Rabdomiosarcomul

©

Autor:

Rabdomiosarcomul este o tumoră malignă cu origine în celulele embrionare mezenchimale care au potențial să se diferențieze în celule musculare striate. Poate fi localizat în aproape orice tip de țesut muscular, din orice parte a corpului, mai frecvent în regiunea cap-gât, tract uro-genital, căi biliare, membre superioare, membre inferioare, având ca rezultat o varietate de manifestări clinice. Este cel mai frecvent sarcom al copilului, clasându-se pe locul 3 ca tumoră malignă solidă extracraniană, după neuroblastom și tumora Wilms. Acest tip de cancer este detectat de obicei prin efectuarea unui CT sau RMN, însă diagnosticul de certitudine se stabilește prin biopsie. Tratamentul presupune excizia chirurgicală a tumorii, radioterapie și chimioterapie. [1], [2], [3], [4], [5]

Epidemiologie

Rabdomiosarcomul este pe locul 3 ca frecvență din categoria cancerelor extracraniene din sfera pediatrică (locul 1 este ocupat de neuroblastom, urmat de tumora Wilms). Cu toate acestea, reprezintă doar 5% din toate tumorile solide la această vârstă.

Incidența rabdomiosarcomului la copii este de 4, 3/milion/anual. Circa 2/3 dintre cancere sunt diagnosticate la copilul sub 7 ani, iar tumora este de 1, 3-1, 4 ori mai frecventă la băieți decât la fete și este mai des întâlnită la populația albă comparativ cu cea de culoare.

Rabdomiosarcomul se găsește sub forma a două tipuri histologice: tipul embrionar și tipul alveolar.

Cu toate că rabdomiosarcomul poate fi localizat în orice parte a corpului, predilecția este pentru zona capului și a gâtului (orbita sau nazofaringele), reprezentând 35-40% din cancerele primare, sistemul genito-urinar (vezica urinară, prostată, vagin) în 25% dintre cazuri, iar extremitățile corpului sunt implicate în 20% din cazuri. Există câteva diferențe în ceea ce privește vârsta diagnosticului, localizarea tumorii primare și aspectul histologic al tumorii. De exemplu, tumora localizată în regiunea cap/gât este diagnosticată sub vârsta de 8 ani, iar localizarea la nivelul orbitei se asociază cu subtipul embrionar al rabdomiosarcomului. Comparativ cu acestea, tumorile localizate la nivelul membrelor apar mai des la adolescenți, histologic fiind vorba de subtipul alveolar. Particular este rabdomiosarcomul care se dezvoltă în vezica urinară și în vagin, care se întâlnește exclusiv la copilul mic. [1], [2], [4]

Factori de risc

Cele mai multe cazuri de rabdomiosarcom nu prezintă antecedente familiale de cancer, fiind necesare studii suplimentare. Au fost descrise cazuri de rabdomiosarcom sporadic asociate cu sindroame familiale precum neurofibromatoza și sindromul LiFraumeni, care asociază tumori de țesuturi moi, carcinom de glandă suprarenală, carcinom de glandă mamară.

Studii recente au evidențiat mutații ale genei p53 a liniei germinative, sugerând o predispoziție genetică la cancer. [2], [3]

Semne și simptome

Cel mai frecvent simptom în momentul diagnosticului îl constituie masa tumorală fermă, palpabilă, dureroasă sau nu. Pot fi prezente disfuncții organice în urma afectării organelor de către tumoră.

Alte simptome apar în funcție de localizarea tumorii. Tumorile orbitale sau nazofaringiene, întâlnite mai frecvent la copiii de vârstă școlară, se asociază cu următoarele simptome:

Cancere orbitale:

  • lăcrimare,
  • protruzia globului ocular,
  • probleme de vedere,
  • durere oculară,
  • edem orbital.


Cancere cavitare nazofaringiene:

  • congestie nazală,
  • voce modificată,
  • secreții muco-purulente.


