Tehnici și poziții de alăptare

Alăptarea este un proces natural de hrănire a bebeluşilor, însă recomandările, sfaturile autorizate și informațiile de la specialişti (moaşe, pediatri) sunt binevenite pentru ca mamele să adopte metoda cea mai eficientă.

Alăptarea poate fi o provocare pentru unele femei care se simt nesigure pe capacitatea lor fizică de a alăpta sau se tem că bebeluşul nu se va sătura dacă va fi hrănit exclusiv la sân. Alăptatul afectează de asemenea stilul de viaţă de până atunci al mamei, determinând modificări importante în programul de zi cu zi. În unele cazuri extreme, acestea pot simți că îşi pierd independenţa, ajungând treptat să perceapă această experienţă ca pe o corvoadă, o datorie şi nimic mai mult.

Dacă această situaţie este complicată şi de dificultăţi de alăptare, mamele pot lua hotărârea de a înţărca bebelușul înainte de vârsta recomandată. Pentru a preveni astfel de situaţii este importantă informarea cu privire la tehnicile de alăptare sau posibilele probleme cu care s-ar putea confrunta. Primele săptămâni de maternitate reprezintă o etapă mai delicată în viaţa unei femei, dar momentele dificile pot fi depăşite cu succes cât timp acestea pot conta pe sprijinul oferit de familie şi de specialişti în domeniu.

Etapele premergătoare alăptatului: pregătirea mamei şi a copilului

Înainte de a alăpta copilul, mama trebuie să parcurgă o serie de paşi pentru a se asigura că alăptatul decurge bine şi reprezintă o experienţa plăcută atât pentru ea, cât şi pentru copil. Un prim pas este spălarea mâinilor cu apă şi săpun înainte de fiecare masă. Se va evita folosirea săpunului pentru a igieniza zona sânilor deoarece acesta usucă pielea şi poate provoca iritaţii. De asemenea, bebeluşii sunt extrem de sensibili la mirosuri puternice, aşa că este de preferat să nu le daţi acestora motive să refuze laptele matern. Un duş pe zi este suficient pentru igienizarea sânilor. Unele mame pot remarca apariţia unor crăpături în zona sfârcurilor cauzate de adoptarea unei poziţii incorecte de alăptare. Acestea se pot infecta dacă nu se asigură igiena corespunzătoare.

Un alt aspect care nu trebuie neglijat este poziţia adoptată de mamă în timpul alăptatului. În primele săptămâni de viaţa copilul trebuie hrănit la interval de două - trei ore, ceea ce înseamnă că mama va alăpta bebeluşul de 8-12 ori într-un interval de 24 de ore. Durata fiecărei mese variază între 20 de minute şi o oră. Nou-născuţii tind să petreacă mai mult timp la sân până învaţă cum să sugă şi să stimuleze astfel şi cantitatea de lapte produsă. Având în vedere durata mare a meselor şi frecvenţa lor, este important ca mama să îşi ia toate măsurile pentru a se asigura că este aşezată confortabil cât timp alăptează. În acest mod se evită apariţia durerilor de spate sau umeri, iar mamele se pot bucura de apropierea de bebeluş. Mamele pot alăpta aşezate comod pe un scaun, sprijinite de perne şi cu picioarele ridicate pe un scăunel sau în pat cu perne la spate şi sub picioare. În cazul femeilor care au născut prin cezariană adoptarea unei poziţii comode poate fi de mare ajutor, întrucât acestea mai pot avea dureri în urma operaţiei. În plus, protejarea zonei dureroase se poate face prin plasarea unei perne în poală.

Pentru că alăptează frecvent, dorm în reprize scurte şi îngrijirea copilului ocupă o mare parte a timpului lor, unele mame se pot simţi obosite, lipsite de energie. Membrii familiei pot veni în ajutorul lor prin preluarea sarcinilor casnice, sprijinirea lor în îngrijirea copilului etc. Relaxarea și starea bună de spirit a mamei se va transmite şi bebeluşilor.

