Cum sa prevenim afectarea memoriei?
Ce modificari apar odata cu trecerea anilor la nivelul creierului si cum il putem mentine tanar?
In calitate de medic de familie, o parte din pacienti imi adresează intrebari despre memorie, mai ales când observa la ei insisi “mici scapari”. De multe ori primele ingrijorari apar la doamne după instalarea menopauzei. Domnii pun mai puține intrebari deobicei.
Din păcate de cele mai multe ori timpul este prea scurt pentru a afla tot ce se poate despre starea unui pacient. De aceea este util ca fiecare pacient sa-si faca o lista de probleme prioritare(maxim 5) pt fiecare vizita la medic si sa acorde un loc și pentru eventuale tulburări ale funcțiilor cognitive daca acestea sunt persistente.
Care sunt funcțiile cognitive care pot suferi modificări odata cu inaintarea in vasta?
- - Memoria de scurta durata: invatarea de noi informații si rememorarea acestora - sunt mai scăzute, necesita mai mult timp
- - Gasirea spontana a cuvintelor, fluenta verbala, memoria numelor, care pot fi diminuate
- - Atenția poate fii diminuata, mai ales cea distributiva
- - Viteza de reactie si de procesare a informațiilor - poate fi diminuata
- - Scaderea funcțiilor executive pentru solicitare noi sau multiple
Cand ar trebui sa ne ingrijoram pentru sine sau pentru o persoana apropiata?
- - Modificarile enumerate sunt persistente si incep sa interfere viata de zi cu zi, creand poate si neplaceri
- - Este observata evolutia, agravarea simptomelor
- - Apar si alte modificari ale functiilor executive, apare retragerea, apatia, anxietate, agitatie
Care ar fi masurile pe care oricare dintre noi le-ar putea lua pentru a preveni degradarea sau a ne mentine creierul in forma optima?
Dieta: studii efectuate au aratat ca cea mai buna dieta (se refera la tipul de alimente folosite si nu in sensul restrictiv) este cea mediteraneana. Dieta mediteraneana consta in: cereale integrale, fructe, legume, lactate cu continut redus de grasimi, alimente bogate in grasimi nesaturate: peste, seminte, nuci, ulei de masline, etc si un continut mai redus de carne rosie, pasare, lactate grase. Indiferent de alimentele alese conteaza si cantitatea, precum si orele de masa.
Exersarea mintii: Creierul trebuie folosit in permanenta; ca si orice alta parte a corpului nostru cu cat este mai mult folosit, cu atat se mentine in forma. Putem face „gimnastica” creierului, realizand in minte mici exercitii in fiecare dimineata dupa ce am facut miscarile de inviorare:
- enumerarea literelor din numele dumneavoastra de la sfarsit la inceput(sau orice alt cuvant); incercati sa repetati informatiile noi
- faceti calcule in minte sau pe hartie
- rezolvati mici sarade, ghicitori
- rezolvati exercitii de istetime (ca si cele anterioare gasiti pe google, reviste, carti)
- rezolvati integrame, rebus, sudoku
- incercati sa cititi reviste/carti in limbi straine familiare dumneavoastra sau dimpotriva incercati sa invatati cuvinte intr-o limba straina, necunoscuta
- jucati jocuri care implica memorie, gandire (pe care poate ca odinioara le-ati jucat, dar ati abandonat, precum bridge, sah....) si socializare
- invatati un joc nou, experimentati o pasiune noua, inscrieti-va la un curs pe orice tema ati dori (de dans, pictura, etc)
- explorati noi rute, noi locuri, muzee, mergeti la spectacole
- cititi orice, oricat
Faceti miscare zilnic, in functie de toleranta fizica si afectiunile dumneavoastra: discutati cu medicul care ar fi limitarile si ce vi se potriveste
Socializati cat mai mult! Puteti avea zile in care nu ati dori sa vedeti sau sa vorbiti cu cineva, dar incercati totusi sa socializati.
Nu intrati in panica in fata lucrurilor noi pentru ca sigur veti face fata oricarei solicitari; este bine sa aveti relatii bune cu persoane in care sa aveti incredere sa puteti apela la nevoie. Incercati sa nu lasati anxietatea sa devina ceva cotidian si daca apar semne de tristete, lipsa de energie si anxietate este nevoie sa apelati la medic cat mai curand.
Respectati recomandarile medicilor pentru diversele afectiuni curente si tineti sub control sanatatea dumneavastra!
Respectati orele de somn (in medie 7 ore/noapte). Incercati sa aveti o rutina a somnului, cu relaxare inainte de somn. Utilizati mai curand ceaiuri, eventual formule din plante, dar nici acestea nu sunt recomandate pe termen lung; apelati la hipnotice doar cand sunt indicate de catre medic in doza cea mai mica si pentru o perioada scurta de timp
In calitate si de geriatru recomand ca masurile de mentinere, dar si de imbunatatire a starii de sanatate sa inceapa cat mai timpuriu, deoarece este cunoscut faptul ca modificarile senescentei incep sa se produca dinainte de varsta de 40 ani si ca trebuie sa prevenim accelerarea imbatranirii biologice prin stilul de viata.
Dr. Cirstescu Gabriela
Medic primar Geriatrie si Gerontologie, Medicina de familie