Rostopasca - Chelidonium majus

©

Autor: Redacția ROmedic

Denumire stiintifica: Chelidonium majus

Denumire populara: rostopasca; buruiana de cele sfinte, calce mare, crucea voinicului, iarba negi, negelarita, iarba randunelei

Descriere: Planta ierbacee perena, bogat ramnificata de la baza, cu tulpini cu eri lungi si rari si frunze verzi-albastrui, mari, alterne, imparipenate, flori galbene de tip patru, cate 3-8 in umbrele, fructe capsule alungite. Planta lasa la locul ruperii un latex galben-portocaliu.

Recoltare: Planta se culege in lunile mai si iunie, iar radacina se scoate din pamant inainte de a inflori planta, in mai, precum si in septembrie-octombrie.

Partile utilizate: Tulpinile nelignificate inflorite si radacina.

Actiune: Vasodilatator, stimuleaza respiratia, stimuleaza secretiile digestive, analgezic si antispastic la nivel gastric.

Indicatii terapeutice: Afectiuni ale ficatului si vezicii biliare, cicatrizarea unor boli de piele, negi, cancer de piele, icter, hidropizie, constipatie, guta, reumatism, afectiuni respiratorii, in special cu tuse spastica.

Combinatii: Intra in formula ceaiului hepatic. Pentru calmarea durerilor de ficat se poate combina cu menta, roinita si turita mare (cate 20 g din fiecare). Se foloseste o lingura de amestec la o cana de apa fiarta. Se lasa un minut si se beau 2-3 inghitituri inainte de fiecare masa.

Preparare si administrare: Infuzie - se toarna o cana de apa fierbinte peste 1 lingurita rasa de planta uscata si se lasa la infuzat jumatate de min. Se beau cate o lingura inainte de masa.

Contraindicatii: Planta este toxica in cantitati mari.

Data actualizare: 19-01-2019 | creare: 11-12-2008 | Vizite: 5080
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!