Ketchup-ul ne ajuta sa scapam de colesterolul rau

Data publicării: 09-12-2007

Ketchup-ul "elimina" colesterolul rau:  potrivit rezultatelor unei cercetari desfasurate in Finlanda, popularul sos rosu, atat de apreciat de englezi si nu numai de ei, ar fi un balsam pentru inima si ar fi suficienta consumarea unei cantitati modice in fiecare zi pentru a tine sub control valorile LDL, asa numitul "colesterol rau", consemneaza ziarul Corriere della Sera.
    Un grup de voluntari, alcatuit din 16 barbati si 5 femei cu varste cuprinse intre 20 si 49 de ani, s-au supus unui experiment, condus de medici de la Universitatea din Oulo, Finlanda, acceptand sa urmeze un regim alimentar "tomato free" timp de trei saptamani, pentru ca apoi sa adauge treptat la cele trei mese - mic dejun, pranz si pauza de ceai - 30 de grame de  ketchup sau 400 mililitri de suc de rosii. Rezultatele analizelor de sange au fost absolut surprinzatoare: nivelul total al colesterolului a scazut cu aproape 6 la suta, iar LDL chiar cu 13 la suta.
    "Datele pe care le-am obtinut  pot fi considerate foarte importante - au afirmat cercetatorii finlandezi in articolul publicat de British Journal of Nutrition si reluat si de Daily Mail - tinand cont de faptul ca testul a durat numai trei saptamani si ca toti cei care au luat parte la el aveau valori initiale normale de colesterol".
    De aici si recomandarea ca cei care sufera de valori ridicate ale colesterolului sa introduca in regimul alimentar zilnic ketchup sau suc de rosii, pentru a reduce astfel riscul de infarct.
    De altfel, virtutile benefice ale rosiilor, considerate un aliment ultra-sanatos, sunt cunoscute de multa vreme si numeroase studii au evidentiat faptul ca licopenul, pigmentul care confera culoarea rosie caracteristica acestei legume, are un important rol protector fata de anumite forme patologice grave, intre care si tumora la prostata; riscul, in cazul acesta, ar putea fi redus cu 45 la suta daca in meniul saptamanal s-ar introduce cel putin 10 portii de rosii. Fiind si un puternic antioxidant, licopenul ajuta si la prevenirea imbatranirii precoce a celulelor si la ferirea organismului de boli cardiovasculare si degenerative.
09-12-2007, Vizualizari 1054
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.