Prinderea corectă a sânului de către bebeluş

Indiferent de tehnica sau combinaţia de metode pentru care optează, mama nu trebuie să neglijeze un aspect important al alăptării de care poate depinde succesul său – prinderea corectă a sânului de către bebeluşi. Mama va ghida copilul cu răbdare şi va relua procesul de câte ori va fi necesar. Cu cât bebeluşul va suge mai mult, cu atât cantitatea de lapte produsă va creşte. Prinderea incorectă a sânului poate determina rănirea sânilor. Utilizarea unei creme speciale poate ameliora durerea, dar pe termen lung singurul remediu este corectarea modului în care bebeluşul prinde sfârcul în momentul alăptării.

Iată care sunt etapele pe care mama trebuie să le parcurgă pentru a se asigura că bebelușul prinde sânul bine şi se hrăneşte în mod corespunzător:
1. Să se aşeze într-un loc comod pentru ea – un scaun, un pat – şi să se asigure că are spatele, braţele şi picioarele sprijinite. Femeile care au născut prin cezariană pot proteja zona operaţiei prin folosirea unei perne.

2. Să ridice copilul până la înălţimea sânului şi să evite să se aplece deasupra lui. Această mişcare poate provoca dureri severe de spate şi umeri şi afectează de asemenea poziţia copilului.

3. Să ţină copilul într-o poziţie corectă – urechea trebuie să fie aliniată cu umărul şi şoldul – pentru ca acesta să poată înghiţi cu uşurinţă.

4. Să se asigure ca nasul copilului se află de o parte a sfârcului.

5. Să apuce sânul din lateral cu mâna în formă de U sau C, pentru a putea ghida sfârcul în gura copilului. Degetul mare va sta relaxat deasupra areolei (porţiunea de piele care înconjoară sfârcul), iar celelalte degete vor cuprinde sânul de dedesubt. Mâna nu trebuie sa atingă sfârcul pentru a nu împiedica accesul bebeluşului la lapte.

6. Să îndrepte sfârcul spre buza superioară sau nasul copilului şi eventual să atingă cu sânul buza copilului pentru a-l determina să deschidă gura. În primele zile de viaţă copiii sunt adesea somnoroși şi ar putea avea nevoie de stimulare pentru a se trezi şi a se hrăni. Mamele pot încerca să verifice scutecul copilului înainte de fiecare masă dacă acesta a depăşit intervalul de trei ore între mese şi nu dă semne de foame. În cazul în care copilul plânge, este neliniştit, se mişcă, suge buza, limba sau degeţelul, acesta trebuie pus la sân şi alăptat. Acestea sunt semne clare de foame din partea bebeluşului. În acest caz mama va verifica scutecul înainte de a oferi copilului cel de-al doilea sân.

7. Să aducă bebeluşul la nivelul sânului şi să-l ghideze spre sfârc în momentul în care acesta a deschis gura larg şi ţine limba îndreptată în jos. Bărbia acestuia trebuie să fie uşor căzută şi capul puţin înclinat pe spate. Deoarece bebeluşul va avea această reacţie pentru puţin timp, mama îl va ridica repede la sân şi va încerca să introducă o porţiune cât mai mare din partea inferioară a areolei în gura acestuia. Buza inferioară trebuie să fie cât mai departe posibil de sfârc. În cazul în care resimte durere, femeia va îndepărta copilul de la sân prin introducerea unui deget între gingiile acestuia.

Indiciile care arată faptul că bebeluşul a apucat bine sfârcul: buzele sale sunt răsfrânte în exterior (seamănă cu buzele de peşte) – dacă nu sunt poziţionate în acest mod mama poate încerca să le tragă cu degetul, bărbia acestuia împinge partea inferioară a sânului, iar nasul său atinge partea superioară, acesta suge ritmic (folosind întreg maxilarul şi nu doar obrajii) şi înghite lapte. Unele mame încearcă să introducă un deget între sân şi nasul copilului pentru a îi lăsa acestuia loc să respire. Acest lucru nu este necesar – mamele care sunt îngrijorate de respiraţia copilului pot încerca să tragă umerii acestuia mai aproape de ea şi să permită astfel frunţii să se îndepărteze puţin.