Tumorile localizate la nivelul urechii pot determina durere, reducerea auzului, edem.

Cancerele genito-urinare, care apar frecvent la sugari și copii mici, determină:

  • durere abdominală,
  • masă abdominală palpabilă,
  • tulburări în eliminarea urinei,
  • hematurie,
  • proeminența unei tumori de culoare roșie-violacee.


Tumorile musculare asociază durere, tumefacție, fiind declanșate de traumatisme sau inflamație.

Cancerele extremităților, mai frecvente la adolescenți, apar ca mase ferme cu localizare oriunde la nivelul brațelor sau picioarelor. Aceste cancere dau frecvent metastaze, cu predilecție pulmonare, medulare și în ganglioni limfatici, fiind de regulă asimptomatice. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnostic

Testele de laborator includ:

  • Hemoleucogramă
  • Sumar de urină
  • Markeri inflamatori
  • Probe hepatice
  • Sindrom paraneoplazic
  • Puncție lombară


Diagnosticul imagistic- masele tumorale sunt evaluate prin CT, însă pentru leziunile cerebrale și cele de la nivelul gâtului se preferă RMN, pentru o mai bună vizualizare.

Radiografia simplă, CT-ul de torace și CT-ul osos, aspirația de măduvă osoasă și biopsia se utilizează pentru evidențierea posibilelor metastaze.

Diagnosticul este confirmat prin biopsie sau prin excizia masei tumorale. Din punct de vedere morfologic, rabdomiosarcomul are aspectul cărnii de pește, de culoare gri-albicioasă, bine-delimitată sau infiltrativă local. Localizarea la nivelul organelor cavitare (căi urinare, biliare) îi conferă un aspect de ciorchine.

Biopsia tumorală relevă microscopic subtipurile de rabdomiosarcom, clasificare bazată pe factorii de prognostic, cuprinzând următoarele entități:

  • rabdomiosarcom embrionar,
  • rabdomiosarcom alveolar,
  • sarcom nediferențiat,
  • rabdomiosarcom cu aspect rabdoid.


Există studii speciale utilizate în diagnosticul rabdomiosarcomului: imunohistochimie și studii de biologie moleculară care demonstrează fuziunea anumitor gene asociate cu translocații ale cromozomilor, stabilindu-se astfel gradul de invazie, metastazare și rata de supraviețuire a acestor pacienți. [1], [2], [4], [5]

Prognostic

Prognosticul depinde de stadiul tumorii și de gradul de agresivitate a tratamentului care poate determina complicații post-radioterapie sau chimioterapie.

Există o stadializare TNM în 4 grupe și în funcție de localizarea favorabilă (orbită, cap/gât, tract biliar, genito-urinar, cu excepția vezicii urinare și a prostatei) sau nefavorabilă (vezică urinară, prostată, extremități, trunchi). Prognostic nefavorabil au și tumorile care au o localizare ce nu permite excizia chirurgicală completă, sau în cazul în care apar metastaze la distanță. [1], [2]

Tratament

Tratamentul rabdomiosarcomului constă în supraveghere, chirurgie, radioterapie și chimioterapie. În general, chirurgia și radioterapia sunt indicate în tratamentul tumorii primare (când excizia se poate realiza în condiții de siguranță), chimioterapia fiind recomandată în cazul metastazelor ganglionare și la distanță. Chimioterapia este parte esențială a tratamentului în prevenirea extinderii ulterioare a tumorii. Chimioterapice folosite în rabdomiosarcom: Dacarbazine, Doxorubicină, Epirubicină, Gemcitabine, Vincristină, Ifosfamide și Etopozid, utilizate sub diverse scheme.

Radioterapia este rezervată acelor situații de cancer rezidual după excizia chirurgicală la copii, la fel și pentru cei care au risc intermediar sau mare. [1], [2], [3], [4]


 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.