Sase ace de cusut descoperite in corpul unui bebelus

Data publicării: 19-06-2007

Un bebelus din China va fi supus unei interventii chirurgicale complicate, dupa ce parintii sai, vazand ca este neobisnuit de agitat, l-au dus la spital si au aflat ca are sase ace de cusut in corp.
    Parintii – citati de Associated Press – au declarat ca nu-si pot da seama cum au ajuns acele in organismul micutului Xiao Yu, in varsta de un an.
    Presa chineza a publicat doua fotografii cu radiografiile baietelului: una in care cinci ace apar in regiunea mediana a corpului si alta in care un al saselea ac poate fi vazut in zona capului.
    Parintii – muncitori la o fabrica de produs pungi – au mentionat ca nicio persoana straina nu a intrat in contact cu bebelusul.  
    „Va trebui sa-i facem o operatie cat mai curand posibil, dar nu putem promite ca toate cele sase ace vor fi inlaturate”, a declarat medicul Gu Yong.
Sursa: Rompres, 19-06-2007, Vizualizari 562
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.