Parkinson/ Japonia aprobă un tratament cu celule stem, o premieră

Data publicării: 06-03-2026

Parkinson/ Japonia aprobă un tratament cu celule stem, o premieră Japonia a aprobat comercializarea produselor de medicină regenerativă pe bază de celule stem pentru afecțiuni cardiace și boala Parkinson, au indicat vineri unul dintre producători și media din această țară, citate de AFP.

Compania farmaceutică Sumitomo Pharma a anunțat că a primit autorizația pentru fabricarea și comercializarea Amchepry, un tratament pentru boala Parkinson care implică transplantul de celule stem în creier.

Conform relatărilor din presă, Ministerul Sănătății din Japonia a dat, de asemenea, undă verde pentru ReHeart, dezvoltat de startup-ul medical Cuorips. Tratamentul constă în aplicarea unor pelicule de mușchi cardiac pe suprafața inimii, unde stimulează formarea de noi vase sanguine și ajută la refacerea funcției cardiace.

Aceste tratamente ar putea fi oferite pacienților încă din această vară, potrivit unor surse care citează ministerul. Acestea vor fi primele produse medicale disponibile pe piață care utilizează celule stem pluripotente induse (iPS).

Cercetările asupra acestei inovații, care implică transformarea unei celule adulte specializate într-o celulă imatură capabilă să se dezvolte în orice tip de celulă din organism, i-au adus cercetătorului japonez Shinya Yamanaka Premiul Nobel pentru Medicină în 2012.

'Sper că acest lucru va aduce ușurare pacienților, nu doar în Japonia, ci în întreaga lume', a declarat ministrul Sănătății, Kenichiro Ueno, în cadrul unei conferințe de presă.

Sumitomo Pharma a anunțat, într-un comunicat, că a primit autorizație de punere pe piață 'condiționată și temporară' pentru fabricarea și comercializarea Amchepry, un dispozitiv conceput pentru a accelera accesul pacienților la acest produs.

Această autorizație vine în urma unei evaluări a siguranței și eficacității tratamentului, bazată pe date colectate de la un număr mai mic de pacienți decât în studiile clinice tradiționale.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Kyoto a implicat șapte pacienți cu boala Parkinson, cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, fiecare dintre aceștia primind cinci până la zece milioane de celule implantate pe fiecare parte a creierului. Celulele iPS, derivate de la donatori sănătoși, au fost diferențiate în precursori ai neuronilor dopaminergici, absenți la persoanele care suferă de boala Parkinson.

Pacienții au fost monitorizați timp de doi ani, iar studiul nu a relevat efecte adverse majore. Patru pacienți au prezentat o ameliorare a simptomelor.

Boala Parkinson este o afecțiune neurologică cronică și degenerativă care afectează sistemul motor. Conform Fundației Parkinson, aproximativ 10 milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate.

Tratamentele disponibile în prezent 'îmbunătățesc simptomele, însă nu încetinesc și nu stopează progresia bolii', conform fundației.
Sursa: Agerpres, 06-03-2026, Vizualizari 53
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.