Infecția cu adenovirus (adenovirozele)

Adenovirusurile reprezintă unele dintre cele mai complexe virusuri, ce se găsesc la majoritatea tipurilor de vertebrate, inclusiv pești sau oameni. (1) Adenovirusurile sunt acele virusuri ce aparțin familiei numite Adenoviride. Acest grup a fost descoperit în 1950, include 7 specii umane (de la A la G) și 57 de serotipuri ce provoacă o patologie respiratorie la om, hepatită în rândul câinilor, și alte boli la păsări, șoareci, bovine, porci și maimuțe. Acest virus are un miez de acid dezoxiribonucleic (AND) dublu catenar, fară anvelopă și are o formă icosaedrică. Capsida adenovirusurilor este formată din 252 de capsomere. (7, 8, 10)

Virusurile sunt agenți patogeni, mai mici decât bacteria, vizibile la microscopul optic. Au nevoie să fie atașate de o celulă gazdă, precum o celulă umană, deoarece nu iși pot îndeplini singure funcția de menținere a vieții, de reproducere sau procesele metabolice. Acestea nu conțin ribozomi, nu își pot sintetiza singure proteinele necesare, iar drept urmare, vor utiliza ribozomii celulelor gazdă pentru a traduce ARN-ul mesager viral în proteine virale. (2)

 

Principalele componente ale virusurilor sunt:

• Capsida
• Anvelopa
• Acidul nuclei (2)

Capsida este invelișul proteic ce conține la interior acidul nucleic. Toate virusurile conțin acid nucleic, fie ARN (acid ribonuclei), fie ADN (acid dezoxiribonuclei) și proteine. Aceasta este formată din subunități proteice, numite capsomere. (3) Capsida împreună cu genomul viral, format din ADN sau ARN, constituie nucleocapsida. (4)

Anvelopa este un înveliș de natură glicoproteică ce înconjoară nucleocapsida. Este formată din două straturi lipidice intercalate cu alte molecule proteice, și poate conține material ce aparține de celula gazdă. În timpul procesului de înmugurire, virusul poate prelua molecule lipidice din membrana celulei gazdă sau le poate înlocui cu molecule propii infecțioase. Foarte multe virusuri dezvoltă pe suprafața anvelopei „vârfuri”, denumiți uzual în limba engleză spikes, ce îi ajută să se atașeze de suprafața celulară a gazdei. (2)

Transmitere

Transmiterea adenovirusului se face în principal prin:

• picături de tuse sau strănut
• contact direct cu secrețiile oro-nazale ale pacienților
• ingestia de apă sau alimente contaminate
• atingerea unei suprafețe contaminate cu adenovirus

Adenovirusul poate supraviețui pe diverse suprafețe pentru o perioadă mai lungă, fiind rezistent la dezinfectanții lipidici, dar inactivat de căldură, formaldehidă și înălbitor. (5, 12)

Epidemiologie

Adenovirusurile se găsesc în întreaga lume și pot produce infecții în orice sezon. Afectează, în special, copiii mici, comunitățile aglomerate, școlile și taberele militare. În Statele Unite, supravegherea bolii este realizată de către laboratoare speciale ce raportează trimestrial detecția de adenovirus uman, către Centrele pentru Control și Prevenirea Bolilor (CDC). Conform OMS, nu se cunoaște o prevalență și incidență exactă a infecțiilor adenovirale, deoarece majoritatea infecțiilor sunt autolimitate, iar pacienții adesea nu au nevoie de personal medical pentru îngrijire.

În ultimii ani, în special în Asia, au fost descoperite populații care prezentau infecție adenovirală și se manifesta precum un sindrom de detresă respiratorie acută. Pacienții imunodeprimați au risc crescut de boală diseminată și deces. Studiile pe militarii din întreaga lume, îi încadrează într-o populație vulnerabilă pentru adenovirus, motiv pentru care sunt singurii ce pot avea acces la vaccin. (5)

Patologie

Adenovirusurile pot provoca următoarele patologii la om:

• infecții acute ale tractului respirator superior
• infecții oculare
• infecții ale ganglionilor limfatici regionali
• cheratoconjunctivita epidemică
• infecții gastro-intestinale
• infecții genito-urinare
• infecții neurologice
• otită medie (5, 9)

La persoanele imunocompromise, infecția cu adenovirus poate avea o evoluție nefavorabilă, cu șanse mari de deces. Aceștia sunt mai predispuși pentru meningo-encefalită, nefrită interstițială și gastroenterită. (5) Din cele 57 de serotipuri diferite, doar o parte dintre ele pot cauza patologii importante la om. (2)

Keratoconjunctivita epidemică

Reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări oculare ale infecției cu adenovirus, fiind adesea cauzată de serotipurile 8,19 și 37. Poate fi uneori severă și poate să apară atât sporadic, cât și în epidemii. (8) Pacienții acuză o simptomatologie cu debut asemănător gripei:

• febră
• simptome respiratorii
• stare generală alterată
• mialgii
• diaree

Pacienții pot avea în antecedente o examinare oftalmologică recentă sau un mediu cu expunere nocivă, în familie sau la locul de muncă. Simptomele oculare sunt reprezentate de iritație, durere, fotofobie, ochi roșii sau senzație de corp străin la nivelul ochiului. (5) Deși boala se poate vindeca în aproximativ 3-4 săptămâni, leziunile corneene pot persista mult mai mult. (8) Suprainfecția bacteriană, deși rară, atunci când are loc, are un prognostic prost, fiind deosebit de severă. Se pot dezvolta adenopatii preauriculare. (5)

