Spectrul aroganţei

©

Autor:

Spectrul aroganţei

O echipă de cercetători în psihologie de la Universitatea Missouri-Columbia a realizat un studiu cuprinzător despre aroganţă.
Studiul are în vedere observarea unui spectru de manifestare al aroganţei. Astfel, deşi se poate spune că fiecare persoană manifestă un anumit nivel de aroganţă, cercetătorii au încercat să delimiteze mai multe tipuri de aroganţă. De-a lungul istoriei şi în diferite culturi, aroganţa a fost observată la mulţi conducători şi a fost ilustrată prin diverse întâmplări. Spre exemplu, flota lui Xerxes I din Antichitate a fost distrusă din cauza încrederii excesive a acestuia în propria forţă şi prin subestimarea flotei greceşti.

În prezent, Nelson Cowan, un distins profesor de psihologie al Colegiului de Artă şi Ştiinţă, a organizat o echipă formată din studenţi absolvenţi şi doi postdoctoranzi pentru a demara proiectul despre aroganţă. Ideea proiectului a pornit de la faptul că în cercetarea de până în prezent există foarte puţine studii şi referinţe despre aroganţă. Studiul mai aprofundat al aroganţei, un aspect adesea neglijat de specialişti, poate facilita stabilirea unor diagnostice medicale ale tulburărilor de personalitate pe viitor.

Echipa a decis asupra faptului că aroganţa este o caracteristică ce se manifestă la toţi oamenii, însă elementul de noutate adus de acest studiu este clasificarea aroganţei pe anumite nivele, în funcţie de măsura în care se manifestă în comportamentul uman. Astfel, echipa a stabilit trei tipuri de aroganţă:


  • Aroganţa de tip individual - reprezintă o opinie exagerată asupra propriilor abilităţi, trăsături sau realizări personale comparativ cu realitatea.
  • Aroganţa de tip comparativ - reprezintă o opinie foarte bună despre propriile abilităţi şi realizări comparativ cu cele ale altor persoane.
  • Aroganţa de tip antagonist - se manifestă prin denigrarea celorlalţi având la bază iluzia superiorităţii propriei persoane.


Cele trei tipuri de aroganţă descoperite constituie baza studiilor viitoare asupra acestei atitudini. „Sistemul nostru nu poate oferi o înțelegere științifică completă, ci este menit să ofere o perspectivă analitică asupra aroganței, care să ajute la ghidarea viitoarelor cercetări în psihologie”, a relatat Cowan. „Sistemul ar putea fi aplicat tuturor tipurilor de relații, cum ar fi relațiile interpersonale sau chiar dialogurile dintre națiuni și grupări politice.”

sursa: Science Daily


Data actualizare: 28-10-2019 | creare: 28-10-2019 | Vizite: 615
Bibliografie
The spectrum of arrogance, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/10/191022115225.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!