Mehedinti: Peste 30 de persoane afectate de caldura
Data publicării: 06-08-2010
Potrivit acesteia, persoanele în cauză au primit îngrijiri medicale de urgenţă în locurile în care au suferit şocurile lipotimice, cauzate de deshidratarea organismului şi de expunere prelungită la soare, şi au fost transportate de paramedicii SMURD la unităţile spitaliceşti.
'Am înregistrat cazuri în care afecţiunile au fost provocate de consumul exagerat de alcool. Echipajele noastre au fost nevoite să se deplaseze în localităţile Salcia şi Corcova pentru a acorda primul ajutor şi a monitoriza persoanele respective până la internarea în spitale', a precizat Nistor.
Specialiştii SMURD au recomandat reprezentanţilor unităţilor administrativ-publice să amenajeze în zonele aglomerate puncte cu prim ajutor pentru a proteja populaţia împotriva caniculei.
Sursa: Agerpres,
06-08-2010, Vizualizari 331
