ROmedic Black Friday:  reduceri la serviciile de promovare a cabinetelor, clinicilor și firmelor medicale

O variantă SARS-CoV-2 extrem de contagioasă s-a răspândit, fără să se cunoască acest lucru, pentru luni întregi în Statele Unite

©

Autor:

O variantă SARS-CoV-2 extrem de contagioasă s-a răspândit, fără să se cunoască acest lucru, pentru luni întregi în Statele Unite
Tulpina britanică a SARS-CoV-2 a fost răspândită în minimum 15 țări, înainte de a fi detectată oficial, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Texas.
Oamenii de știință au descoperit tulpina britanică pentru prima dată la începutul lunii decembrie. „Până când am aflat despre varianta britanică a noului coronavirus, aceasta se răspândea deja în tăcere pe tot globul”, a spus autorul studiului, Lauren Ancel Meyers, directorul Consorțiului de modelare COVID-19 de la Universitatea din Texas.

În cadrul analizelor, cercetătorii au estimat probabilitatea ca turiștii din Marea Britanie să introducă tulpina de SARS-CoV-2 în 15 țări în perioada 22 septembrie - 7 decembrie 2020. Anchetatorii au descoperit că varianta virusului a ajuns aproape sigur în toate cele 15 țări până la jumătatea lunii noiembrie. În SUA, varianta a ajuns probabil la mijlocul lunii octombrie. „Acest studiu evidențiază importanța studiilor de laborator”, a declarat Meyers. Secvențierea rapidă și extinsă a probelor de virus este esențială pentru detectarea timpurie și urmărirea noilor variante ale virusului.

Pentru a ajuta Statele Unite să extindă supravegherea națională a noilor variante ale virusului, a fost dezvoltat un nou instrument pe care factorii de decizie de oriunde din Statele Unite îl pot utiliza în planificarea secvențierii genetice care ajută la detectarea prezenței variantelor. Noul calculator online indică numărul de probe de virus care trebuie secvențiate pentru a detecta noi variante ale virusului, atunci când acestea apar pentru prima dată. Calculatorul determină câte exemplare pozitive SARS-CoV-2 trebuie secvențiate pentru a exista siguranța că noile amenințări sunt identificate imediat ce încep să se răspândească.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 04-04-2021 | creare: 04-04-2021 | Vizite: 98
Bibliografie
Undetected coronavirus variant was in at least 15 countries before its discovery, study finds link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/04/210401123924.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Sunt vaccinurile actuale eficiente pe toate tulpinile de virus SARS-CoV-2? Ce spun studiile
  • Grad redus de neutralizare al vaccinurilor anti-COVID față de varianta sud-africană
  • Variantele mutate ale SARS-CoV-2 dobândite de la nurci pot evita anticorpii sistemului imunitar
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.