Liposuctia - beneficii sau nu?

©

Autor:

Liposuctia - beneficii sau nu?
Liposuctia reprezinta atat o procedura medicala cat si o forma artistica de expresie a conturului corporal.
Beneficiile liposuctiei sunt atat de ordin psihologic cat si fizic. Obtinerea unui aspect fizic placut, armonios poate creste considerabil increderea in sine a pacientului dar poate imbunatati si alte aspecte ale vietii sale sociale, sexuale sau profesionale.
Oamenii pot obtine acum formele corporale si liniile pe care si le doresc. Liposuctia a devenit in timp una dintre cele mai frecvente interventii estetice pentru remodelarea corporala. Succesul sau s-a datorat in primul rand rapiditatii si eficientei procedurii cat si timpul de recuperare redus.
Liposuctia este aplicata cu succes pentru pacientii care au greutate apropiata de greutatea normala (aproximativ 7 kg peste greutatea ideala a individului) . Tehnicile avansate permit o sculptare precisa si permanenta (daca se respecta instructiunile de intretinere a tonusului corporal) .
Rezultatele medicale ale tratamentului de liposuctie depind foarte mult si de elasticitatea pielii si varsta pacientului. Desi are loc indepartarea unor elemente interne al corpului, iar zona vizata are nevoie de timp pentru a-si recapata caracteristicile si functiile naturale, liposuctia ramane una dintre cele mai sigure si mai putin traumatizante dintre metodele de indepartare a adipozitatilor in exces (in functie si de tehnica folosita).

beneficii liposuctieBeneficii ale liposuctiei

Interventie minim- invaziva de indepartare a adipozitatilor in exces.
Liposcutia este una dintre cele mai sigure interventii de indepartare a tesuturilor adipoase rezistente la dieta si exercitii.
In functie de tehnica folosita sunt folosite diverse metode de fragmentare sau fluidizare a grasimii, precum si canule de dimensiuni reduse de aspirare a acesteia. Inciziile sunt relativ mici si sunt ascunse in pliurile si cutele pielii, nefiind vizibile dupa finalizarea perioadei de recuperare.

Timpul de recuperare redus comparativ cu alte tehnici de remodelare corporala (in functie de metoda aplicata) .

Varietate mare de tehnici care permit o sculptare cat mai precisa a conturului corporal.

Un abdomen plat sau musculos, fese proeminente, picioare atletice, armonioase– pot reprezenta tiparul unei frumuseti corporale la care aspira multi oameni. " Sculptarea "corpului este o metoda eficienta de a obtine un corp cu un aspect tonifiat, iar liposuctia reprezinta o tehnica de baza pentru oricare dintre cele doua aspecte: subtierea anumitor trasaturi sau augmentarea altora (transfer autolog de grasime) .

Durabilitatea rezultatelor

Avantajul indepartarii permanente a “ pernutelor” adipoase ce nu pot fi indepartate prin regim sau program de exercitii fizice. Prin liposuctie este redus numarul adipocitelor din organism, nu volumul acestora. Astfel adipocitele distruse nu se vor mai forma inapoi, insa cresterea in greutate este posibila prin marirea volumului adipocitelor ramase.
Desi silueta nou conturata poate fi permanenta (prin respectarea conditiilor unei vieti sanatoase si active), in cazul variatiilor de greutate (crestere sau scadere) depozitele adipoase au tendinta de a se distribui proportional la nivelul corpului (desi uneori aceste variatii se pot concentra pe acele zone care nu au fost tratate) .
Rezultatele liposuctiei pot fi considerate echivalente cu dieta focusata pe anumite parti ale organismului.

Conservarea tesuturilor inconjuratoare

In functie de tehnica folosita exista anumite riscuri de vatamare a tesuturilor inconjuratoare (arsuri datorata caldurii sau frictiunii, tumefierea tesuturilor, echimoze), insa pe ansamblu liposuctia este o metoda nechirugicala, minim invaziva. Dupa eliminarea stratului adipos pielea ramane atasata conturului muscular prin numeroase atasamente fibroase. Pe masura ce are loc vindecarea, pielea se contracta iar fibrele “atrag “ pielea in proximitatea imediata a muschilor.