Răbdarea şi perseverenţa cu care mama corectează modul în care bebeluşul apucă sânul în primele săptămâni de după naştere este esenţială şi poate asigura succesul alăptatului. La început mama va trebui să susţină sânul şi spatele copilului pe durata alăptării astfel încât greutatea sânului să nu incomodeze copilul, iar acesta să se hrănească bine. Dacă bebeluşul prinde cu gura doar sfârcul, nu va reuşi să se hrănească în mod corespunzător şi e posibil să producă  răni mamei. O anumită sensibilitate în zona sânilor este absolut normală la început, dar apariţia rănilor pe sfârcuri (iritaţii, crăpături) trebuie să îngrijoreze mama şi să o determine să se adreseze medicului. Alăptatul nu trebuie să cauzeze durere.

Poziţii de alăptare

Există o varietate de poziţii de alăptare pe care mama le poate folosi şi adapta în funcţie de nevoile sale şi ale copilului. Femeile care au născut prin cezariană vor prefera la început poziţiile care nu implică sprijinirea copilului pe burtă, cum ar fi alăptatul pe o parte. După ce depăşesc momentele de stângăcie iniţială, mamele se simt mai libere să experimenteze diversele metode de alăptat şi trăiesc cu bucurie acest moment de apropiere dintre ea şi bebeluş.

Indiferent de metoda pe care se decid să o adopte este important să urmărească două aspecte esenţiale:

• gura copilului trebuie să fie la acelaşi nivel cu sfârcul astfel încât acesta să nu facă eforturi pentru a ajunge la lapte,
• bărbia sa trebuie să fie aliniată cu burtica (burtica copilului trebuie să fie întoarsă spre mamă, iar genunchii să o atingă uşor).

Poziţia corectă îi va ajuta pe bebeluşi să prindă cu guriţa o porţiune cât mai mare din areolă şi sfârc şi să înghită uşor. În acest mod se evită de asemenea şi posibila rănire a sânilor mamei.

Poziţia culcat pe spate

Mamele se vor întinde în pat/pe canapea/pe un scaun (dacă acesta se poate lăsa pe spate), cu spatele, umerii şi gâtul sprijinite de o pernă comodă, iar copilul va fi aşezat culcat pe burtă în verticală. Femeile care au suferit o operaţie de cezariană pot adapta această metodă de alăptare la nevoile lor, aşezând copilul pe orizontală în unghiul în care le este mai comod şi protejând astfel zona burţii.

Această poziţie este foarte confortabilă atât pentru mamă, cât şi pentru copil şi este de obicei preferată imediat după naştere. Bebeluşii intră în contact cu corpul mamei, se relaxează şi apucă sânul mai bine. Un alt avantaj este acela că mama nu mai trebuie să ridice şi să ţină copilul în braţe pe durata alăptării, acesta odihnindu-se cu toată greutatea pe corpul mamei într-o poziţie comodă, reconfortantă.

Poziţia minge de fotbal

Mama va poziţiona copilul pe o pernă situată de o parte sau alta a sa, culcat pe spate, va prinde picioarele acestuia între braţ şi trunchi (ca şi cum ar duce o minge) şi îi va susţine capul şi gâtul cu o mână, iar spatele cu antebraţul. În cazul în care bebeluşul are probleme legate de balonare, se poate încerca ridicarea uşoară a trunchiului acestuia pentru a lăsa cât mai puţin loc în burtică pentru acumularea aerului.

Această metodă poate fi utilă femeilor care au născut prin cezariană, celor care au sânii mari sau celor care au gemeni şi doresc să alăpteze doi copii simultan. Bebeluşii alăptaţi în această poziţie prind sânul mai bine şi se hrănesc mai uşor. Mama este avantajată de faptul că are mai multă libertate de mişcare, folosind numai o mână pentru a susţine copilul. Această poziţie este utilă de asemenea în cazul copiilor născuţi prematur și a celor care sunt agitaţi în timpul alăptatului.

