Medcenter: Congresul SRATI 2012

Data publicării: 24-05-2012

În perioada 16-20 mai, Medcenter a fost alături de specialiștii din domeniul ATI la cel de-al 38-lea Congres al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

Continuând tradiția evenimentelor SRATI, Sinaia a fost și în 2012 gazda manifestărilor științifice de înalt profesionalism în Anestezie și Terapie Intensivă, constituind o oportunitate pentru schimbul de experiență și evoluție continuă.

Programul ştiinţific complex a fost onorat de prezenţa unui număr important de experţi și personalități emblematice ale comunității medicale internaționale. Menționăm cei aproximativ 50 de speakeri internaționali de prestigiu, printre care președinții societăților europeană, israeliană, franceză, ungară și moldoveană de anestezie, alături de liderii de opinie ai școlii românești de ATI.

În cadrul expoziției medicale de amploare găzduită de eveniment, compania Medcenter a fost prezentă alături de SanProdMed și Medcor, companii afiliate Medicarom Group, prezentându-și împreună gama de servicii, produse și aparatură specifică domeniului medical în discuție. Serviciile Medcenter, atât de laborator, cât și clinice, doresc a aduce în avantajul specialiștilor şi al pacientului cele mai moderne şi performante soluţii în domeniul diagnosticării și monitorizării, esențiale pentru calitatea și siguranța actului medical.

Despre Medcenter
Cu peste 14 ani de experienţă în domeniu, cu o structură de peste 40 de clinici  şi laboratoare în întreaga ţară, Medcenter reprezintă unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale de pe piaţa naţională şi regională, având cel mai accelerat ritm de dezvoltare.
La sfârşitul anului 2011, compania a înregistrat peste 4 milioane de analize efectuate iar la momentul actual se numără în jur de 75.000 de pacienţi lunar care beneficiază de planurile de sănătate Medcenter.
Sursa: Medcenter, 24-05-2012, Vizualizari 235
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.