Presedintele CNAS: COPAC nu mai apara interesele pacientilor

Data publicării: 15-07-2010

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dr. Laurenţiu Duţă, a declarat miercuri că Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) nu mai apără interesele pacienţilor, ci sunt un fel de avocaţi ai companiilor de medicamente.
Declaraţia vine ca urmare a afirmaţiilor reprezentanţilor COPAC potrivit cărora CNAS, prin noua modalitate de compensare, face ca pacienţii să plătească din buzunar mult mai mulţi bani decât până acum.
Preşedintele CNAS, dr. Laurenţiu Duţă, a spus că până la 1 iunie România era singura ţară din lume care nu avea mecanisme de control al prescrierii medicamentelor.
Acesta susţine că pacienţii sunt sub impresia introducerii acestor mecanisme de control şi de aceea reacţionează astfel.
Preşedintele CNAS susţine în continuare că pacienţii nu trebuie să scoată din buzunar bani mai mulţi pentru medicamente.
Sursa: Agerpres, 15-07-2010, Vizualizari 306
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.