Pacienti vor scoate bani din buzunari pentaru medicamente
Data publicării: 12-06-2010
Vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Clara Popescu, a declarat, vineri, ca procentul va fi intre 50 si 70% pentru medicamente noi, dar vor exista si medicamente pentru care nu va fi necesara o coplata.
Potrivit Clarei Popescu, reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate spun ca pentru programele nationale nu va exista coplata. In cadrul listelor pentru programele nationale, a spus Popescu, sunt insa si medicamente care sunt pentru alte boli, cum ar fi cele cronice care vor suporta coplata.
'Nu stim exact cum se calculeaza pretul de referinta. Este o formula matematica despre care inclusiv matematicienii s-au ingrozit. Nu ne-au dat detalii in legatura cu aceste modalitati de calcul. Nu stim cum se calculeaza, dar efectul este ca va exista o coplata', a explicat vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din Romania.
Ea a evidentiat ca Organizatia Mondiala a Sanatatii nu recomanda in calcularea pretului de referinta introducerea dozei zilnice terapeutice, iar CNAS tocmai pe aceasta a folosit-o.
La randul sau, Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), a subliniat ca nu sunt clare obiectivele acestor masuri, problema majora fiind ca nu analizeaza lipsa de finantare, care este dramatica, nici perspectivele pentru anul viitor.
'Suntem in iunie si banii s-au terminat. Multe case au anuntat farmacistii sa nu mai elibereze retete compensate si gratuite, iar spitalele au cerut prelungirea termenului de plata la 360 de zile. Si, daca finantarea pentru anul viitor este la nivelul acestui an, sistemul va fi intr-o situatie foarte grava. Oamenii sa se pregateasca sa scoata din buzunar mai multi bani, pentru ca se schimba sistemul de compensare', a spus Zaharescu.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a organizat, vineri, o dezbatere publica privind modificarea modului de compensare a medicamentelor. Organizarea evenimentului i-a enervat de la inceput pe participanti, reprezentanti ai pacientilor, producatorilor, farmacistilor, medicilor, pentru limitarea numarului celor prezenti la dezbatere la 50 de persoane.
Presedintele COPAC, Cezar Irimia, a sustinut, la dezbatere, ca pacientii se afla in fata unui fapt deja stabilit, prin urmare, daca lucrurile vor ramane asa, vor actiona in justitie Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si o vor reclama la Parlamentul Europei.
Reprezentantii pacientilor mai spun ca actualele masuri vor face intr-adevar economie in sistemul de sanatate, dar prin disparitia oamenilor.
Presedintele Sindicatului Medicilor 'Ion Cantacuzino', dr. Florian Chirculescu, a sustinut ca CNAS nu accepta dialogul. 'Este o casa de asigurari de sanatate care este printre putinele, daca nu singura din Europa, in care politicul este implicat', a afirmat dr. Chirculescu.
In opinia sa, aceste masuri vor afecta la inceput medicii de familie, care vor fi nevoiti sa schimbe schemele terapeutice pentru 5,5 milioane de pacienti, iar apoi presiunea se va pune pe spitale, pentru ca nu toti isi vor putea permite o coplata si vor aparea si complicatii.
Dorin Ionescu, director executiv al Casei, a fost criticat de participantii la dezbatere, care au sustinut ca el este o persoana ce nu e deschisa dialogului si ii trateaza de sus pe ceilalti.
In deschiderea dezbaterii, presedintele CNAS a precizat ca s-au luat aceste masuri din cauza dinamicii consumului de medicamente, care este disproportionata. El a spus ca, in perioada 2005 - 2009, s-au inregistrat cresteri la consumul de medicamente cu si fara contributie personala cu 50%, iar in lunile martie si aprilie ale acestui an s-a dublat practic rata de crestere fata de ianuarie si februarie.
Nicolae Duta a spus ca in consumul de medicamente ponderea cea mai mare o au cele originale, care sunt si mai scumpe. El a opinat ca aceste cresteri ar fi trebuit sa duca la o imbunatatire a starii de sanatate, ceea ce nu s-a intamplat. Dimpotriva cresterea consumului de medicamente din ultimul an a dus cresterea numarului de internari, a numarului de consultati si a numarului de analize.
De aceea CNAS a considerat ca masurile luate sunt necesare, spune presedintele Casei, masurile vizand reevaluarea sau completarea documentatiei pentru terapiile care nu au facut dovada integrala sau largirea indicatiilor si grupurilor tinta, evaluarea atingerii tintelor de tratament si monitorizarea de prescrieri la nivelul medicilor si beneficiarilor.
Presedintele CNAS a mai enumerat printre masuri identificarea si monitorizarea pacientilor care necesita tratamente cronice la toate nivele de asistenta medicala, introducerea noului mod de calcul al noului pret de referinta, controlul prescrierii etc.
Sursa: Agerpres,
12-06-2010, Vizualizari 289
