Relaţia de cuplu - elementul care ne poate ridica sau dărâma

©

Autor:

Advertorial oferit de Cabilet Individual de Psihoterapie Viviana Andone

Mulţi oameni vin în terapie de cuplu cu dorinţa de a-şi repara relaţia şi de a o face să fie că înainte. Ce nu înţeleg ei este că tocmai ceea ce a fost înainte i-a condus către punctul în care sunt acum – de regulă certuri, lupte de putere, neacceptare reciprocă, repors.

Din păcate, studiile arată că 69% din certuri rămân nerezolvate (conform cercetărilor lui John Gottman) ceea ce înseamnă că vom avea aceeaşi ceartă pe acelaşi subiect din nou şi din nou. Mai mult Gottman a identificat top 5 motive pentru care se ceartă cuplurile:

1. Timpul liber - aici vom avea subiecte de tipul ce facem în timpul liber, cât timp liber avem, cum decide celălalt să îşi petreacă timpul liber (pentru că, dacă decizi să îl dedici în afară relaţiei – e bine uneori să te gândeşti de 2 ori). Tot aici pot interveni gelozii şi suspiciuni dacă celălalt petrece prea mult timp la lucru sau nu este prezent în relaţie.

2. Bani – direct sau indirect, sunt o cauză reală. Inclusiv faptul că un partener poate spune „Hai să luăm bilete la concertul x din Londra” şi celălalt partener se simte prost că nu dispune de finanţe cât să îşi poată permite un astfel de concert, e o cauză de conflinct care porneşte de la bani. Desigur, posibil să se transforme într-o ceartă care nu are nici o legătură evidentă cu banii, de exemplu cei doi să înceapă să discute sub formă: Partener 1: „Tu mereu decizi unde să mergem... mie nu îmi place Londra. Dacă plouă stăm să ne udăm şi să ne fie frig.” Partenerul 2 spune: „Mereu comentezi propunerile mele, propune tu ceva atunci dacă asta nu îţi convine! Plus că ştiu că îţi place formaţia... nimic nu te mulţumeşte..!” Aparent nu are treabă cu bani, în subsidiar unul se simte inferior celuilalt dar nu comunică autentic. Alte cauze de conflicte ce pot porni de la bani: cât dăm pe cadourile celorlalţi, cum ne împărţim cheltuielile (unii vor ca cine are mai mult să pună mai mult, alţii vor să fie egal), cum facem cumpărături pentru casa etc.

3. Treburile casnice - aici e simplu, fiecare face câte ceva şi vrea să îi arate celuilalt că el face mai mult sau cere mai mult de la celălalt, fără rezultat. Sunt clasicele certuri „Iar nu ai dus gunoiul!” care par banale dar pot degenera şi degrada mult relaţia.

4. Intimitatea fizică – pentru că oamenii ori au tabu-uri şi nu comunică, ori vor lucruri de la celalat şi celalat se simte ciudat şi nu comunica. Fie ca ţine de calitate, cantitate, timp, când vine vorba de intimitate fizică conflictele apar pentru că nu se comunică suficient.

5. Familia extinsă – deşi implicarea părinţilor s-a diminuat mult faţă de generaţiile trecute, tot exista neînţelegeri, mai ales dacă avem un cuplu cu copii. Bunicii nu respecta întocmai cerinţele părinţilor, din propriile lor temeri, iar cuplul poate ajunge la conflict considerând că partenerul e extensia alor lui, drept urmare merită certat pentru ce face mama şi tatăl lui. (Evident că nu e aşa, e un om total diferit şi nimeni nu merită certat pentru acţiunile altora, nu e drept.)

