă, precum şi sancţiunile care se vor aplica în acest caz.
La unitatea de alimentaţie publică ce a comercializat brânza activitatea decurgea luni normal, în ciuda incidentului, însă produsul a fost retras din galantare. Mai mult, nimeni din conducerea firmei nu a făcut vreun comentariu cu privire la calitatea mărfii sau privind provenienţa acesteia.
Sursa: Agerpres, 27-07-2010, Vizualizari 312
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.