Plasturele cu micro-ace ar putea înlocui vaccinarea antigripală obișnuită
©
Autor: Airinei Camelia

Studiul clinic aflat în faza I de cercetare este condus de Universitatea Emory în colaborare cu cercetători de la Institutul Tehnologic Georgia. Plasturele cu micro-ace dizolvabile s-a dovedit a fi sigur și bine-tolerat de către participanții la studiu, reușind să ofere imunitate la fel de eficient ca varianta clasică de injectare cu ac hipodermic.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista medicală The Lancet.
Plasturele are dimensiunea unei amprente digitale și conține 100 de ace cu lungimea de 650 microni (micrometri), sau 0,65 mm. Dintre cei 50 de participanți la studiu, 48 au declarat că aplicarea plasturelui nu a fost dureroasă. Micro-acele sunt umplute cu vaccin uscat, o formă care nu necesită refrigerare, ceea ce înseamnă că plasturele poate fi păstrat la o temperatură de 40°C până la un an.
Plasturele se aplică pe fața dorsală a încheieturii mâinii, apoi se aplică presiune cu degetul până se aude un „click”. După 20 de minute vaccinul a intrat în organism și plasturele poate fi îndepărtat și aruncat. Reacțiile locale s-au redus o slaba înroșire a pielii și mâncărime ușoară, acestea dispărând în două-trei zile.
Această metodă de vaccinare ar putea avea multiple beneficii, față de varianta clasică: este preferată de majoritatea pacienților - peste 70%, este foarte ușor de aplicat - chiar și la copii, ușor de depozitat - nu necesită refrigerare. Momentan, cercetările continuă, pentru a dovedi pe deplin eficiența acestui plasture.
Sursa: Live Science, MedicalXpress
Data actualizare: 16-06-2019 | creare: 28-06-2017 | Vizite: 1747
Bibliografie
1. 'Microneedle' Patch Promises Painless Flu Vaccine, link: https://www.livescience.com/59631-flu-vaccine-microneedle-patch.html2. Microneedle patches for flu vaccination prove successful in first human clinical trial, link: https://medicalxpress.com/news/2017-06-microneedle-patches-flu-vaccination-successful.html
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Un dispozitiv electronic implementat în corp poate accelera tratamentul bolilor musculo-scheletice
- Cercetătorii au creat o metodă care face realitatea virtuală (VR) mai accesibilă persoanelor cu mobilitate redusă
- O nouă tehnologia epigenomică poate combate bolile
- Atlasul proteic al plasmei umane: un instrument revoluționar pentru diagnosticul și tratamentul bolilor
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Vaccinul Menactra impotriva meningitei
- Atentie la vaccin (GARDASIL-SILGARD) !!!!
- Cat se poate amana vaccinul de 2 luni daca e bebe racit?
- Pot sa o vaccinez?
- Vaccinul RRO si DT
- Efectuarea vaccinului la 2 luni daca este putin înfundat
- Vaccin expirat!!!!
- Vaccinul anti gripal
- Vaccinul copilului de 2 luni