Poziţia leagănului

După ce se va aşeza în poziţia şezând pe un pat sau un scaun cu suport pentru braţe şi se va asigura că are spatele sprijinit confortabil, mama va aduce copilul la sân cu ajutorul unei perne şi îl va susţine cu braţul ca într-un leagăn. Burta bebeluşului va fi lipită de a mamei, iar capul său se va sprijini pe îndoitura braţului acesteia. Întregul său corp va fi întors către mamă, astfel încât sfârcul să fie uşor accesibil şi să nu fie necesar să întoarcă capul într-o parte pentru a se hrăni. Este important să se asigure o poziţie corectă a copilului – bărbia sa trebuie să fie în linie dreaptă cu umărul şi soldul – şi să nu se lase spaţiu între corpul acestuia şi cel al mamei.
Această poziţie este de obicei folosită după ce bebeluşul a fost alăptat o perioadă şi a învăţat cum apuce sânul bine.

Poziţia leagănului încrucişat

Mama va sta în şezut pe pat sau pe un scaun confortabil şi se va lăsa puţin pe spate pentru a asigura sprijin spatelui. Bebeluşul va fi pus pe o pernă în poala mamei într-o poziţie orizontală, ridicând uşor partea superioară a corpului. Corpul său va fi întors spre mamă, astfel încât acesta nu va trebui să întoarcă capul pentru a ajunge la sân. Mama se va folosi de braţul opus sânului la care va alăpta pentru a susţine spatele copilului şi va prinde capul şi gâtul acestuia în palmă. Aşadar, dacă mama va hrăni bebeluşul la sânul stâng, se va folosi de braţul şi palma dreaptă pentru a sprijini copilul şi de mâna stângă pentru a susţine sânul.

Această metodă este recomandată în cazul copiilor care sunt prea mici sau au probleme de prindere a sânului.

Poziţia culcat pe lateral

Mama se va aşeza culcată pe o parte în pat şi îşi va sprijini spatele cu o pernă. Copilul va fi pus pe o parte, cu faţa îndreptată înspre mamă şi cu burtica lipită de aceasta. Pentru a schimba sânul, mama va trage bebeluşul mai aproape, se va rostogoli pe spate împreună cu acesta şi se va întoarce pe partea cealaltă.

Această poziţie este indicată în cazul femeilor care au născut prin operaţie de cezariană.

Probleme asociate alăptării

Rănirea mameloanelor

Una dintre cele mai comune probleme asociate alăptării, în special la femeile care devin mame pentru prima dată, este apariţia rănilor, fisurilor (cunoscute sub denumirea de ragade) în zona mamelonară. Acestea apar în general din cauza poziției incorecte a bebeluşului în timpul alăptării. În acest caz alăptarea frecventă, corectarea modului în care copilul prinde sânul şi alternarea tehnicilor de hrănire la sân vor duce în timp la remedierea situaţiei. Rănile din zona mamelară mai pot fi de asemenea determinate de următorii factori:

• uscarea excesivă a pielii mameloanelor ca urmare a spălării frecvente cu săpun sau aplicării unei anumite loţiuni/creme/deodorant etc. – spălarea lor o dată pe zi numai cu apă caldă este suficientă pentru a asigura igiena sânilor în perioada alăptării;
• mama are mameloane aplatizate sau ombilicate, iar copilul are dificultăţi în prinderea corectă a sfârcului şi areolei – formarea sfârcurilor prin rotirea degetelor înainte de a oferi sânul copilului ar putea fi de ajutor;
• sânii sunt prea plini cu lapte, iar ţesutul mamelar şi-a pierdut din elasticitate – prin stoarcerea unei mici cantităţi de lapte manual sau cu ajutorul pompiţei înainte de alăptare sânul va deveni mai flexibil.

Mamele pot grăbi vindecarea mameloanele storcând câteva picături de lapte, masând delicat cu acestea zona iritată şi aşteptând să se usuce înainte de a acoperi pieptul. O altă soluţie ar fi aplicarea de lanolină medicală în zona sfârcurilor. Mamele se vor asigura înainte de utilizare că respectiva cremă – lanolina – este recomandată femeilor care alăptează. Se recomandă solicitarea sfatului specialistului în cazul în care durerile persistă şi se observă apariţia sângerărilor.

