Se pare ca actorul Jonathan Rhys Meyers a incercat sa se sinucida

Data publicării: 02-07-2011

Actorul Jonathan Rhys Meyers a fost transportat cu ambulanţa la spital după ce, aparent, a încercat să se sinucidă. El a fost găsit în casă, inconştient, scrie cotidianul englez The Sun.

Personalul de pe ambulanţă l-a găsit pe starul din serialul 'Dinastia Tudorilor' în casa lui din Londra: el a refuzat ajutorul asistenţilor medicali, care au fost nevoiţi să cheme poliţişti în ajutor.

Actorul, care se confruntă în prezent cu probleme cauzate de consumul de alcool, a fost în cele din urmă transportat la spital, marţea trecută.

Purtătorul de cuvânt al Scotland Yard-ului a confirmat versiunea ziarului englez: 'Poliţiştii au fost solicitaţi de personalul de pe ambulanţă pentru că bărbatul refuza orice tratament. A fost transportat la spital.'

Miercuri, la ieşirea din spital, Jonathan Rhys Meyers s-a mulţumit să spună: 'No comment.'
Sursa: Agerpres, 02-07-2011, Vizualizari 453
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.