E important sa continuam sa consumam paine chiar daca vrem sa scadem in greutate!
Da este important consumul de paine deoarece joaca un rol important in dieta noastra, oferindu-ne numerosi nutrienti: fibre alimentare, vitamine si minerale.
Da, painea face parte din categoria carbohidratilor…Si cum ne dorim sa pierdem in greutate, doar cuvantul carbohidrati ne ingrozeste…Dar nu toti carbohidratii duc la acumularea kilogramelor in exces, secretul este alegerea tipului corect de carbohidrat, unul care sa ne furnizeze energie pe durata intregii zile. Important este sa inlocuim painea alba, ce determina cresterea brusca a glicemiei, urmata de scaderea la fel de rapida cu paine din faina integrala de grau, ce se digera mai lent si ajuta la mentinerea senzatiei de satietate.
Si totusi ce inseamna cereale integrale?
Spre deosebire de cerealele obisnuite, in procesul de preparare al cerealelor integrale, se foloseste intregul bob, pastrandu-se astfel elementele esentiale din toate cele 3 parti ale sale- germenele, membrana exterioara si cea interioara.
Beneficiile consumului de cereale integrale:
• Numeroase studii au demonstrat faptul ca cerealele integrale reduc riscul de boli cardiovasculare, obezitate si diabet zaharat tip 2. Pentru maximum de beneficii se recomanda consumul a 3 portii cereale integrale/zi, dar chiar si o singura portie consumata zilnic reduce riscul aparitie a bolilor cronice.
• Cercetatorii de la Universitatea Harvard, una din cele mai prestigioase din lume, au descoperit o legatura intre o dieta bogata in cereale integrale si o speranta de viata mai buna. Au studiat peste 100,000 persoane si au descoperit ca consumul a 3 portii/zi de cereale integrale a dus la scaderea riscului de deces general cu 5% , iar riscul de deces de cauza cardiovasculara cu 9%.
• TE VEI SIMTI MAI FERICIT: consumul carbohidrati duce la cresterea nivelului de serotonina, substanta responsabila de starea de fericire, astfel daca vei consuma paine integrala iti vei imbunatati dispozitia si in acelasi timp vei fi mai putin expus sa poftesti la gustari nesanatoase, cum ar fi dulciurile. E o oferta 2 la pret de 1: iti vei reduce nivelul de stress si anxietate, pierzand in acelasi timp si centimetri in talie.
• VEI PIERDE IN GREUTATE: Datorita continutului bogat in fibre alimentare(doza zilnica recomandata fiind de 28 g/zi), beneficiile asupra greutatii a consumului de paine din cereale integrale, nu vor intarzia sa apara.
• Ajuta la buna functionare a sistemului digestiv, ajutand la prevenirea CONSTIPATIEI.
• PAR SI UNGHII MAI SANATOASE, datorita continutului bogat de vitamine B si proteine vegetale.

