Migrenele nu afecteaza creierul (studiu)

Data publicării: 21-01-2011

Migrenele şi episoadele repetate de cefalee nu măresc riscul de declin intelectual, în pofida faptului că produc mici leziuni la nivelul scoarţei cerebrale detectate prin RMN, conform rezultatelor unui studiu publicat în ultimul număr al revistei British Medical Journal, transmite AFP.

Acest studiu a fost realizat de o echipă de oameni de ştiinţă condusă de Christophe Tzourio de la Universitatea Pierre et Marie Curie din Paris şi este bazat pe urmărirea medicală a 780 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani pe o perioadă de 10 ani.

Conform unor studii recente publicate de revista americană JAMA s-a demonstrat că migrenele produc leziuni asupra micro-vaselor de sânge care hrănesc creierul, ridicând întrebarea dacă nu cumva aceste leziuni pot sta la originea unui declin intelectual.

Aceste mici artere cerebrale irigă substanţa albă din creier care asigură, printre altele, funcţia de transmitere a informaţiei sub forma de impulsuri nervoase între diferite părţi ale creierului.Conform mai multor studii, în număr mare aceste leziuni ar putea creşte riscul unor deteriorări cognitive (tulburări de raţiune, memorie ş.a.m.d) dar şi riscul de apariţie al maladiei Alzheimer.

Noul studiu coordonat de prof. Christophe Tzourio a urmărit verificarea impactului pe care migrenele îl pot avea asupra capacităţilor cognitive la persoanele de peste 65 de ani. Persoanele din grupul de studiu au fost supuse unor RMN-uri cerebrale şi au completat teste de evaluare a capacităţilor cognitive - orientare în timp şi spaţiu, memorie etc.

Rezultatele acestor teste au demonstrat că 21% dintre subiecţi au suferit de migrene sau de cefalee severe în cursul vieţii, în mai multe reprize. Rezultatele examenelor RMN au confirmat faptul că acele persoane care au suferit de migrene au de două ori mai numeroase leziuni la nivelul micro-vaselor de sânge care irigă creierul, comparativ cu persoanele care nu au suferit frecvent de dureri de cap.

Şi totuşi, rezultatele acestor două grupuri de persoane la testele de evaluare cognitivă au fost similare, nefiind semnalate consecinţe negative în cazul persoanelor care au suferit de migrene de-a lungul vieţii.
Sursa: Agerpres, 21-01-2011, Vizualizari 462
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.