Mameloane aplatizate

În general bebeluşii se adaptează repede şi reuşesc să se hrănească bine, chiar dacă mamele prezintă mameloane aplatizate. În cazul în care totuşi se observă că aceştia întâmpină dificultăţi în timpul alăptatului, se poate încerca formarea sfârcurilor înainte de ora mesei prin prinderea şi rotirea lor între degete sau prin folosirea pompei. Mamele în această situaţie vor evita folosirea suzetelor şi a biberoanelor.

Furia laptelui sau senzaţia de sâni prea plini

După două sau trei zile de la naştere proaspetele mame vor experimenta senzaţia de sâni prea plini din cauza creşterii cantităţii de lapte produsă. Pieptul devine tare şi umflat, iar mameloanele se turtesc şi îşi pierd elasticitatea astfel încât bebeluşul nu reuşeşte să se hrănească. Situaţia se ameliorează după 2-3 zile dacă mama continuă să alăpteze frecvent, la intervale scurte (de aproximativ două ore) şi se stoarce manual sau cu ajutorul pompei în momentul în care sânii devin tari. Alte metode utilizate în cazurile de furie a laptelui sunt:

• folosirea unui sutien confortabil care susţine bine bustul;
• masarea sânilor de la exterior spre mamelon;
• aplicarea de comprese calde pe areolă şi sfârc (nu pe întreaga suprafaţă a sânului) cu cinci minute înainte de a hrăni copilul la sân;
• aplicarea de trei ori pe zi, timp de 15 minute, a unor frunze de varză sau a unor comprese reci (gheaţa zdrobită sau pungi de legume congelate) după alăptat;
• administrarea de ibuprofen pentru ameliorarea durerii.

Blocarea canalelor mamare

Blocarea canalelor mamare se manifestă în momentul în care mama alăptează la intervale mari, neregulate de timp sau bebeluşul nu goleşte sânii de lapte. În cazul în care nu se intervine la timp pentru a elibera canalele prin eliminarea excesului de lapte, acestea se pot infecta. Mamele care au un canal mamar înfundat vor simţi la atingerea sânului o zonă mai umflată (un nodul), dură şi fierbinte, sensibilă la atingere. Dintre metodele cele mai folosite in aceste cazuri menţionăm aplicarea de comprese calde pe zona afectată timp de 5-10 minute înaintea alăptării, duşuri calde, masajul şi stoarcerea manuală sau cu ajutorul pompei. Mamele sunt sfătuite să ofere bebeluşului mai întâi sânul la care a apărut nodulul şi să încerce sa maseze zona afectată în timpul alăptării pentru a facilita deblocarea canalului.

Infectarea canalelor şi glandelor mamare (mastita)

Este o afecţiune răspândită în rândul femeilor care au născut. Cauzele principale ale mastitei sunt alăptarea la intervale mari de timp, golirea incompletă a sânilor, blocarea canale mamare, infectarea rănilor de pe mameloane, slăbirea sistemul imunitar al mamei din cauza lipsei de somn, stresului şi unei alimentaţii deficitare. Infecţia canalelor şi glandelor mamare se manifestă prin febră, frisoane, dureri de cap şi o stare generala de oboseală. De asemenea, sânii sunt roşii şi dureroşi la atingere. Mamele care suferă de mastită sunt sfătuite să alăpteze la intervale mai scurte de timp (la aproximativ fiecare două ore), să bea o cantitate mare de lichide şi să consulte medicii specialişti cu privire la medicamentele (antibiotice şi analgezice) prescrise pentru acest tip de afecţiune.

Alăptatul este un factor esenţial în dezvoltarea fizică şi emoţională a bebeluşului şi ajută la cimentarea relaţiei dintre mamă şi copil. Multe dintre femeile care decid să înţarce înainte de vârsta recomandată de specialişti invocă în principal durerea resimţită în timpul alăptării (ca urmare a apariţiei rănilor pe mameloane sau a mastitei) sau dificultăţile întâmpinate în hrănirea copilului. Toate aceste probleme ar putea însă să fie rezolvate prin simpla corectare a modului în care copilul apucă sânul şi prin alternarea tehnicilor de alăptare.