Omul de o jumatate de tona continua sa slabeasca

Data publicării: 08-03-2007

 Mexico City /Rompres/ - Un mexican care, nu cu mult timp in urma, avea o greutate de peste o jumatate de tona a iesit pentru prima oara din casa dupa cinci ani, relateaza Associated Press.
 Barbatul – noteaza sursa citata – a fost transportat pe un pat cu rotile in fata cladirii in care locuieste, pentru a-si revedea vecinii si pentru a urmari un spectacol oferit de o trupa de mariachi.
 „Cerul e atat de albastru si minunat. Nu vreau decat sa ma bucur de soare”, a declarat Manuel Uribe, care candva a cantarit 560 de kilograme.
 Chiar daca inca ii este imposibil sa se dea jos din pat, mexicanul (41 de ani) a slabit in ultimul an cu 180 de kilograme.
 Pentru a celebra un an de cand a inceput sa tina un regim bogat in proteine, Uribe a fost scos din casa cu tot cu patul sau pe rotile, care, pentru a fi urnit, a trebuit sa fie impins de sase barbati. Dupa spectacolul oferit de mariachi, un elevator cu furca a fost folosit pentru a-l sui intr-o camioneta, cu care a fost plimbat pe strazile localitatii San Nicolas de los Garza.
 Uribe a avut probleme cu greutatea inca din tinerete, el cantarind 115 kilograme in adolescenta. In 1992, greutatea sa a inceput sa urce vertiginos, iar din 2002 si pana in prezent nu s-a mai putut da jos din pat, mama si prietenii sai fiind cei care au grija de el.
 El a atras atentia intregii lumi in ianuarie 2006, cand a aparut la televiziunea nationala si a cerut ajutor.
 Chiar daca mai multi medici s-au oferit sa-l ajute cu o operatie de bypass gastric, Uribe a ales sa urmeze sfatul nutritionistilor mexicani, care l-au indemnat sa tina o dieta numita Zone. El doreste sa respecte acest regim pana va ajunge la o greutate de 120 de kilograme.  
 Specialistii spun ca mexicanul va avea nevoie de trei pana la patru ani pentru a-si atinge obiectivul.

 

 

Sursa: ROMPRES

08-03-2007, Vizualizari 996
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.