Oligofrenia

Oligofrenia este definită ca o stare de retard intelectual care își are debutul fie în perioada de creștere și dezvoltare, fie în perioada intrauterină (congenitală) și care are un substrat patologic organic.

Patologia oligofreniei poate fi clasificată în patru categorii din punctul de vedere al severității: (3)

• 1. Gradul I, forma ușoară de oligofrenie, sau debilitatea, cu un IQ între 50 și 70 de puncte, caracterizată printr-o memorie deficitară și incapacitatea de a se concentra, probleme în ceea ce privește gândirea logică și gândirea abstractă, dificultăți în a duce la capăt sarcini, instabilitate emoțională și tulburări moderate de comportament
• 2. Gradul II sau forma moderată, imbecilitatea moderat exprimată, cu un IQ între 35 și 50 sau 55 de puncte
• 3. Gradul III sau forma severă, imbecilitate marcată, cu un IQ între 20 și 35 sau 40 de puncte, caracterizată printr-o capacitate minimă de gândire idependentă sau chiar complet absentă (acești copii au probleme cu somnul, sunt agitați, obosesc foarte repede; semnele au debut precoce, motiv pentru care aceștia au probleme în a sta nesprijiniți, a merge și a vorbi în conformitate cu vârsta. Cu toate acestea pot avea un vocabular minim. Mai târziu apar probleme în activitatea motorie, au o capacitate de memorare foarte scăzută și întâmpină frecvent probleme în a duce la capăt activități simple sau activități de autoîntreținere.
• 4. Gradul IV, forma profundă, idiotul, cu un IQ sub 20 sau 25 de puncte. În această categorie se încadrează cazurile în care abilitatea de comunicare cât și abilitățile cognitive lipsesc deplin.
• 5. Nespecific, există o prezumție de retard sau nivelul de inteligență al individului nu poate fi evaluat prin teste.

Etiopatogenie

Oligofrenia poate să apară secundar unor afectări ereditare (deficite genetice sau anomalii cromozomiale, tulburări metabolice care să afecteze activitatea normală a sistemului nervos central, boli cerebrale sau malformații craniene de tipul micro- sau macrocefaliei), antenatale (interacțiunea cu factori patogeni pe durata sarcinii cum este infecția cu virusul rubeolei), perinatal (asfixierea la naștere, prematuritatea și complicațiile ei, hemoragia intraventriculară) sau postnatală (în timpul primului an de viață cum este hipotiroidia, intoxicațiile, traumatismele cerebrale, infecții precum meningita sau encefalita).

Exemple de anomalii genetice care sunt asociate cu un grad de retard mintal sau oligofrenie pot fi: trisomia 21 (sindromul Down), trisomia 13 (sindromul Patau), sindromul Wolff-Hirschhorn, sindromul Prader-Willi, etc.

Afecțiuni ale mamei pe perioada sacinii care pot afecta satusul fătului pot fi:

• Infecțioase, precum infecția sifilitică, toxoplasmoza, infecția cu citomegalovirus sau cu herpes virus
• Insuficiența de placentă
• Hipoxia cronică intrauterină
• Consumul de alcool în exces, anumite medicamente luate pe parcursul sarcinii precum anumite antibiotice
• Expunerea la radiații ionizante
• Pre-eclampsia

Incidență

Academia Americană de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului (American Academy of Child and Adolescent Psychiatry - AACAP), afirmă că aproximativ 6,5 milioane de persoane din populația Statelor Unite ale Americii suferă de o formă de retard mintal (oligofrenie), dintre care mai mult de 550.000 sunt cu vârste cuprinse între 6 și 20 de ani. În Marea Britanie aproximativ 300.000 dintre copii și adolescenți au fost diagnosticați cu oligofrenie. Oligofrenia la copii afectează aproximativ 2-3% din populația planetei, dintre care 75-90% au o formă ușoară.

Diagnostic

Diagnosticul oligofreniei este destul de dificil, mai ales prin prisma faptului că trebuie făcut un diagnostic diferențial cu schizofrenia cu debut precoce, care se poate asocia cu un anumit grad de retard mintal, împreună cu autism și imaginație patologică. De asemenea, este necesar și un diagnostic diferențial cu afrenia dobândită, în care există o serie de simptome emoționale diferite, discursul indivizilor este mult mai bogat, iar gândirera abstractă este păstrată. (1)

Pentru a putea pune un diagnostic de certitudine, trebuie ca individul să aibă o activitate intelectuală semnificativă sub medie (un IQ mai mic de 70 de puncte înregistrat printr-un test idividual), o deteriorare concomitentă a funcției adaptative în cel puțin două dintre următoarele domenii: comunicare, autoîngrijire, aptitudini interpersonale sau sociale, siguranță, autoconducere, abilități școlare, muncă, timp liber, sănătate, siguranță, viață de familie, folosirea resurselor din comunitate; alături de un debut înaintea vârstei de 18 ani. (3)

Anamneza atentă și amănunțită este foarte importantă pentru a putea identifica antecedentele familiale patologice, evenimentele patologice de pe parcursul sarcinii, din momentul expulziei sau de după naștere a copilului. De asemenea, identificare expunerii la factori de risc este foarte importantă în decelarea etiologiei care stă la baza oligofreniei. Cu cât diagnosticul este pus mai devreme, cu atât tratamentul poate avea un randament și un suces mai mare în prevenția apariției de afectări cerebrale ireversibile.

Un set de teste paraclinice pot, de asemenea, identifica anumiți factori etiopatogenici precum hipotiroidismul prin dozarea hormoilor tiroidieni, dozări de anticorpi, identificare infecțiilor virale sau bacteriene, testarea pentru diagnosticul toxoplasmozei, teste urinare, etc. Tabela de elemente paraclinice care ar putea fi necesare pentru diagnosticare este foarte mare, de aceea este foarte utilă o orientare a căutării printr-o anamneză corectă și un examen clinic obiectiv complet, atât al mamei, cât și al copilului.

Un test de IQ realizat de către o persoană competentă, atunci când este posibil, este foarte important.

Tratament

În primul rând, cel mai eficient tratament pentru oligofrenie este, de fapt, profilaxia. Astfel, este imperioasă atragerea atenției femeilor care sunt însărcinate sau care doresc să rămână însarcinate la existența factorilor de risc care ar putea să predispună la oligofrenie și educarea în scopul evitării lor. Înafară de factorii genetici, acestia pot fi, în principiu, controlați și evitați.

În al doilea rând, tratamentul pentru oligofrenie trebuie să se axeze pe tratarea sau controlul etiopatogenic. De exemplu, în oligofreniei care are ca factor etiopatologic fenilcetonuria (patologie genetică în cadrul căreia este afectată fenilalaninhidroxilaza, enzima care determină conversia fenilalaninei în tirozină), tratamentul este reprezentat de depistarea și diagnosticarea cât mai precoce, împreună cu inițierea unui regim alimentar în care să lipsească fenilalanina. În alte cazuri pot fi necesare tratamente hormonale (tratamentul cu substituenți hormonali în cadrul hipotiroidiei).

Sumplimentar, este necesară asocierea de medicamente care să stimuleze activitatea cerebrală, precum piracetam sau aminalon asociat cu suplimente vitaminice (mai ales complex de vitamine B).

De asemenea, indivizii diagnosticați cu oligofrenie au nevoie de un sistem educațional special. De foarte multe ori au nevoie și de suport psihiatric sau psihologic. (1)