Pseudoxanthoma elasticum

Pseudoxanthoma elasticum este o boală sistemică metabolică cu transmitere genetică autozomal recesivă, evoluție progresivă și care se caracterizează printr-un proces de depunere de minerale (în special calciu) la nivelul fibrelor elastice din componența țesutului conjunctiv al pielii, vaselor sanguine sau ochilor. (1, 2)

Etiologie și epidemiologie

Factorul declanșator al bolii este reprezentat de prezența unei mutații la nivelul genei ABCC6 de pe cromozomul 16. Întrucât are o transmitere autozomal recesivă, iar fiecare om moștenește un set de cromozomi de la tată și unul de la mamă, este nevoie de prezența mutațiilor pe ambele gene ABCC6 de pe perechea de cromozomi 16 pentru ca boala să se manifeste. Cu alte cuvinte, dacă ambii părinți sunt purtători ai mutației genei, șansa copilului de a dezvolta boala este de 25%. (5)

Din punct de vedere epidemiologic, prevalența acestei boli la nivel global este cuprinsă în intervalul 1/100.000-1/25.000, fiind mai frecvent întâlnită la persoanele de sex feminin. (3)

Fiziopatologie

Mutațiile de la nivelul genei ABCC6 determină modificări conformaționale ale transportorului ABC (ATP Binding Cassette), o proteină transmembranară prezentă în tot organismul și care asigură transportul de substanțe (de la vitamine și minerale până la medicamente) dintre mediile extracelular și intracelular. (4)

În mod normal, transportorul ABC leagă molecule de ATP, care vor suferi o reacție de hidroliză. În urma acestei reacții va rezulta pirofosfatul care este responsabil de transportul mineralelor în celule. În cazul pacienților cu Pseudoxanthoma elasticum se produce sinteza de transportor ABC modificat, ceea ce va duce la dificultatea acestuia de a mai lega molecule de ATP. Astfel, cantitatea de pirofosfat va fi scăzută, determinând formarea unor depozite de minerale la nivelul țesutului conjunctiv și în cele din urmă calcificarea fibrelor elastice. (3)

Depunerea de calciu în țesutul conjunctiv subcutanat are drept consecință pierderea elasticității pielii, aceasta devenind flască.

Afectarea arterelor constă în calcificarea fibrelor elastice din intimă, ducând la rigidizarea peretelui arterial (arterioscleroză). Scăderea distensibilității arteriale va conduce la incapacitatea vaselor de a se adapta la modificările presionale ale fluxului de sânge, cu creșterea riscului de formare a plăcilor de ateroscleroză și cu creșterea progresivă a tensiunii arteriale.

Modificările oculare sunt cauzate de afectarea membranei Bruch, care se află între retină și coroidă, determinând coroidită (inflamația coroidei) și striuri angioide (rupturi ale membranei Bruch). (5)

Semne și simptome

Fiind o boală sistemică, Pseudoxanthoma elasticum determină o serie de simptome nespecifice care pot întârzia diagnosticul. Cele mai afectate organe sunt pielea, ochii și arterele.

La nivel cutanat apar leziuni sub forma unor papule gălbui. Papulele se pot localiza de regulă pe zonele de flexie ale pielii de la nivelul gâtului, axilelor, foselor antecubitale sau regiunii inghinale. Acestea se pot uni, formând placarde care vor oferi pielii un aspect de „piele de găină” sau de „pietre de pavaj”. (1)

Simptomele oculare sunt de obicei absente, singurele modificări fiind depistate de medicul oftalmolog în momentul efectuării examenului fundului de ochi. Totuși, în cazul unei hemoragii coroidale, pacienții pot prezenta pierderea vederii centrale fără a le fi afectată vederea periferică. (6)

Procesele de rigidizare arterială și de ateroscleroză au o evoluție progresivă și pot afecta mai multe organe. Prin intermediul suprasolicitării de presiune asupra ventriculului stâng în contextul hipertensiunii arteriale se poate dezvolta în timp insuficiența cardiacă. De asemenea, se pot forma plăci de ateroscleroză la nivelul arterelor coronare cu apariția sindroamelor coronariene acute sau cronice. Pacienții pot acuza durere în timpul mersului pe jos care se ameliorează în repaus (claudicație intermitentă), cauza fiind obstrucția vaselor care irigă mușchii membrelor inferioare. Fisurarea unei plăci de ateroscleroză poate să se manifeste prin accidente vasculare cerebrale dacă o parte din placă se desprinde și migrează către circulația cerebrală. Rar mai pot, apărea hemoragii digestive ca urmare a afectării vaselor sanguine ale tractului gastro-intestinal.

Investigații paraclinice

Manifestările cutanate pot apărea încă din copilărie, însă diagnosticul se pune de obicei în decadele 3 sau 4 de viață, când apar și manifestările oculare sau ale altor organe. Cele mai importante investigații pe baza cărora se pune diagnosticul sunt: biopsia cutanată cu examen histopatologic, examenul fundului de ochi, testarea genetică (pentru depistarea mutației genei ABCC6), ecocardiografia și dozarea calciului seric și a fosfatului seric. (2, 6)

Tratament

Nu există un tratament specific pentru Pseudoxanthoma elasticum, însă există câteva metode care pot încetini evoluția acestei boli. Printre acestea se numără suplimentele pe bază de carbonat de magneziu, fotocoagularea laser și terapia antiVEGF (în cazul pacienților cu manifestări oculare), controlul tensiunii arteriale, renunțarea la fumat, efectuarea de exerciții fizice zilnic și evitarea aspirinei sau a antiinflamatoarelor nesteroidiene (deoarece cresc riscul de hemoragii digestive). Opțional, se poate apela la tehnici de chirurgie estetică în cazul manifestărilor cutanate semnificative. (2, 3)


 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.