Ce e de făcut şi ce fac eu în cabinet

Sunt un mare susţinător al relaţiilor. Cred în relaţii pe termen lung, în a lucra alături de celălalt ca să construim, în a negocia dar şi în a accepta necondiţionat ce nu putem schimba la noi şi la ceilalţi. Astfel am dezvoltat un cadru (încă nu pot să îi spun metodă pentru că nu e cercetată ştiinţific, însă planific să fac asta în viitor) diferit de terapia de cuplu clasică, unde vin amândoi şi mulţi în loc să fie constructivi, mai degrabă cauta un aliat în terapeut ca să îl demonteze pe celălalt. Eu lucrez cu amândoi dar separat, şi în principal pe a fi ei bine cu ei. Pentru că dacă eu sunt bine cu mine o să fiu bine şi în cuplu. O să am răbdare şi o să înţeleg că felul în care acţionează celălalt vine din trecutul lui, fără legătură cu mine. Cu alte cuvinte, o să ne inflamăm mai puţin dacă celalat reacţionează nepotrivit (nepotrivit faţă de cum mă aştept eu) şi voi reuşi în secunda următoare să mă dau un pas în spate, să înţeleg că nu e despre mine, şi să aleg să răspund constructiv şi creativ în loc să reacţionez distructiv. Să nu uităm cum arată certurile, pornesc de la un subiect concret şi apoi începem să ne certăm pe reacţii. Că tu ai spus x şi celălalt y şi fiecare interpretează cum vrea şi deja nu mai ştim de unde am plecat dar ştim clar că celălalt a avut reacţii nepotrivite.

Concret etapele arată cam aşa:

1. Ne întâlnim să ne stabilim obiective. E foarte important să existe nişte obiective comune de tipul: „să ne înţelegem mai bine, să nu ne intrerupem, să diminunam numărul de certuri”. Multe cupluri aici vin cu obiective pentru celălalt: „să nu mai facă x sau y, să nu mai spună x sau y”. Ei sunt redirecţionaţi spre a-şi face obiective pentru ei şi pentru relaţie.

2. Începem să lucrăm indivdual pentru a înţelege felul în care gândeşte mintea, de la ce mă supăr, cum reacţionez când mă supăr şi începem să construim ceea ce se numeşte mintea nouă. Adică să înţeleg că felul în care gândesc, e felul în care am învăţat să gândesc dar acum eu pot alege să încep să gândesc diferit.

3. Începem să construim răspunsuri constructive şi dialoguri pentru relaţie. Învăţăm despre cele 3 mari instante ale noastre, uitându-ne la noi ca la un puzzle. Aici, o piese se numeşte Părinte - şi e vocea internalizata a persoanelor semnificative din copilărie, o piesă se numeşte Copil şi avem aici vulnerabilităţi dar şi reacţii impulsive, furii şi o piesă, pe care nu ştim cum să o potrivim (pentru că nu ne-a învăţat nimeni) se numeşte Adult. Astfel, învăţăm să ne poziţionăm ca adulţi şi să observăm ce reacţii ale noastre sunt mai degrabă din zona de părinte critic sau copil. Apoi începem să construim Adultul sănătos, creativ şi echilibrat.

4. Ne reîntoarcem către individ şi intrăm mai mult în profunzime, în tipare de relaţie învăţate, ce duce cu el din familia de origine, convingeri limitative, felul în care mintea ne îndeamnă să „alegem” partenerul, deşi avem impresia că o facem conştient. Provocăm puţin ceea ce celălalt considera că e normal sau nu, pentru a înţelege că suntem diferiţi, unici şi că venim la pachet cu „normalităţi” diferite.

5. Rafinam abordări şi construim comportamente constructive şi iubitoare: inavatam să respectăm şi să ne bucurăm de diferenţele dintre noi, nu să le considram un impediment, învăţăm să nu punem presiune în momentele stresante, încercam să implementăm proporţia 5 la 1 - 5 lucruri frumoase spuse celuilalt la 1 reproş sau o critică, învăţăm să ne exprimăm nevoia fără să îi acuzăm pe ceilalţi că nu le împlinesc, implementam un sistem de amenzi constructive (o şosetă lăsată aiurea prin casă = 1 pupic; aici fiecare cuplu îşi construieşte propriul sistem de amenzi), facem tot posibilul pentru a desfiinţa încercarea de a avea mereu dreptate (ceea ce se numeşte la noi lupte de putere) şi multe altele, dar ne-ar trebui mult spaţiu să le înşirăm pe toate.

Una peste alta, când vine vorba de cupluri am putea lucra mult şi bine, însă cei ce se iubesc şi vor să construiască vor vedea clar progrese şi îmbunătăţiri ale lor şi ale relaţiei lor. În plus, merita investiţia în această „educaţie” de cuplu, pentru că, aşa cum spune Tim Murphy, „e chiar uluitor cât sunt de dispuşi oamenii să cheltuiască mii de euro pentru o nuntă, care reprezintă, în fond, doar 1 zi din viaţa unui cuplu, în timp ce investiţia pentru consiliere maritală este atât de mică, dacă nu chiar nulă.”


Data actualizare: 27-07-2020 | creare: 27-07-2020 | Vizite: 22
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.