Sapte spitale sanctionate din cauza mizeriei

Data publicării: 18-06-2007

Inspectorii sanitari din Suceava au aplicat 16 avertismente si noua amenzi, in valoare de 9.600 de lei, unui numar de sapte spitale din judet.
    Sanctiunile au fost aplicate, potrivit directorului interimar al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Suceava, Silvia Odette Nicolae, din cauza conditiilor igienice precare din unitatile sanitare respective.
    Directorul ASP Suceava a spus, luni, ca, in majoritatea spitalelor verificate, curatenia lasa de dorit, peretii si tavanele saloanelor, precum si linoleumul din saloane si de pe holuri sunt in stare de degradare avansata.
    De asemenea, in oficiile pentru servirea mesei, conditiile oferite sunt necorespunzatoare.
    Nicolae a precizat ca neregulile cele mai multe au fost constatate la Spitalul de Urgenta ""Sfantul Ioan cel Nou"" Suceava. Ea a exemplificat aici cu faianta din zona chiuvetelor, care este foarte degradata sau chiar cazuta, iar in unele saloane si anexe exista mucegai.
    Totodata, s-a concluzionat ca operatiunile de curatenie si dezinfectie nu sunt executate corespunzator, iar la Spitalul de Urgenta nu sunt asigurate materialele si substantele necesare pentru igienizare si dezinfectie.
    Controalele au fost realizate in perioada 18 mai-8 iunie, in baza unui ordin al Ministerului Sanatatii Publice.
Sursa: Rompres, 18-06-2007, Vizualizari 559
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.