Poate un aport crescut de apă să încetinească declinul funcției renale?

Deși „hidratarea optimă” reprezintă recomandarea etalon pentru menținerea sănătății, dar mai ales pentru nefroprotecție, există puține informații care să susțină adecvarea acestei recomandări la pacienții cu boală cronică de rinichi pentru a încetini declinul funcției renale.

Semnificația fiziologică a ipotezei

Vasopresina este un hormon care acționează la nivelul receptorilor renali în vederea creșterii reabsorbției tubulare de apă, precum și la nivelul receptorilor vasculari, determinând vasoconstricție. Secreția de hormon antidiuretic (ADH) sau vasopresină este reglată prin intermediul mai multor stimuli, dintre care foarte importantă este osmolaritatea serică, dependentă de asemenea de ingestia de lichide și mecanismele de sete.

De asemenea, studii preliminare sugerează că vasopresina influențează rata de filtrare glomerulară la pacienții cu leziuni renale; astfel, creșterea aportului de apă la pacienții cu afectare renală scade concentrațiile circulante de vasopresină, ceea ce ar putea ameliora funcția rinichilor.

Efectul aportului de fluide asupra ratei de filtrare glomerulară

La studiul de față au participat 631 de pacienți cu boală cronică renală stadiul 3, cu rata de filtrare glomerulară estimată (eRFG) între 30 și 60 mL/min/1.73m2. Pacienții repartizați în primul braț al studiului au fost încurajați să își mențină aportul zilnic de apă pe durata studiului, sau chiar să îl reducă cu 0.5 L dacă este posibil. Pacienții din cel de-al doilea braț au fost instruiți să crească aportul de apă cu 0.5 până la 1.5 L pe zi.

La sfârșitul celor 12 luni de studiu, diferența medie de aport între cele două grupuri a fost de 0.6 L de apă pe zi [aportul total de lichide auto-declarat a fost în medie 2.8 L pe zi în grupul cu hidratare și 2.0 L pe zi în grupul de control la 9 luni].

Valoarea medie a ratei de filtrare glomerulară a scăzut cu 2.2 mL/min/1.73m2 versus 1.9 mL/min/1.73m2 la grupul de control, fără a sugera existența unei semnificații statistice și implicit a unei relevanțe clinice.

Autorii afirmă că unul dintre factorii responsabili pentru lipsa semnificației statistice a diferenței eRFG la cele două brațe de studiu s-ar datora diferenței mici de aport de apă, fiind necesar un consum zilnic mai mare de 0.6 L în grupul de hidratare pentru a genera modificări substanțiale la nivel renal.

În urma studiului a mai rezultat o observație: deși concentrațiile circulante de vasopresină au fost mai reduse ca urmare a unui aport de apă mai important, această modificare nu a generat un efect semnificativ asupra funcției renale.

Rezultatele au fost făcute publice în jurnalul științific JAMA.

Un mesaj cheie al acestui studiu clinic, în ciuda limitărilor metodologice, este faptul că, în ciuda lipsei unor beneficii adiționale asupra ameliorării funcției renale la pacienții cu boală cronică de rinichi, aportul adecvat de fluide, inclusiv de apă liberă, adaptat cerințelor individuale ale organismului (înălțime, greutate, particularități patologice, ambientale etc.) este un deziderat pentru starea de sănătate generală.

MIT: Trebuie să bem zilnic 2 litri de apă

Surse: Medscape Nephrology
JAMA Network

Aportul de fluide trebuie adaptat cerințelor individuale ale organismului pentru sănătatea generală, însă hidratarea suplimentară nu reprezintă o strategie eficientă pentru încetinirea declinului funcției renale în stadiul 3.

[1] Does Drinking More Water Improve Kidney Function?, link: https://www.medscape.com/viewarticle/896628?src=wnl_edit_tpal&uac=206814SR&impID=1641463&faf=1 [2] Effect of Coaching to Increase Water Intake on Kidney Function Decline in Adults With Chronic Kidney DiseaseThe CKD WIT Randomized Clinical Trial, link: https://jamanetwork.com/journals/jama/article-abstract/2680548