Ouale de ciocolata sunt bune pentru sanatate (studiu)

Data publicării: 31-03-2010

Ouale de ciocolata de Paste sunt bune pentru sanatate, arata un studiu medical german, care spune ca putina ciocolata mancata in fiecare zi, de preferinta neagra, contribuie la reducerea tensiunii arteriale si a riscului de boli cardiace, relateaza AFP.
Studiul este publicat online de European Heart Journal. In cadrul lui, au fost urmariti medical, timp de aproape un deceniu, 19.357 adulti, tinandu-se seama de modul lor de viata. Cei care mancau cel mai mult (in medie 7,5 g/zi sau un un patratel dintr-o tableta de 100 g) aveau o presiune a sangelui mai scazuta si un risc mai mic cu 39% de a suferi un atac cardiac (infarct) sau cerebral, arata autorii studiului, condus de Brian Bujisse, nutritionist la Institutul german de Nutritie Umana din Nuthetal.
Cercetatorii au mai intrebat o subgrupa de 1.568 participanti la studiu ce fel de ciocolata consuma, iar rezultatul a fost ca 57% la suta mancau ciocolata cu lapte, 24%, neagra si 2%, alba.
Efectul benefic asupra presiunii arteriale si sanatatii inimii s-ar datora flavanolilor din cacao, elemente pe care le are mai ales ciocolata neagra. Chiar daca unii considera ca ciocolata este buna si pentru moral, inainte de a consuma in exces, trebuie sa se tina seama ca o tableta de 100 g de ciocolata neagra inseamna cam 500 de calorii, avertizeaza Frank Ruschitzka (Elvetia), de la Societatea Europeana de Cardiologie.
Sursa: Agerpres, 31-03-2010, Vizualizari 395
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.