Medicii recomanda respectarea stricta a regulilor de igiena

Data publicării: 28-07-2010

În ultima perioadă s-au înregistrat mai multe cazuri cu diaree atât la copii, cât şi la oamenii mari, inclusiv la persoane care vin de la mare.
Prof. dr. Emanoil Ceauşu, de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Boli Tropicale 'Dr.Victor Babeş', a declarat pentru AGERPRES că asistăm la o creştere a cazurilor cu diaree şi este necesar ca populaţia să păstreze cu stricteţe regulile de igienă, să se spele cât mai mult pe mâini, să nu ţină alimentele în soare şi căldură şi să fie foarte atentă la ceea ce consumă.
La rândul său, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, de la Institutul de Boli Infecţioase 'Matei Balş', a declarat pentru AGERPRES că sunt entero-virusuri cauzate de lipsa regulilor elementare de igienă pentru mâini murdare.
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel insistă şi el asupra necesităţii respectării regulilor de igienă: spălatul cât mai des pe mâini, spălatul fructelor, al legumelor în jet de apă, spălatul după toaletă.
Este specifică acestei perioade foarte călduroase apariţia unor astfel de afecţiuni, care pot fi combătute prin respectarea igienei personale, a subliniat prof. dr. Streinu-Cercel.
Sursa: Agerpres, 28-07-2010, Vizualizari 393
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.