Hamburgherul i-a facut pe americani mai scunzi

Data publicării: 14-08-2007

Americanii si-au pierdut statutul de ”cea mai inalta natiune” din lume. In opinia lui John Komlos, autorul unui recent studiu antropometric, americanii ar manca prea multi hamburgheri si de aceea cresc nu in inaltime, ci in latime. De altfel, in Rusia lucrurile stau si mai rau din acest punct de vedere.

    Americanii nu mai sunt cei mai inalti oameni de pe Pamant. Dupa cum a reusit sa afle doctorul John Komlos de la Universitatea din Munchen, in 1850 inaltimea medie a americanului de rasa alba era de 173,69 centimetri, iar in anul 2000, inaltimea medie a cetateanului alb al SUA era de 178,7 centimetri. La afro-americani acest indice este un pic mai mic. In acelasi timp, in acesti ultimi 150 de ani europenii au crescut in inaltime cu mult mai mult decat americanii, astfel ca in prezent locul intai le apartine olandezilor. Daca in 1850 inaltimea medie a locuitorilor acestei tari era de numai 164,5 centimetri, la granita dintre secole ea a devenit de 184,12 centimetri, noteaza cotidianul rus Gazeta.Ru.
    Cercetatorul german a publicat o serie de articole care, in opinia sa, explica de ce incepand din 1950 cresterea in inaltime a americanilor s-a franat atat de brusc, astfel ca in prezent acestia se afla, la acest capitol, mult in urma altor natiuni. Initial, Komlos lansase ipoteza ca la baza acestui lucru s-ar afla posibila influenta a imigrantilor mai mici de statura. Insa, dupa ce el a facut cercetari mai amanuntite, excluzandu-i din calcule pe ”cetatenii proaspeti” ai SUA, tendinta a ramas aceeasi: comparativ cu Europa, cresterea americanilor s-a stopat.
    Unul dintre articolele lui Komlos dezvaluie ca, incepand din 1950, inaltimea medie a copiilor din SUA a incetat sa mai creasca. Desigur, acest lucru poate parea surprinzator in conditiile in care nivelul de viata al americanilor se imbunatateste, la fel ca si calitatea serviciilor medicale.
    Potrivit cercetatorului german, in ultimul deceniu alimentatia americanilor si modul sau de viata par sa fi cunoscut schimbari semnificative. Alimentatia este una bogata, insa neechilibrata. Antropologul face o paralela intre reducerea ritmului de crestere in inaltime al americanilor /iar potrivit unor date ar fi vorba chiar de o prima scadere in inaltime din ultimii 300 de ani/ si extinderea epidemiei de obezitate, mai ales a celei infantile. Totusi, tocmai anii copilariei sunt critici in ceea ce priveste formarea inaltimii. In pofida faptului ca omul creste pana la 20-25 de ani, cei mai importanti din punct de vedere antropometric sunt anii de viata 1, 6-8, precum si 13-15.
    In afara de aceasta, in opinia lui Komlos americanii au inceput sa acorde mai putina atentie copiilor, ceea ce de asemeni are repercusiuni asupra starii lor de sanatate: multi parametri care au legatura cu calitatea vietii copiilor sunt cu mult mai scazuti in SUA decat in Europa. Mai mult decat atat, aceasta calitate este mai scazuta in SUA chiar din perioada pre-natala: nivelul mortalitatii la nastere, cel al nou-nascutilor cu greutate mai mica decat cea normala, al mortalitatii si saraciei infantile sunt, oricat de ciudat ar parea, mult mai alarmante decat in tarile Europei /desigur, in acest caz nici nu poate fi vorba despre Rusia si alte tari ex-sovietice/.
    De altfel, multi cercetatori nu sunt de acord cu concluziile colegului lor de la Munchen, continua publicatia rusa. In opinia lor, este greu sa compari o tara atat de mare si eterogena precum SUA cu tari europene destul de mici si cu un nivel de imigratie redus. ”Iar a spune 'este necesar sa mai fie investiti bani in sanatate' este un demers absolut simplist”, astfel contesta Tom Miller, de la American Entreprise Institute, opiniile lui Komlos.
    In opinia oponentilor studiului de la Munchen, inaltimea medie a cetatenilor depinde de un numar mult mai mare de parametri pentru a putea trage concluzii transante. Totusi, o dependenta a inaltimii de nivelul de viata poate fi perceputa. Si, in conditiile in care bazele inaltimii sunt puse din copilarie, socurile sociale au repercusiuni intarziate.
    Intre timp, si inaltimea medie a rusilor este in scadere. Directorul Institutului National de Sanatate a Copilului de la Moscova, academicianul rus Aleksandr Baranov, a declarat in 2006 ca ”in ultimii zece ani, cresterea in inaltime a rusilor s-a redus cu jumatate de centimetru”. In prezent, inaltimea medie a locuitorilor Rusiei este de 170 centimetri.
    Mai mult decat atat, se pare ca aceasta scadere va continua. De exemplu, la ora actuala in regiunea rusa Ural inaltimea medie a nou-nascutilor este de 50 de centimetri /in 1980, la nivelul intregii URSS inaltimea medie a nou-nascutilor era de 51,7 centimetri/. Iar acum, cand acesti noi cetateni rusi vor creste, ei vor deveni si mai scunzi.
    Si alte tari sunt preocupate de problema inaltimii medii. Astfel, cu cativa ani in urma Vietnamul a adoptat un program, potrivit caruia, in urmatorii  25 de ani, inaltimea medie a vietnamezilor trebuie sa se majoreze cu 6,7 centimetri. In opinia guvernului tarii, majorarea acestui nivel vorbeste cel mai bine despre bunastarea unei natiuni.
    Vietnamezii vor sa obtina acest lucru in primul rand prin consumul de lapte. Guvernul tarii intentioneaza sa-l ofere gratuit copiilor de la varsta cea mai frageda. Totodata, din 1975, cand s-a incheiat Razboiul din Vietnam, inaltimea medie a barbatilor vietnamezi a crescut de la 157 de centimetri la 163. Si aceasta fara lapte.
    In ceea ce priveste Rusia, aici ”programe ale laptelui” exista inca din vremurile sovietice, fara prea mare succes. Iar daca doctorul Komlos are dreptate, atunci odata cu extinderea retelelor de fast-food-uri, copiii vor creste si mai incet, conchide cotidianul rus.
14-08-2007, Vizualizari 1508
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.