Pneumonia adenovirală

Asociată cu serotipurile 3, 7, 14, 21 și 55, prezintă o simptomatolige severă și complicații. Pacienții prezintă un prodom de febră, asociat cu o stare generală alterată, mialgii, tuse și dispnee progresivă, care nu răspunde la antibioterapie empirică. Mai frecvent, adenovirusul a produs o simptomatologie mai gravă în rândul sugarilor, decât la copiii mai mari. Poate fi însoțită de letargie, vărsături și diaree. O pneumonie severă care să necesite ventilație mecanică sau să fie urmată de deces, este adesea întâlnită la nou-născuți, bătrâni sau imunodeprimați. (5)

Febra faringoconjunctivală

Provocată adesea de către serotipul 3, are ca principală cale de transmitere apa contaminată a piscinelor și a rezervoarelor. Debutează astfel:

• prodrom de febră
• simptomatologie respiratorie superioară- faringită, rinită
• limfadenopatie cervicală
• conjunctivită-însoțită sau nu de reacție foliculară (5)

Gastroenterita acută

Are ca agenti etiologici principali virusurile enterice. Cu toate acestea, subgrupul F, respectiv serotipurile 40 și 41 aparțin adenovirusurilor enterice, recunoscute ca fiind adesea cauze ale gastroenteritei acute, în special la sugari și copii de vârste mici. Această patologie este foarte frecventă în grupuri, precum școli, tabere, comunități. (5) Leziunile produse la nivel de enterocit, duc la atrofia vilozităților și hiperplazie la nivelul criptelor intestinale, urmată de malabsorbție și pierdere de fluide. (10) Adenovirusurile enterice sunt asociate cu diaree prelungită, ce pot conduce către deshidratare, respectiv malnutriție, mai ales în țările în curs de dezvoltare. Au o perioadă de incubație de aproximativ 8-10 zile, urmată de apariția simptomatologiei:

• febră slabă
• vărsături
• dureri
• crampe abdominale
• diaree
• deshidratrare (11)

După infecție, majoritatea pacienților dezvoltă anticorpi specifici, ce pot oferi protecție atât în boala actuală, cât și în reinfecții. În ciuda unui răspuns umoral eficient, pacienții pot continua să elimine virusul prin materii fecale timp de câteva luni. (10)

Infecții urinare

De infecția la nivelul tractului urinar, este responsabil subgrupul B, serotipurile 11 și 21. Provoacă inflamarea vezicii urinare, la copii, cunoscută drept cistită hemoragică acută, care poate fi alarmantă la început. Fiind o infecție autolimitată, nu are simptomatologie sistemică, precum febră sau hipertensiune aterială. În cazul pacienților imunodeprimați, s-au identificat alte serotipuri, precum 11, 34 și 35, ce pot cauza atât cistita hemoragică, cât și nefrită tubulointerstițială. (5)

Alte complicații extrapulmonare pot fi:

• meningoencefalită
• miocardită
• nefrită
• neutropenie
• coagulare intravasculară diseminată (5)

Diagnostic

Pentru a pune diagnosticul infecției cu adenovirus, necesită o evaluare clinică a pacientului. Pentru bolile severe, testarea PCR (testarea reacției în lanț a polimerazei) este indicată, deoarece poate identifica ADN-ul viral în secrețiile respiratorii și în sânge. Pe perioada bolilor acute, virusului poate fi izolat atât din secreții respiratorii, cât și de la nivel ocular, scaun sau urină. (8)

Testele serologice sunt utile pentru identificarea titrului de anticorpi. O creștere de 4 ori a titrului de anticorpi poate indica o infecție cu adenovirus recentă. (8)

Tratament

Nu există un tratament antiviral specific împotriva adenovirusurilor. De regulă, se tratează simptomatologia și posibilele complicații ce apar. Se pot adminstra antipiretice, analgezice, antiemetice, suplimentare cu oxigen și o hidratare adecvată. (5)

Vaccinare

Vaccinul împotriva adenovirusului este valabil în Statele Unite doar pentru personalul militar cu vârsta între 17 și 50 de ani. Nu există în momentul de față vaccin adresat publicului larg. Vaccinul conține virusul viu, de tip 4 și 7. Se prezintă sub formă de două comprimate, adminstrate pe cale orală și poate fi adminstrat în același timp cu alte vaccinuri. (13)

Prevenție

Ne putem proteja pe noi, cât și pe cei din jur, prin câteva reguli simple:

• spălarea cât mai frecventă cu apă și săpun a mâinilor
• evitarea atingerii feței cu mâinile murdare
• evitarea contactului cu persoane bolnave (14)

Concluzii

Infecția cu adenovirus este o boală autolimitată, ce nu impune, de obicei, asistență medicală pentru îngrijirea bolnavilor. Are o transmitere predominant aeriană, prin picături de tuse sau strănut, fiind adesea caracteristică comunităților și zonelor aglomerate. Simptomatologia poate varia în funcție de starea imunitară a pacientului, de la ușoară la severă. Nu există un tratament antiviral oficial aprobat pentru infecția cu adenovirus, se tratează simptomatologia și eventualele complicații. Vaccinul nu se adresează publicului larg, ci doar militarilor din întreaga lume. (5, 13, 14)