Reducerea intr-un anumit grad al celulitei, insa liposuctia nu o va elimina.

liposuctia si celulitaLiposuctia nu modifica tipul de distributie a adipocitelor si nici aspectul lor, astfel incat celulita poate fi redusa insa nu eliminata prin aceasta metoda.
Celulita este cauzata de presiunea exercitata de celulele adipoase asupra colagenului din tesutul conjunctiv superficial (imediat sub stratul de piele) determinand acel aspect ondulat, “ coaja de portocala”.
Aparitia si formarea celuliteti nu este legata de cantitatea de grasime existenta in organismul unui individ si este raspandita si printre oamenii sanatosi sau cu o greutate normala, sau sub medie. Incidenta de aparitie a celulitei este mai ridicata la femei decat la barbati datorita structurii mai dense a colagenului la barbati. Succesul eliminarii celulitei depinde de foarte multi factori, iar cel genetic este unul destul de important. Astfel liposuctia nu poate elimina, “ vindeca” celulita, insa poate estompa temporar aspectul ei.

Imbunatatirea si intinerirea aspectului fizic

Netezirea si conturarea anumitor forme, trasaturi ale corpului pot imbunatati considerabil aspectul fizic al pacientului si starea lui generala psihica: satisfactia faptului ca hainele i se potrivesc mai bine, adoptarea unui alt stil vestimentar, implicarea in activitati sociale, profesionale fata de care anterior interventiei manifestau jena sau timiditate, disconfort, neincredere in sine.

Rezolvarea problemei transpiratiei excesive

Tehnica laser de liposuctie poate bloca glandele sudoripare dupa care are loc eliminarea acestora, indepartand astfel un motiv intemeiat de jena si disconfort (transpiratia excesiva) .

Liposuctia poate fi usor combinata cu alte proceduri cosmetice (chirugicale sau nu) de imbunatatire a aspectului corporal.

Liposuctia poate fi o etapa intermediara in rezolvarea altor probleme medicale (reducerea sanilor la femei, ginecomastia) .
Reductia sanilor are anumite beneficii medicale cum ar fi: reducerea durerilor de spate, de gat a durerilor de cap, reechilibrarea greutatii corporale. Liposuctia este una dintre metodele folosite pentru indepartarea tesutului mamar excesiv (atat la femei, cat si la barbati - ginecomastia).

Liposuctia confera fermitate

Tehnologiile folosite in liposuctie contribuie la contractarea pielii (fermitate, tonus crescut).
Abilitatea pielii de a se contracta scade pe masura ce are loc procesul de imbatranire. Acest factor este important si pentru alegerea tehnologiei de liposuctie cat si alegerea candidatilor apti pentru aceasta procedura (pielea trebuie sa urmeze noile contururi evitand aspectul lax, lasat, cutat, inestetic) .
Anumite tehnici de liposuctie (tumescenta) cauzeaza traume minime la nivelul tesuturilor, procesul de vindecare si tehnologia contribuie la stimularea productiei de colagen, care la randul lui asigura fermitatea pielii. Tonusul si starea generala de sanatate a pielii contribuie de asemenea la contractarea pielii (aparitia vergeturilor sunt un semn al contractarii neadecvate a pielii) .

Avantajele liposuctiei postnatale

Estetica dupa nastere beneficiaza de avantajele liposuctiei ca metoda de reconturare a corpului.
Recapatarea conturului corporal si a aspectului placut de dinainte de nastere ofera o incredere sporita, buna dispozitie si o imbunatatire a starii generale pentru tinerele mamici. Zonele avizate sunt abdomenul, fesele si coapsele.
“ Colacelul” abdominal, ce adesea isi face aparitia dupa nastere, poate fi eliminat cu ajutorul liposuctiei. Abdominoplastia, pentru cazurile mai severe, este recomandata pentru a intinde si fixa muschii abdominali, nu pentru a elimina tesutul adipos de pe flancuri si colacelul abdominal formate dupa sarcina.
In plus liposuctia va produce si contractia pielii, aceasta recapatandu-si fermitatea, reducand aspectul proeminent al abdomenului.

Celulele stem obtinute prin liposuctie

Grasimea aspirata in timpul procedurii de liposuctie – celule stem, reprezinta viitorul chirurgiei estetice si reparatorii.
Cercetarile din domeniul medicinei regenerative au relevat faptul ca grasimea rezultata in urma procedurii de liposuctie poate fi folosita pentru obtinerea celulelor stem.
Pana in prezent liposuctiaa fost folosita pentru transferul autolog de grasime aducand contributii majore atat in domeniul chirugiei plastice, cat mai ales estetice (fie dupa o prelucrare prealabila, fie fara prelucrare – exemplul: grasimea obtinuta in urma liposuctiei cu jet de apa nu necesita prelucrare inainte de a fi reinjectata in corpul pacientului) .
Cercetarile sutin momentan posibilitatea de a folosi in viitor grasimea pentru a obtine in conditii de laborator noi tesuturi si organe.
Aceasta posibilitate nu este limitata doar pentru pacientii cu o greutate mai mare decat cea normala, sau pentru pacientii obezi. Chiar si o persoana ce se afla intr-o forma fizica buna detine tesuturi adipoase suficiente pentru a extrage cantitatea necesara obtinerii celulelor stem.
Anterior acestor descoperiri, s-a stabilit ca se pot obtine celule stem si din tesut tegumentat, in conditii specifice de laborator. Insa se pare ca tehnica utilizarii grasimii este de doua ori mai rapida si de 20 de ori mai eficienta.

Alte doua studii in derulare vis a vis de aplicatiile grasimii obtinute prin liposcutie in domeniul medical sunt:
1. Reconstructia sanilor cu grasime extrasa prin anumite tehnici de liposuctie
- se apeleaza in prezent la reinjectarea grasimii procesate, la nivelul sanului dupa indepartarea tumorii;
- pentru viitor se incearca o reconstructie totala a sanului cu ajutorul celulelor stem prelucrate din grasime umana – ca metoda de tratament in urma mastectomiei, in locul implanturilor conventionale.

2. Inceput in 2006 : obtinerea unor celule stem din grasimea umana ca tratamente pentru paralizia cerebrala si alte victime cu vatamari cerebrale traumatice.

Liposuctia nu are beneficii medicale ?

Liposuctia nu este un substitut pentru dieta si exercitii fizice.

Liposuctia nu constituie o metoda de preventie a diabetului, hipertensiunii, bolilor cardiovasculare si altor boli determinate de excesul tesutului adipos in organism.
Indepartarea grasimii abdominale utilizand tehnici avansate de liposuctie nu va determina aparitia beneficiilor metabolice aferente in mod normal scaderii in greutate (cu acelasi volum de grasime) prin dieta si exercitii.
Excesul de tesut adipos abdominal este asociat cu incapacitatea insulinei de a regulariza metabolismul grasimilor si a zaharului. Astfel apar boli precum diabetul, hipertensiunea, bolile cardiovasculare sau anomalii ale lipidelor in sange.
Scaderea in greutate prin dieta determina imbunatatiri ale activitatii insulinei in metabolismul organismului.

Prin liposuctie sunt distruse adipocitele din straturile profunde dar aceasta nu reduce marimea celulelor adipaose ramase si nu elimina/ descreste cantitata de grasime viscerala (care inconjoara organele interne) sau de la nivelul altor tesuturi (tesuturi musculare).

De asemenea este foarte important sa retineti ca liposuctia nu previne cresterea in greutate.

DAR...

Pentru pacienti care nu sufera de obezitate, liposuctia poate imbunatati intr-un anumit grad nivelul de colesterol, glucoza si procesul de metabolizare a insulinei.
Conform unui studiu realizat in Mexic, o serie de cercetatori au stabilit in urma unei cercetari stiintifice pe un esantion de 15 indivizi sanatosi non- obezi ca in urma interventiei de liposcutie are loc modificarea pozitiva a profilului metabolic intr-o perioada postoperatorie relativ scurta. Studii in acest sens se desfasoara in continuare.

Avantaj medical important : imbunatatirea mobilitatii pacientilor supraponderali.
Unul dintre cele mai mari avantaje din punct de vedere medical il constituie o mobilitate imbunatatita a pacientilor supraponderali.
Foarte multi indivizi supraponderali intampina dificultati la mers in primul rand, lasand la o parte exercitiile fizice, alergatul sau alte activitati de acest gen, datorita grasimii de la nivelul picioarelor, genunchilor, gleznelor, abdomenului si chiar greutatea organismului insusi face dificila deplasarea.
Prin liposuctie aceasta grasime poate fi redusa suficient cat sa ofere pacientilor posibilitatea de a se misca cu mai multa usurinta si manati de ambititie si curaj sa scada in greutate prin miscare si exercitii fizice (intr-un ritm gradat si eficient) . Astfel, indirect - prin liposuctie, riscurile si complicatiile asociate obezitatii ar fi diminuate, imbunatatind starea generala de sanatate a organismului.

Data actualizare: 02-01-2019 | creare: 23-10-2009 | Vizite: 8194
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: